Titlul cărții: KINDERLAND Autorul: Realizat de MORARU DANIELA, elevă în clasa a XI-a

Luni, 06 februarie_____________

Impresionată A

fost când am făcut cunoștință cu

personajul cărții - Cristina, o fetiță de 12 ani. Povestea ei m-a impresionat chiar de la primele file, am îndrăgit-o pentru grija și responsabilitatea de-a fi în același timp și soră mai mare, și mamă a celor doi frățiori mai mici. Ea trebuie să facă totul prin casă, să îngrijească gospodăria, să facă mâncare... și m-am gândit „este prea mult pentru o copilă de 12 ani...” Citez gândul Cristinei „Sigur, copii nu trebuie

bătuți. Dar așa îmi vine să-i fac uneori una cu pământul. Numai eu fac curățenie în casa asta, mătur, spăl podelele în patru labe, lucrez până îmi iese limba, în loc să mă joc, să mă uit la televizor, ori să citesc ceva potrivit pentru oamenii de doisprezece ani” Cred că este prea mult pentru o copilă de doisprezece ani...

Marți, 07 februarie_____________

Captivată Am admirat curajul acestei fetițe, dragostea ei pentru frățiori, faptul că iubea animalele și a luat apărarea unui cățel condamnat la moarte prin chinuri de către un copil lăsat tot în grija bunicii. Adumbrește aceste zile sprințare ale copilăriei Cristinei cruzimea lui Ștefănel față de câinele său pe care îl tratează cu sadism. Iar Cristina era altfel: bună, tandră și sensibilă. Mă bucur mult că a rămas neîntinată, curată și neprihănită.

Miercuri, 08 februarie___________

Tristă și îngândurată de soarta Cristinei Sunt fericită, pentru că mama mea vine în fiecare seară acasă, vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu vină Mama?” Mă bucur că școala mea e alta, deși în mahalaua mea, mai sus, parcă ar fi câteva familii coborâte din această carte: țipete, îmbrânceli, limbaj licențios și multă umilință. Și mă duce gândul la Cristina: sărmana, câte răni sângerânde trebuie să ai aibă pe suflet...

Joi, 09 februarie________________ Cristina speră în revenirea părinților. Eu optimistă... Descriu un fragment din cartea pe care o citesc: „Mama noastră se va întoarce și tata se va întoarce și totul va fi ca înainte. Îmi amintesc cum era cu tata și mama acasă. Dimineața mama lucra, atunci când mă trezeam, făcea de mâncare, tata se uita la televizor. Îmi pare că a fost atât de demult, ca într-o altă viață”. Am înțeles că romanul nu este altceva decât o scrisoare lungă-lungă scrisă mamei de Cristina, în care ea povestește întâmplările din sat, viața ei cu frații mai mici, dar și visurile, speranțele ei. Și mă bucur că am o altă viață: cu părinții alături.

Vineri, 10 februarie_____________

Ultimele file...emoționată, cred într-un viitor fericit Aș schimba în cartea pe care am citit-o: Mama și tatăl Cristinei se întorc pentru totdeauna acasă, fără ca bunica să moară. Și nu mai pleacă niciodată în străinătate. „La orizont totul îți aparține, toate pământurile din jur, cerul curat și senin, totul era al meu. De atâta bogăție numai aveam aer în piept...” Căci bogăția cea mai mare este FAMILIA.