Smaranda Cristina Extemporal la Viață Azi, am extemporal la Viață, M-a întrebat ce vreau să retrăiesc. Zilele fericite, fără griji ale copilăriei, Anii adolescenței ce îi iubesc? Mă-ntreabă viata dacă îmi e bine, Dacă am trăit așa cum mi-am dorit, Dacă am dus lupta până la capăt, Am fost fericită, împlinită, am iubit? Sunt întrebări de viață și de moarte, E libertatea de-a te exprima, E dragostea și dorul ce există-n toate, E modul dur de-a te vindeca! Mă-ntreabă viața unde-am pus iubirea, Dacă e-n mine sau durerea m-a cuprins, Dacă o las să fie liberă, deschisă, Sau porțile din mine le-am închis! Extemporalul vieții! Zile înșirate, În labirintul unui suflet mereu gol. De-l treci, poți merge mai departe, De nu, rămâi pustiu și veșnic călător!

Almasanu Eduard BMW M5 e60 Bmw-ul M5 e60 este o masina de performanta produsa în 2007 cu seria motorului s85 care este un motor V10 5.0 litri 507 de cai putere și 520 NM cuplu,însoțită cu o cutie de viteze automata SMG cu 7 viteze,care de-asemenea este o cutie brutala și oferind senzații tari 0-100 in 4.3 secunde Această masina este in topul modelelor de performanta de la BMW,având un top speed mai mare fata de BMW-urile M noi, top speed-ul acestei bestii este de 330 de km/h, iar noului M5 f90 este de 311 km/h, o diferență de 19 km/h mai puternica fata de noul M5 Aceasta bestie de masina are un consum în oras de 14% și la drum lung un 9-8%,are un rezervor de 70 de litri și range-ul este de 472 de km. MM-ul e60 are tracțiunea pe spate cu un diferential autoblocant, ce îți oferă control de stabilitate și când oprești DTC( dynamic traction control) te distrezi și derapezi. Și cu ajutorul EDC-ului (electronic damper control) care reglează și calculează sa facă suspensia mai moale sau mai mai tare în funcție de viraje și stabilitate ATENTIE (DCT și EDC sunt sunt conectate între ele dar au roluri diferite)

EDC Navigatie Comenzi pe volan cu padele Diferential autoblocant 10 Airbag-uri Trapa Heads up display Cruise control Interior de piele full black Sistem audio Logic 7 DSP Geamuri electrice,încălzite și anti efracție Keyless entry și keyless go și soft close

Popa Andreea Beneficiile Sportului & Importanța Sportului În Viața Omului Sportul este una dintre cele mai importante activități în viața omului, indiferent de vârstă, gen, statut social sau stare de sănătate. Beneficiile sportului și importanța sportului sunt atât de multe, de cele mai multe ori chiar foarte ușor de observat și măsurat. Practic sporturi din plăcere încă de la vârsta de 7 ani, iar o bună perioadă din viața mea, aproximativ 10 ani am practicat sport de performanță și am trăit viața de sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Sportul mi-a influențat viața foarte mult, iar beneficiile și importanța sportului sunt prezente chiar și după încheierea vieții de sportiv. Beneficiile sportului la vârste mici Am început să fac sport de la 7 ani. După ce am abandonat viața de sportiv de performanță, am avut oportunitatea de a antrena timp de 3 ani câțiva puști cu vârste cuprinse între 7-12 ani. Am observat, atât la mine cât și la ei, că sportul are beneficii vizibile într-o perioadă a vieții atât de incipientă. Eu în postura de antrenor de handbal în perioada în care antrenam copii Integrarea într-un grup de necunoscuți Grupuri noi, oameni noi și medii diferite te așteaptă continuu pe parcursul anilor. Școala, mutarea într-un alt cartier/ oraș sau țară, intrarea la liceu, intrarea la facultate, schimbarea locului de muncă etc. Ori de câte ori vei face o astfel de schimbare va trebui să te integrezi într-un mediu sau grup nou. Sportul te ajută să spargi aceste bariere de integrare într-un grup. Printre beneficiile sportului și modul în care te ajută acesta să te integrezi într-un grup sau echipă se regăsesc: deschiderea de a-ți face noi prieteni diminuarea rușinii de a vorbi în preajma altor oameni o stabilitate emoțională mai mare care te ajută să relaționezi și să te integrezi mai ușor creșterea nivelului de popularitate Sporirea nivelului de competitivitate De curând, mi s-a pus la un interviu de angajare întrebarea ”Ce părere ai despre competitivitatea la locul de muncă?” Eu consider că competitivitatea este bună și în niciun caz nu te face un om mai rău. Într-un mediu necompetitiv oamenii tind să fie la fel. Atunci când ești mic, este absolut necesar să îți dorești să fii mai bun decât ceilalți, iar sportul îți va oferi această șansă, iar cel mai mare avantaj este că te va ajuta să fii competitiv într-un mod corect!

Competitivitatea în sporturi individuale are scopul de a te face pe tine mai bun, iar competitivitatea într-un sport de echipă te face să vrei să fii mai bun împreună cu colegii tăi, ceea ce indirect te va face și pe tine mai bun. Ei te vor ajuta pe tine să fii mai bun, iar tu îi vei ajuta pe ei să fie mai buni. Sportul înseamnă disciplină, muncă, inteligență, învățare continuă, perseverență – iar din punctul meu de vedere, toate acestea înseamnă competitivitate! Astfel, părerea mea este că sportul sporește nivelul de competitivitate al copiilor, iar asta îi face să își dorească întotdeauna să crească, sa fie mai buni, lucru care îi va urmări pe parcursul vieții. Dezvoltarea din punct de vedere fizic Dacă vrei să ai un corp frumos, să crești mare și voinic, atunci sportul este soluția la vârste mici. Părerea mea este că dacă pornești de la o vârstă mică cu această motivație și gând în minte, atunci ai șansa de a avea un corp bine întreținut o mare parte din viață. Orice sport, indiferent că este fotbal, tenis, baschet, handbal, tenis de masă, volei, înot, atletism, scrimă, toate au un rol constructiv în ceea ce privește dezvoltarea corpului. Atunci când vorbesc de dezvoltarea corpului, mă refer la: postura corpului (postura spatelui, mersul) mobilitatea dezvoltarea musculaturii și întărirea oaselor creșterea forței/ ”vânei” (sportivii vorbesc mult despre această „vână”, care este un pic altceva decât forța) Dezvoltarea organismului într-un mod sănătos Fără a face trimiteri medicale, fără doar și poate unul dintre cele mai mari beneficii ale sportului este dezvoltarea sănătoasă a organismului. Sportul te ajută să crești sănătos, crește nivelul de imunitate din corp, ajută plămânii, inima și în principiu toate organele interne. Sportul îți dă poftă de mâncare, te face să fii energic în fiecare zi, îți ajută mintea să se dezvolte frumos. Datorită faptului că faci sport, vei avea grijă să bei multă apă, să mănânci fructe și legume pentru a-ți lua energie din mâncare, să dormi mai mult și să te miști constant. Creșterea gradului de responsabilitate și disciplină După părerea mea, beneficiile sportului pe partea de dezvoltare personală sunt maturizarea de la vârste mai mici și gradul de responsabilitate pe care îl dobândești relativ repede. Sportul este important deoarece te învață că trebuie să muncești constant, să te antrenezi zilnic, să respecți un program, să-ți respecți colegii și antrenorul. Făcând mereu lucrurile după un program, după un anumit ritm, vei învăța să fii responsabil atât la școală, cât și acasă. Oriunde vei merge vei fi tratat diferit deoarece lumea admiră sportivii disciplinați, îi respectă și au încredere în calitatea lor de a fi muncitori și serioși.

alimentație) cu siguranță are și mintea, precum și emoțiile într-o stare mai bună. Sportul te ajută să îți găsești o motivație de a trece peste perioade mai grele, te deconectează pentru un moment de la stres și presiune. Sportul te unește și conectează cu alți oameni, te face mai frumos, mai vesel, mai relaxat. Practicarea sportului te ajută să te odihnești mai bine, să îți petreci timpul făcând în sfârșit ceva care are importanță și este benefic (făcând comparație cu statul la televizor, consumul de alcool sau orice alte vicii). Importanța practicării sportului în context social După cum spuneam, sportul conectează și unește oameni. Sportul este foarte important în context social deoarece te ajută să găsești oameni care au aceleași pasiuni ca și tine. În general, oamenii care au aceleași pasiuni se conectează foarte bine și ajung să întemeieze o relație, indiferent de cum arată ea. Includerea importanței sportului în context social la secțiunea ”sănătate” a fost intenționată deoarece consider că viața socială influențează foarte mult starea noastră de sănătate. Practicarea sportului împreună cu colegii de muncă, cu partenerul de viață sau cu alături de prieteni îți schimbă cu siguranță și starea de sănătate – cu precădere starea psihică.

Palada George Personalitate istorică -Cristiano Ronaldo- -Buna ziua domnule Cristiano Ronaldo sunt Adrian de la Stirile Stone Neamt ,imi puteti acorda cateva minute pentru un interviu? -Desigur,la ce va pot raspunde? -Puteti sa imi spuneti ce v-a determinat sa faceti acest super transfer la aceasta echipa profesinala pe nume CSM Ceahlaul care este plasata in prezent in liga a-3 a? -Pot sa zic ca aceasta echipa pare promitatoare si ca are un viitor apropiat mai ales cu jucatori foarte talentati(cand au chef de jucat) si speram sa ajungem cat mai curand in liga 1. -Cum vi se pare acest oras istoric ca o prima impresie? -Acest oras mi se pare la prima vedere foarte frumos cu oameni foarte educati si buni la suflet si obiective turistice,si pot sa zic cu incredere ca nu pare un oras rau cu activitati ilegale si alte chestii rele. -Recent au aparut zvonuri cu rivalul dumneavoastra Pop Smoke la Steaua Bucuresti,aveti ceva de zic in legatura cu acest transfer periculos? -Pot sa zic ca am maxima incredere impotriva lui in liga 1(daca ajungem cu sanatate)si ca o sa sufere o infrangere devastatoare. -Ca ultima intrebare,ce aveti de spus pentru fanii care va suporta? -Muchas gracias aficion esto es para vosotros eructo SIUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU Credite poze minunate: Palada George Cristian Ionut Matei

Ciocoiu Valentin Cătălin Curiozități în literatura română 1. Mihai Eminescu( n. 15 ianuarie 1850- d. 15 iunie 1889) Profesorul de religie din Cernăuţi atribuie ca etimologie a numelui Eminescu cuvântul ,,eminere” care înseamnă ,,a se ridica deasupra altora” şi care, după cum afirmă şi G. Călinescu, era adevărat şi prin talent şi prin suferinţă. Deşi a avut o inteligenţă rară, nu lua note prea bune în scoală. ,,Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu e în liceu un şcolar prea strălucit, sau mai bine zis nu e unul din acei întâi în clasă, care fac deliciile profesorilor şi sunt puşi monitori. El are preferinţe la studiu, iubeşte lectura, nu însă şi scoala.” Tatăl său, George Eminovici îşi creşte copiii după puţinele principii pedagogice, consideră că fetele nu trebuie să aibă nici o instrucţie spirituală, doar rost casnic şi zestre bună, în timp ce băieţii sunt nevoiţi să muncească, dar cultura să fie temeinică. Gândire reflectată în timpul vieţii lui Eminescu. De asemnea, tatăl lui Mihai Eminescu, nu era de acord cu latura poetica a fiului său ,,Tatăl întelegea, ca multă lume respectuasă de cultură, să-şi pedepsească progenitura când nu învăţa poeziile din cartea de şcoală, dar ca însuşi odrasla sa să ajungă a face poezii asta n-o mai înţelegea!” Dat fiind faptul ca era o fire nestatornica, încă din adolescenţă pleca şi câte o săptămâna de acasă, astfel că într-o bună parte din opera sa adie aerul de ţară. Primii fiori ai iubirii îi simte la Ipoteşti, îndrăgostindu-se de o fată care a murit de tânără. Mai târziu poetul îşi aduce aminte de ea cu regret: Surâsul ei sfielnic şi ochiul ei cuminte/ Sunt duse fără urme de pe acest pământ/ S-a stins. (dacă ți-a plăcut citatul, uite și alte citate de Mihai Eminescu) Ca mulţi alţi autori cu pasiune pentru scris în vene, Mihai Eminescu era dependent de cafea, adesea când îşi permitea să-şi facă proviziile cu licoarea magică, statea ore întregi cu condeiul în mână fără să vadă lumina zilei. Când avea doar 16 ani, a trimis versurile sale la redacţia ziarului Familia, condusă de Ion Vulcan. Impresionat de înclinaţia artistică a poetului a decis să-i publice versurile. Deranjat de terminaţia numelui său ici, dă astfel, fără să realizeze la vremea aceea, numele celui mai mare poet român: Eminescu. În perioada 1874-1875, poetul predă limba germană la Institutul academic din Iaşi. Deşi era un profesor corect, exigent de fel, elevii la scurt timp au făcut grevă împotriva sa fiind dat jos din funcţie.

Ciocoiu Valentin Cătălin Deşi a trăit în sărăcie toată viaţa, marele poet afirmă cu mândrie: “Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea.“ Era cunoscător a multor limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză,turcească Nu este mai puţin cunoscută însă iubirea faţă de Veronica Micle, o iubire neîmplinită, vizibilă în una din multele scrisori pe care poetul o trimite acesteia: ,,Bolnav, neavînd nici o poziţie socială sigură prin care să-ţi pot pregăti un trai modest şi poate fericit alături de mine; sărac precum bine ştii că sunt şi avînd pururea grija zilei de mîni, tu crezi că eu aş putea fi atît de nelegiuit să pot veni lîngă tine şi să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate aţi face infidelităţi, mă crezi, în sfârşit, de o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi…te-am rugat, femeie dulce şi fermecătoare, să ierţi că am aruncat această umbră de mizerie asupra vieţii tale, care după caracterul tău trebuie să fie veselă şi luminoasă… Nu văd nici o perspectivă deocamdată de-a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pînă acum nimic în Iaşi cu care aş duce o viaţă convenabilă cu tine, şi în mizerie nu voi să trăieşti… Te sărut dulce, femeia mea iubită şi dragă, şi dacă, după toate cele zise, tot poţi să mă iubeşti, iubeşte-mă, dacă nu, dă-mă uitărei, dar nu crede că vreodată te voi uita sau voi înceta a te iubi.” 2. Lucian Blaga( n. 9 mai 1895- d. 6 mai 1961 A avut o copilărie sub semnul tăcerii deoarece până la patru ani nu a putut să vorbească, după cum se autodefineşte într-un vers ,,Lucian Blaga e mut ca o lebădă.” S-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. A fost profesor universitar la Cluj, catedra de filosofia culturii fiind introdusă în mod special pentru el. Statuia marelui poet din Cluj, creaţie a lui Romul Lades, a fost iniţial doar bustul pentru care Lucian Blaga a pozat în 1947, afirmând “Apar ca un Goethe romantic”. Dacă eşti în trecere, poti vedea statuia în faţa Teatrului Naţional din Cluj Napoca. L-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, părintele Indiei, despre care a ţinut o conferinţă ,,Cum l-am cunoscut pe Mahatma Gandhi”

Ciocoiu Valentin Cătălin În 1946, când Petre Hossu, student şi mai târziu prieten al marelui poet, scrie teza de doctorat în domeniul filosofiei şi o prezintă acestuia, lucrarea este respinsă. Lucian Blaga a luat decizia de a refuza lucrarea fiind influenţat în mod malefic de scriitoarea Olga Caba. Peste ani i-a declarat lui Petre Hossu, cu parere de rău: ,,Ţineam de mult, dragă Hossule, să-ţi mărturisesc că am avut puternice remuşcări că ţi-am zdruncinat doctoratul, mai ales că după aceea am fost adus în situaţia să acord doctorate pentru nişte lucrări deplorabile.” Deoarece nu a acceptat marxism-leninismul a fost înlăturat de la catedra de filosofie, lucrând tot restul vieţii in cadrul Bibliotecii Academiei. Îşi ieşea din minţi când cineva avea o părere nu tocmai bună despre operele sale. Petre Hossu afirmă în cartea sa Memorialul Lucian Blaga că ,,era însă o natură irascibilă, mai ales când bănuia rea-credinţă faţă de opera lui, denaturându-i sensul. Şi avea reacţii de-a dreptul isterice.” A fost propus pentru a primi premiul Nobel pentru literatură la iniţiativa lui Mircea Eliade, acest lucru nu a fost atestat cu dovezi. ,,Dacă vrei să ajungi la fericire, atunci pune-ţi orice ca ţintă numai un singur lucru nu: fericirea.” – Lucian Blaga 3. Mircea Eliade( n. 24 februarie/9 martie 1907- d. 22 aprilie 1986) A fost profesor de istoria religiilor în Chicago În timpul comunismului, deşi Mircea Eliade a fost şi este o personalitate demnă de a fi lăudată, rudele sale nu îl pomeneau deoarece riscau să fie arestate. Nepotul său, Sorin Alexandrescu, afirmă: “Nu ştiam nimic despre viaţa lui personală, nici despre activităţile lui publice sau politice, dinainte de 1940, mi-o aminteam foarte vag, sau chiar deloc pe tanti Nina, soţia lui, dar ştiam foarte bine că, dată fiind prezenţa lui «afară», noi cei «dinăuntru», familia mea, ca şi mine, puteam suferi diverse represalii din partea autorităţilor. […] Toată şcoala şi universitatea, grija cea mai mare a fost că, dacă se descoperea legătura cu Mircea Eliade, părinţii mei puteau fi arestaţi, iar eu puteam fi dat afară şi trimis pe vreun şantier, prin cine ştie ce coclauri”. Constantin Noica a fost arestat în anul 1958 după ce i se intentează un proces în urma căruia a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Execută aproape şase ani de detenţie. Vina principală: a citit şi difuzat romanul lui Mircea Eliade “Noaptea de sânziene”. Personajul feminin din cartea Maitreyi este real, fiind femeia pe care Mircea Eliade a întâlnit-o în India. Este bine-cunoscută iubirea puternică dintre cei doi. Opera Maitreyi a primit o mulţime de laude în rândul criticilor literari, dar şi a cititorilor. Criticul literar Mihai Sebastian scrie în România literară: ,,Dacă aşi fi cu desăvârşire sincer cu mine şi cu dumneata,

Ciocoiu Valentin Cătălin cetitorule, aşi tipări aici, în locul cronicii literare, o singură mărturisire: nu pot să scriu despre Maitreyi. […] Cartea aceasta îmi deschide atâtea porţi intime, încât a vorbi despre ea mi se pare un act de proprie devastare. […] Şi aducându-mi aminte că am scris în fiecare săptămână aici despre atâtea cărţi bune şi proaste, nu ştiu cum să vă spun mai categoric că Maitreyi trebuie scoasă din rândul lor. Că nu este vorba acum de o carte excelentă sau detestabilă, ci de altceva, pentru care toate formulele noastre critice sunt insuficiente”. Ca răspuns adresat cărţii scrise de Mircea Eliade despre Maitreyi, acesta lansează volumul “Dragostea nu moare” care face referire la povestea lor de iubire. Momentul ideal pentru a scrie: ,,Nu mă sfiesc să o spun că de câte ori mă simt surmenat,deprimat, obosit — încep să scriu un roman. Povestea pe care o ascult eu cel dintâi, jocul pe care îl încep înainte de a-i cunoaşte regulile şi limitele, şi mai ales partea esenţială, confesiunea, retrăirea experienţelor de atunci — toate acestea sunt mai reconfortante decât o lună de zile la mare sau la munte”, povesteşte scriitorul în revista România literară. Doar un singur student al lui Mircea Eliade din Chicago a învăţat limba română şi a ajuns să fie traducătorul operelor profesorului. Numele său este Mac Linscott Ricketts. O zi obişnuită pentru Mircea Eliade în Chicago: ,,Cât a locuit în capus, Eliade mergea la birou în fiecare zi la ora zece dimineaţa. Dacă nu avea cursuri, lucra până la aproximativ două, apoi se întorcea acasă pentru prânz. De la trei la patru răspundea la telefon (aceia «care ştiau» îl sunau în decursul acelei ore, pentru că în alte ocazii lăsa telefonul să sune). De asemenea, prefera să vadă studenţii în acest interval. După ora patru, lucra din nou până la ora opt sau chiar mai târziu, iar apoi se întorcea acasă pentru o cină târzie, «în stil european»”. Cuvintele lui Mircea Handoca despre Mircea Eliade: ,,Întrevederile mele cu Mircea Eliade m-au impresionat profund. Pentru prima oară în viaţă am cunoscut un om excepţional, cu o rară sensibilitate, ospitalier, modest şi generos. Până în ultimul moment al vieţii îmi va rămâne fixat pe retină chipul lui blajin şi îngăduitor, sincer şi firesc, lipsit de orice morgă şi prefăcătorie”. 4. Barbu Ştefănescu Delavrancea( n. 11 aprilie 1858- d. 29 aprilie 1918) Delavrancea este pseudonimul lui, negând numele de Ştefănescu. Motivul a fost faptul că bunicii şi părinţii lui s-au născut în Vrancea, el având o admiraţie aparte pentru bunicul său. ,,Numele de Ştefănescu n-a fost al meu şi nu l-au purtat nici părinţii, nici bunicii mei.” O imagine a scriitorului din perioada copilăriei: ,,Pe când era copil, scriitorul purta camaşa scurtă de pânză liliachie, umbla desculţ, cu picioarele zgâriate şi tăiate în cioburile aruncate de gospodine, avea

Ciocoiu Valentin Cătălin chipul prelung, o claie de păr blond-arămiu în care rar intra pieptenele Mamei Iana, ochi verzi cu sclipiri metalice ca ale solzului de peşte bătut de soare şi îi plăceau basmele” Era pasionat de pictură, lăsând generaţiilor peste 60 de lucrări în creion, acuarelă, guaşă, peniţă, ulei. A studiat la Paris deoarece considera că numai în acest fel te poţi face remarcat într-o ţară în care nu era de acord cu sistemul. Ajuns pe meleaguri străine, dorul de casă îşi face simţită prezenţa ,, La anu viu cu orice preţ – fie şi pe jos – în ţară. Am s-o colind de la un cap la altul. Mi-e dragă. O iubesc, căci o iubesc cu toate monstruozităţile şi monştrii pe care îi hrăneşte.” A publicat sub diverse pseudonime: Argus, della Vrancea, de la Vrancea, Fra Barbaro, Minucio, Barbu. În 1899 este primar al capitalei. Iubea viaţa la ţară şi totodată aprecia ţăranul şi munca sa. Drept dovadă stau discuţiile sale în contradictoriu, în care apăra cu îndârjire omul care lucrează pământul. ,,Într-o discuţie privitoare la ţărănime, provocată chiar de articolele sale, patosul cu care Delavrancea elogia virtuţile populaţiei de la sate, roasă de mizerie, unii dintre conservatorii tineri i-au răspuns cu hohote de râs. Revoltat, Delavrancea a părăsit clubul, declarând că nu se mai poate rămâne printre cei ce batjocoresc pe ţărani” Soţia sa, despre care ştim că a fost o femeie inteligentă, licenţiată în matematică şi filosofie, profesoară de pedagogie, scriitorul afirmă ,,De la tine am învăţat să fiu mai nobil, mai deosebit, mai nu ştiu cum în voinţa şi în simţuri când mă adresez la fiinţele distinse, delicate, nobile ca simţ şi gândire.” Este răsplătit cu 5000 de lei pentru opera Paraziţii, bani care îi împarte cu prietenii săi -printre care şi Caragiale – dovadă a faptului că nu se considera superior faţă de ei. Caragiale a manifestat o atitudine nepotrivită în acest caz ,,Când Academia mi-a dat premiul mi-a fost mult timp ruşine. Pe drum umblam cu capul în jos de teama d-a nu mă crede oamanii mândru. […] Caragiale, căriua i-am dat 250 de lei şi l-am mângâiat că lui nu i-au dat premiu acum doi ani, nici până acum nu mi-a iertat această onoare pe care, desigur, nu am meritat-o pe deplin.” Deşi Caragiale era distant faţă de scriitor, atunci când a fost acuzat de plagiatură, Delavrancea – de profesie avocat – reuşeşte să demonstreze în faţa justiţiei contrariul. Delavrancea a fost un părinte fericit, dorinţa lui de a avea un fiu nu s-a împlinit. Cu toate acestea, prima fată născută, Cella, a manifestat încă de la vârsta de 3 ani un mare talent pentru pian. În 1907 a obţinut primul său mare premiu – singura româncă, în afară de George Enescu, distinsă cu ,,Premiul prix”. De asemenea, în ţara noastră, în timpul Primului Război Mondial, a dat concerte pentru răniţi, împreună cu George Enescu şi a slujit ca infirmieră voluntară în spitalul de pe front. Delavrancea a murit în 29 aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani. 5. George Coşbuc( n. 20 septembrie- d. 9 mai 1918)

Ciocoiu Valentin Cătălin A fost al optulea copil dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc. La doar cinci ani George Coşbuc a învăţat să citească. Despre debutul său literar George Coşbuc mărturiseşte: ,,Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai şi nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.” A publicat sub pseudonimul C. Boşcu (anagrama numelui Coşbuc) În Sibiu, scrie pentru ziarul Tribuna. Ioan Slavici fiind colaborator, afirmă cu entuziasm: ,,De vreo două săptămâni avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul dintre cele mai distinse capete.” În 1889, I. Slavici solicită printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc ,,Eu sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.” În 1895 se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor. În acelaşi an se naşte unicul său fiu. La numai 20 de ani, fiul său Alexandru, moare într-un accident de automobil. În 1916 este ales ca membru activ al Academiei Române. Este publicată ultima poezie a lui George Coşbuc în 24 februarie 1918, intitulată Vulturul În 9 mai 1918 poetul moare la Bucureşti. La scurt timp Liviu Rebreanu scrie întru-un articol: ,,Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” 6. Nicolae Iorga( n. 6 mai 1871-d. 27 noiembrie 1940)

Ciocoiu Valentin Cătălin La 5 ani rămâne orfan de tată. În acele momente cumplite scrie: ,,Pe strada aceia fără capăt pentru cât orizont mă cuprinse până atunci, trec cruci înalte şi prapuri se miscă în vânt şi, înainte de a vedea ce trebuie să vie în urmă, un braţ violent mă trase în urmă. Trecea tata…” Pentru Nicolae Iorga intrarea în clasa I nu a fost o provocare ,,Când a venit în contact cu şcoala, ştia să citească şi să scrie, vorbea franţuzeşte, cunoştea mai mulţi autori străini, se entuziasmase cu scenele din viaţa voievozilor şi se plimbase cu eroii lecturilor sale prin ţări nevăzute.” A fost de-o inteligență sclipitoare, evidentă în vorbele Mariei M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru: ,,Nicolae Iorga avea o putere și o continuitate în muncă cu totul neobișnuită, pusă în slujba unei memorii cu adevărat exceptionale. În câteva clipe parcurgea o pagină pe care o putea reproduce aproape textual. Era suficient să răsfoiască o carte pentru a scoate din ea esențialul sau pentru a-i descoperi erorile. Era uimitor să-l vezi prinzând sau înregistrând în mintea sa neobosită materialele cele mai felurite și cele mai disparate: o inscripție, o scrisoare, un registru de socoteli, un fragment de manuscris pentru a le aşeza într-un ansamblu armonios sau a le îmbina cu alte informații culese din alte izvoare, transformând astfel un simplu amănunt într-un articol, într-o notă sau într-o conferință.” A fost poliglot. La doar 17 ani şi trei luni se înscrie la Facultatea de litere din Iaşi, iar la 18 ani şi şase luni este licenţiat. ,,Trecerea lui Nicolae Iorga prin Universitate a fost fulgerătoare. A urmat cursurile anului I din noiembrie şi până în iunie, iar toamna a dat restul examenelor din anul II şi III precum şi licenţa.” În 1890, pleacă cu bursă în Paris pentru a studia istoria (iniţial filologia clasică) ,,Nicolae Iorga a rămas la Paris până la începutul lui ianuarie 1893, dedicându-se cu totul muncii ştiinţifice, necunoscând o clipă de odihnă şi bucuria distracţiilor inerente vârstei. Tânărul de atunci nu era dornic de prietenii, nu lua parte la nici o manifestare culturală, nu a frecventat teatrele, muzeele, nu a vizitat împrejurimile Parisului. Venise aici pentru a studia şi cuceri un titlu ştiinţific.” În 12 ianuarie 1893 se înscrie pentru doctorat la Berlin, trecând de această etapă în vara aceluiaşi an. O fire oarecum introvertită, dar cu un suflet imens, s-a adaptat cu greu unei societăţi în care bunătatea este pe alocuri ,,Şcoala primară şi liceul nu l-au putut transforma, colegii mai în vârstă, brutali şi fără educaţie, nu i-au alterat firea şi sentimentele nobile, în special dragostea de om, simpatia pentru cei slabi şi loviţi de societate şi soarta.” A condus mulţi ani ziarul ,,Neamul românesc” Sistemul politic, sau mai bine zis conducerea țării la acea vreme, l-a împiedicat pe Nicolae Iorga să-și desfășoare activitatea: ,,Marele savant, deținătorul a 32 de titluri științifice acordate de academii,

Ciocoiu Valentin Cătălin universități și institute de învățământ superior din lumea întreagă, era îndepărtat de la catedra pe care o cinstise mai bine de patruzeci de ani. Era obligat să înceteze apariția ziarului său ,,Neamul romanesc”, prin care predicase, timp de trei decenii și jumătate, dragostea de țară și slujise marele ideal al unității noastre naționale” Al Cerna Radulescu. Portret: ,,a intrat un bărbat impunător, înalt, vânjos, cu o barbă lungă ușor încărunțită și cu ochi pătrunzători, străbătuți de o lumină tainică. Era Nicolae Iorga. Cu un glas adânc vibrant de pasiune, în care răsunau accente din graiul moldovenesc.” În 1940 a fost asasinat de legionari deoarece era împotriva acestei grupări. După moartea sa a dăinuit misterul în presă, dar poporul n-a ezitat să-i aducă un omagiu lui Nicolae Iorga: ,,Ziarelor nu li s-a îngăduit să publice nimic despre marele dispărut. I-a cinstit numele, în schimb, un popor întreg; s-au înclinat memoriei sale drapelele îndoliate a 47 de universități din toată lumea; i-au adus un ultim salut academicieni, profesori, reprezentanți de frunte ai intelectualității românești, studenți necontaminați de doctrina legionară .” 7. Ion Minulescu( n. 6 ianuarie 1881- d. 11 aprilie 1944) Ion Minulescu s-a născut în 6 ianurie 1881, cu câteva zile înainte tatăl lui a murit, chiar în noaptea de Revelion. În liceu a rămas corigent la română. Mama poetului afirmă: ,,Ce rușine am pățit atunci! […] de nu mi-o mai venit să scot capul în lume.” Pleacă în Paris pentru a studia Dreptul. S-a căsătorit cu Claudia Millian. Împreună au avut o fata, Mioara Minulescu. Soția lui era și ea poeta simbolistă. A fost director general al artelor în Ministerul de culte și arte Datorită contribuției remarcante în evoluția artelor, a fost bun prieten cu marele Constantin Brâncuși. În 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa. Cand era întrebat ce părere are despre teatrul său, dramaturgul Ion Minulescu răspunde: ,,Pentru mine, a sta față în față cu eroii mei din diferitele opere dramatice este cea mai plăcută distracție din viața mea intimă. N-am decât să mă privesc în oglinda și…gata. Îi pot face pe toți să defileze în fața ochilor mei, fiindcă pe toți aproape i-am creat după ochiul și asemănarea mea. […] În varietatea lor nu mi-a plăcut să văd decât diferitele ipostaze ale propriei mele personalități umane. Pe măsură ce reușeam să mă cunosc mai bine, simțeam că o dată cu mine însumi îi fac și pe ei să meargă tot mai solid pe picioare. De altfel,

Ciocoiu Valentin Cătălin de-a lungul carierei lor dramatice, eroii mei nu s-au împiedicat niciodată, chiar când au avut de înfruntat obstacolele celor care le căutau nod în papură.” A fost apreciat de marii scriitori de la acea vreme. Țin să trec în revistă cuvintele lui George Călinescu despre Ion Minulescu: ,,În esența lui, domnul Minulescu a rămas neschimbat. Poezia sa se află înîl faşa simbolismului românesc de dinainte de război. Domnul Minulescu e un mare sentimental și la d-sa simbolismul e un mod de a ascunde sentimentul sau, poetul îl spune în parodie, îl ascunde în abstracțiuni și familiarități, și acest lucru dă naștere acelui aer minulescian, savuros la genere, câteodată însă artificial. În această nouă culegere sentimentul începe să se simplifice în chipul romanței eminesciene, adică să se elibereze de idei și imagini și să se destăinuie în toată gravitatea lui. Poezii ca În asteptare produc prin simplitatea lor directă o adâncă emoție.” 8. Feodor Mihailovici Dostoievski( n. 30 octombrie/11 noiembrie 1821- d. 28 ianuarie/9 februarie 1881) Părinți: tatăl Mihail Dostoievski și mama Maria Fiodorovna. Frati și surori: șapte; La 16 ani rămâne orfan de mamă, iar la 18 ani rămâne orfan și de tată. După moartea mamei sale, tatăl s-a pensionat, perioadă în care s-a ocupat de o mică proprietate: pământ și două sate de țărani iobagi. A fost acuzat că a exploatat fără milă locuitorii satului. Un țăran afirmă: ,,A fost o fiară, nu om. Sufletul îi era negru.” În 1839 din cauza comportării neadecvate, țăranii îl vor ucide pe Mihail Dostoievski. Fratele mai mic a lui Dostoievski ne descrie acest moment dramatic: ,,Tata și-a ieșit din fire și a început să țipe la țărani. Unul dintre ei, mai curajos, i-a răspuns printr-o mojicie și apoi, temându-se că va fi pedepsit, i-a îndemnat pe ceilalți: 《Băieți, să-i facem felul!》. Și cu aceste strigăte, țăranii, cincisprezece la număr, s-au năpustit asupra tatălui și l-au omorât într-o clipă.” F.M. Dostoievski suferea de epilepsie. La categoria vicii includem: jocul la ruletă, masochism, înclinație spre fetele tinere, sadism. A fost condamnat în 1848 la patru ani de muncă silnică în Siberia, din cauza implicării într-un grup de liberali utopişti. Imaginea lui Dostoievski la 33 de ani: ,,Se maturizase mult, avea deja treizeci și trei de ani. Era un soldățoi vânjos, de talie mijlocie, îmbrăcat într-o uniformă lăbărțată, din postav grosolan. După aspect, ținută și îmbrăcăminte ai fi zis că e om simplu, din popor, nicidecum de spiță nobilă, intelectual chiar. Avea până și un chip comun, așa cum întâlnești adesea în Rusia printre meseriași, mic-burghezi și negustori cu frica lui Dumnezeu: barbă țepoasă, roșcat-închisă în formă de lopată, gura cu buze subțiri, acoperită de o mustață

Ciocoiu Valentin Cătălin deasă, fruntea largă, cu sprâncene stufoase, și părul blond, tuns scurt; ochii cu cearcăne, adânci în orbite; fața de culoare palidă, nesănătoasă și cu pistrui, obrajii și fruntea deja cu riduri. Vocea îi era surdă, răgușită – raguşeala i se trăgea de la o boală de gât din tinereţe – și vorbea încet, rar, parcă fără plăcere, folosind cuvinte puține, simple. Însă atunci când se înflăcăra, vocea îi devenea puternică și sonoră.” ,,Ochii îi erau diferiți, stângul era căprui, iar dreptul avea pupila atât de mare, încât irisul nu se observa deloc. Ochii diferiți dădeau privirii sale un caracter enigmatic.” Prima lui soție, Maria Dmitrievna, din cauza tuberculozei a murit după câţiva ani de la căsătorie. Cea de-a doua soţie, Anna Grigorievna, a trăit lângă scriitor până la sfârşitul vieţii, în ciuda faptului că între aceştia era diferenţă de vârstă suficient de mare- 25 de ani. A avut o idilă cu Anna Corvin-Krukovski, care a avut descendente de viţă domnească din Transilvania, fiind stră-strănepoata lui Matei Corvin. 9. Nichita Stănescu( n. 31 martie 1933- d. 13 decembrie 1983) S-a născut în 31 martie 1933 în Ploieşti, judeţul Prahova. Liceul l-a urmat în Ploieşti, iar între 1952-1957 a absolvit Facultatea de Filologie în Bucureşti. În 1952 se căsătoreşte, însă aceasta durează doar un an. Abia în 1962 se recăsătoreşte cu poeta şi eseista Doina Ciurea. Din spusele prietenului său Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu a fost dependent de alcool. În 1979 este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură. Volumele sale, au aparut şi peste hotare, atât în timpul vieţii cât şi după. La 31 martie 1983, când poetul împlineşte 50 de ani, i se organizează o sărbătorire naţională. Moare tatăl lui Nichita Stănescu, cu un an înainte ca poetul să se stingă din viaţă. Despre poet, Alexandru Condeescu afirmă: ,,Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, dupa întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor.Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, in jurul cărților sale dându-se o adevarată „bătălie a (neo)modernitații”

Ciocoiu Valentin Cătălin A fost ales post-mortem membru al Academiei Române. 10. George Bacovia( n. 4/16 septembrie 1881- d. 22 mai 1957) Numele primit la naştere a fost George Andone Vasiliu. La doar şase ani începe să înveţe limba germană. La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași. N-a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur. În 1984, când studia la Gimnaziul Ferdinand din Bacău, rămâne închis o noapte întreagă din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet. Poeziile în care predomină angoasa au ca sursa de inspiraţie anii traumatici din liceu si atmosfera rece. Mare talent la desen. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru ,,desen artistic de pe natură”. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar dupa un an renunţă. Se reînscrie, dar repentă anul I la Facultatea de Drept din Iaşi. Deşi obţine în 1911 licenţa în drept, nu profesează. A fost colaborator în cadrul revistelor: Versuri, Românul literar, Flacăra, Orizonturi noi. În 1935 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1928 se căsătoreşte cu poeta şi profesoara Agatha Grigorescu. Trei ani mai târziu se naşte unicul său fiu Gabriel. Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața. Era un om timid, tăcut și retras, ,,răspundea doar dacă era întrebat”, după cum și-l amintea un cunoscut. 11. Octavian Goga( n. 1 aprilie 1881- d. 7 mai 1938)

Ciocoiu Valentin Cătălin Prima poezia a lui Octavian Goga Atunci şi acum, a fost publicată în ziarul Tribuna înainte ca poetul să împlinească 17 ani. Studiile superioare le-a urmat la Budapesta, iar apoi la Berlin. În 1906 se căsătoreşte cu Hortensia Cosma, fiica lui Partenie Cosma, unul dintre cei mai bogaţi români din Transilvania. Naşii au fost Alexandra şi Alexandru Vlahuţă. Căsnicia a durat 14 ani, destrămându-se atunci când Goga s-a îndrăgostit de o cântăreaţă. Octavian Goga a intrat în publicistica literară cu recomandări din partea lui Ilarie Chendi, Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga, Vasile Goldiş, Eugen Lovinescu. A fost deţinut în iarna anului 1911 deoarece a adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care erau supuşi ţăranii din România şi faţă de guvernanţii de atunci. În 1920 a fost ales membru al Academiei Romane, iar în 1924 a primit Premiul Naţional de Poezie şi Premiul Naţional Mihail Sadoveanu. Prim-ministru al României între 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938 Era antisemit (nega drepturile legale ale populaţiei evreieşti), având în plan deportarea în Madagascar a 500.000 de evrei consideraţi ,,ilegali”. Octavian Goga a dus o politică pronazistă, intenţionând să se alieze şi să adopte politica Germaniei naziste. George Călinescu afirmă despre poet: ,,În istoria literaturii române de la origini până în prezent, după Eminescu și Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu”. După un accident vascular cerebral a intrat în comă, iar după două zile s-a stins din viaţă. În timpul funerariilor nu s-au rostit cuvântări, iar pe corpul său a fost depusă o zvastică nazistă, conform dorinţei sale menţionate în testament. A fost înfiinţat ,,Muzeul memorial Octavian Goga” în Cucea, care primeşte anual circa 15.000 de vizitatori. 12. Mihail Sadoveanu( n. 5 noiembrie 1880- d. 19 octombrie 1961)

Ciocoiu Valentin Cătălin În 1900 intenţionează să studieze dreptul în Bucureşti, dar la scurt timp renunţă pentru a se dedica literaturii. A fost pasionat de tot ceea ce l-a înconjurat, de la natura la folclor şi naţiune, până la istorie şi război. Lucru evident în numeroasele sale lucrări. A debutat cu volumul Povestiri, apreciat de George Călinescu ca fiind un volum are cuprinde toate temele dezvoltate în romanele ulterioare. A avut unsprezece copii, dintre care trei fiice. Doar Profira şi Paul-Mihu au luat-o pe urmele tatălui, devenind scriitori. Timp de noua ani a fost directorul Teatrului Naţional din Iaşi. A fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, iar din 1921, membru al Academiei Române. S-a implicat în viaţa politică încă de tânăr, ocupând diferite posturi, exact când România s-a aflat în perioada marilor schimbări. În perioada instaurării regimului comunist, Mihail Sadoveanu sprijină noile autorităţi, trecând de la propria versiune de realism la doctrina comunistă a realismului socialist. În 1948, după abdicarea Regelui Mihai şi instalarea regimului comunist la putere, Mihail Sadoveanu primeşte cele mai înalte poziţii care au fost acordate vreodată unui scriitor român. În 1952 devine preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Academiei, cel care va modifică alfabetul limbii române. Se renunţă la litera Â, înlocuită de Î. Despre opera sadoveniană, George Călinescu consideră că ,,pare să fie o creaţie monolitică, prin care un singur om reflectă o singură natură, universală, locuită de un singur tip de om, şi aduce aminte de o viziune similară a completitudinii arhaice aşa cum se găseşte în literatura poetului Mihai Eminescu.” 13. Ion Barbu( n. 19 martie 1895- d. 11 august 1961)

Ciocoiu Valentin Cătălin Numele său adevărat a fost Dan Barbilian. Cunoscut sub acest nume ca matematician. În timpul liceului descoperă atât pasiunea pentru matematică (publică remarcabile contribuții în revista Gazeta matematică), dar și pentru poezie. Tot în această perioadă îl cunoaște pe Tudor Vianu, legându-se o prietenie adevărată. Debutul său artistic are la origini un pariu pus cu prietenul său. Dorește să îi demonstreze că și un matematician are în sânge spiritul literar, oricât de rigid ar fi domeniul lui. Ion Barbu afirma că: ”Poezia și geometria sunt complementare în viața sa, acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.” Cea mai importantă operă publicată de Ion Barbu a fost volumul Joc secund, apărut în 1930. Poeziile nu sunt tocmai ușor de înțeles, cu un conținut ermetic, inspirat din creațiile lui Stephane Mallarme. Odată cu începerea colaborării la revista Sburătorul, la sugestia lui Eugen Lovinescu adoptă ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. Între anii 1914-1921 studiază matematica la București, fiind obligat să întrerupă din cauza Primului Război Mondial. Între 1921-1924 studiază matematica în Germania, urmând ca în 1929 să susțină teza de doctorat. În 1942 a fost numit titular al catedrei de algebră în cadrul Facultății de Științe din București. Despre opera lui Ion Barbu, Tudor Vianu afirmă: ,, Cititorul care străbate paginile volumului Joc secund, nu trebuie să uite niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu astronomiei, mecanicii sau geometriei. (…) Viziunea matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea simțurilor, atât de liberă de contingențele care întinerează funcțiunea lor, încât lumea care i se relevează este resimțită de el ca pură. Pe de altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicei este a doua lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește să se situeze viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei joc secund, care intitulează volumul său.”

Palada George

Niță Romina Cuvântul „procrastinare” vine din latinescul „procrastinatus”, unde „pro” înseamnă „înainte” și „crastinus” înseamnă „de mâine”. Mai exact, procrastinarea se referă la amânarea începerii realizării unei sarcini sau activități, până când termenul-limită se apropie foarte mult sau chiar este depășit, ceea ce duce la consecințe negative. Pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie: Neproductiv; Inutil; Să producă întârziere. Conform studiilor, procrastinarea este întâlnită frecvent la tineri, mai ales la studenți, care tind adesea să: supraestimeze timpul rămas pentru îndeplinirea unor sarcini; supraestimeze motivația proprie; subrestimeze timpul necesar finalizării unei anumite activități; presupună în mod eronat că trebuie neapărat să se afle într-un cadru potrivit pentru a lucra la un anumit proiect; 7 moduri de a evita procrastinarea și de a deveni mai motivat: concentarea pe scopul misiunii; setarea unor obiective; promitereaa unei recompense; renunțare la vechile obiceiuri care creează blocare; utilizarea judicioasă a timpului; separarea sarcinilor pe porțiuni.