Stilurile funcţionale Stilul este omul însuşi. (Buffon) Etimologia Termenul de stil îşi are originea în lat. stylus, -i, cuvânt ce desemna „beţişorul ascuţit pe care romanii îl foloseau la scrierea pe tăbliţele cerate”. Stilul se defineşte din trei perspective:  accepţia curentă desemnează felul propriu de a se exprima al unei persoane;  în accepţia lingvistică se referă la modul particular de folosire a resurselor limbii în diferite domenii de activitate (stilurile funcţionale ale limbii);  în accepţia literară denumeşte „ansamblul notaţiilor” unui scriitor „prin care comunicarea sa dobândeşte un fel de a fi subiectiv. Îmbogăţite cu aceste adaosuri, expresiile limbii ne introduc în intimitatea unei individualităţi, într-o sferă proprie de a resimţi lumea şi viaţa. Stilul este, aşadar, expresia unei individualităţi”. (Tudor Vianu) Calităţile generale ale stilului: 1. Claritatea este formularea şi exprimarea clară, coerentă, logică a gândurilor, sentimentelor şi ideilor, astfel încât receptorul să înţeleagă cu uşurinţă comunicarea. Claritatea se realizează prin folosirea cuvintelor uzuale, prin evitarea termenilor echivoci, pleonastici, contradictorii. 2. Proprietatea reprezintă utilizarea celor mai potrivite mijloace lingvistice (cuvinte, sensuri, forme, structuri) în exprimarea ideilor şi a sentimentelor. Proprietatea se realizează prin selectarea ceoor mai adecvate posibilităţi lexicale, morfologice şi sintactice pentru a exprima o anumită idee. 3. Corectitudinea se referă la respectarea normelor limbii în organizarea comunicării. 4. Precizia constă în utilizarea riguroasă a mijloacelor lingvistice necesare pentru exprimarea ideilor şi a sentimentelor. Comunicarea trebuie să se realizeze fără digresiuni de la ideea centrală directoare şi cu o economie de mijloace artistice. 5. Puritatea/Concizia se referă la utilizarea unor mijloace lingvistice consacrate prin folosirea uzuală şi admise de limba literară. Trebuie evitate regionalismele, arhaismele, elementele de argou şi de jargon. Calităţile pariculare ale stilului 1. Naturaleţea constă în exprimarea firească, degajată, lipsită de constrângeri. 2. Simplitatea se realizează prin folosirea unor termeni uzuali, a unor structuri sintactice obişnuite, sobre, corecte. 3. Armonia se obţine prin selectarea unor cuvinte care conferă muzicalitate comunicării. 4. Demnitatea constă în folosirea cuvintelor şi expresiilor admise de simţul cultivat al limbii. Se realizează prin evitarea folosirii unor cuvinte sau expresii triviale. 5. Retorismul se obţine prin utilizarea unor cuvinte sau structuri care conferă comunicării o notă entuziastă, patetică. 6. Fineţea presupune folosirea subtilităţii în comunicare, prin apelarea la un limbaj aluziv sau laconic.

7. Ironia constă în evidenţierea şi dezaprobarea unor aspecte negative ale vieţii prin disimulare. 8. Concizia presupune folosirea mijloacelor lingvistice strict necesare în exprimare. 9. Oralitatea se referă la utilizarea particularităţilor de expresie proprii limbii vorbite în ipostazele ei diverse.

 

Abateri de la claritate: obscuritatea (erori de folosire a limbii); nonsensul (lipsă de logică, formulări absurde); paradoxul (combinarea unor idei cu sensuri contradictorii); echivocul (consecinţa unei formulări care conduce la o dublă interpretare a comunicării); pleonasmul (repetarea aceleiaşi idei prin două cuvinte diferite aflate în relaţie de subordonare); ermetismul (încifrarea voită a mesajului); galimatiasul (idei confuze, expuse greoi);

 

Abateri de la proprietate folosirea improprie a unor cuvinte sau a unor construcţii; amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diverse.



Abateri de la corectitudine anacolutul.

 

Abateri de la precizie prolixitatea (aglomerarea comunicării cu unele detalii nesemnificative); digresiunea (abatere de la ideea centrală directoare a comunicării).



Abateri de la puritate amestecul registrelor lexicale (arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de argou, de jargon).

    

!5 stiluri funcționale: Stilul beletristic (artistic) Stilul beletristic este utilizat în operele literare, caracterizându-se prin funcţia poetică, întrucât rolul său este de a sublinia expresivitatea limbajului. Caracteristici:  utilizarea limbajului nu doar pentru a transmite informaţii, ci şi pentru a sensibiliza cititorul;  lexic variat (arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de argou, elemente de jargon, perifraze etc.);  folosirea cuvintelor atât cu sens propriu, cât şi cu sens figurat;  noutatea limbajului;  originalitate;



utilizarea figurilor de stil la fiecare nivel al limbii (nivelul fonetic: aliteraţia, asonanţa etc.; nivelul morfologic: epitetul, comparaţia, personificarea, metafora, alegoria, metonimia, sinecdoca, hiperbola, litota, oximoronul etc.; la nivel sintactic: invocaţia poetică, interogaţia retorică, rpetiţia, enumeraţia, inversiunea, antiteza, elipsa etc.)

Stilul oficial (juridico-administrativ) Stilul oficial (juridico-administrativ) cunoaşte două variante: juridică (textele de legi şi tratatele care le comentează) şi administrativă (actele şi documentele oficiale). Caracteristici:  îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor oficiale;  este accesibil, clar, precis, impersonal;  respectă normele limbii literare la fiecare nivel. Particularităţi lingvistice: a) Nivel lexical  terminologie specifică b) Nivel morfologic  substantive provenite din infinitive lungi;  folosirea infinitivului / viitorului cu valoare de imperativ;  verbe la diateza reflexiv-pasivă;  expresii verbale impersonale. c) Nivel sintactic  construcţii infinitivale;  verbele „a trebui”, „a putea”;  fraze coordonate. d) Nivel stilistic  folosirea unor clişee (formule introductive şi de încheiere, formule de adresare), elipsa (a verbelor copulative). Stilul ştiinţific (tehnico-științific) Stilul ştiinţific îndeplineşte funcţia de comunicare în domeniile ştiinţei şi tehnicii. Caracteristici: corectitudine, obiectivitate, accesibilitate, proprietate. Particularităţi lingvistice: a) Nivel lexical  terminologie de specialitate;  monosemantism;  frecvenţa neologismelor;  folosirea cuvintelor formate prin compunere savantă. b) Nivel morfologic  substantive abstracte;  infinitivul cu valoare de imperativ în observaţii şi note;  pluralul autorului (folosirea persoanei I plural în locul persoanei I singular); c) Nivel sintactic  predomină subordonarea faţă de coordonare.

d) Nivel stilistic  utilizarea citatelor, a construcţiilor retorice, a unor figuri de stil (enumeraţii, repetiţii);

Stilul publicistic (jurnalistic) Forme publicistice: articol, edotorial, apel, comentariu, pamflet, reportaj, ştire, interviu, foileton, cronică etc. Stilul publicistic este utilizat în presa scrisă, la radio şi televiziune, îndeplinind funcţia de informare a publicului cu privire la diverse evenimente, într-o formă discursivă persuasivă şi accesibilă. Cuprinde texte de o mare varietate, unele apropiindu-se de stilul ştiinţific, iar altele de stilul colocvial sau beletristic. Materialele contopesc două tipuri de comunicare (informativă şi afectivă) şi sunt însoţite adesea de mijloace extralingvistice (fotografii, hărţi, tabele, statistici etc.). Particularităţi lingvistice Normele limbii literare sunt, în general, respectate, cazurile de abatere sau de încălcare a normelor având valoare expresivă. Recurge la figuri de stil, construcţii retorice, întreruperi, digresiuni, intonaţia exclamativă şi interogativă, vorbire directă şi indirectă, vorbirea indirectă liberă. Se foloseşte frecvent citatul din cele mai diverse surse: opere literare sau ştiinţifice, texte de lege etc. Formulările eliptice, de tip mobilizator, titlurile frapante atrag şi stârnesc interesul cititorului. Mai mult decât orice alt stil, stilul publicistic este foarte deschis spre inovaţiile lingvistice.

Stilul colocvial (familiar) Stilul colocvial îndeplineşte funcţia de comunicare în cazul relaţiilor interpersonale din planul vieţii cotidiene. Întrebuinţarea acestuil stil este generală, este singurul stil utilizat de toţi vorbitorii unei limbi şi însuşit încă din primii ani de viaţă. Se manifestă pirntr-o pendulare continuă între economie şi abundenţă în exprimare. Economia se manifestă prin folosirea abrevierilor diverse, a elipsei şi a mijloacelor nonverbale (mimică, gesturi). Abundenţa în exprimare se realizează prin utilizarea repetiţiei, a structurilor perifrastice, a zicalelor şi a proverbelor. Presupune naturaleţe şi degajare în exprimare, nefiind necesară subordonarea comunicării unui anumit set de reguli, ca în cazul altor stiluri. Se caracterizează, de asemenea, printr-o mare încărcătură afectivă. Regulile şi normele limbii literare sunt frecvent încălcate. Particularităţi lingvistice La nivel lexical se folosesc elemente de argou, de jargon, neologisme la modă, cuvinte tipice unor graiuri. La nivel morfologic se utilizează pronume, adjective şi adverbe nehotărâte, aproximări prin numerale şi substantive, forme pronominale şi verbale regionale. La nivel sintactic se întrebuinţează elipse, izolări, inversiuni, digresiuni. La nivel stilistic se folosesc diminutive, augmentative, cuvinte cu sens peiorativ, vocative, interjecţii, imperative, abrevieri, zicale, proverbe, clişee lingvistice.