ALPHA Revista Colegiului Național ”Unirea” BRAȘOV 2022-2023

0

0

COLECTIVUL DE REDACȚIE:  Prof. dr. Ramona Alupoaei  Prof. Cecilia Șoșu  Prof. Ramona Dobroiu  Prof. Claudiu Horjea  Prof. Magdalena Langa  Prof. Simona Drăguț  Prof. Claudia Drăgan

Tehnoredactare

 Prof. Florica Stoian ISSN: 1454-5926

0

CUPRINS PRINTRE GÂNDURI ȘI CUVINTE ................................................................................................................................................. 4 NICOLAE STEINHARDT - PRO LINGUA LATINA ......................................................................................................................... 5 Prof. CECILIA ȘOȘU ......................................................................................................................................................................... 6 EVOLUȚIA FENOMENULUI FEMINIST .......................................................................................................................................... 7 Prof. RAMONA DOBROIU.............................................................................................................................................................. 10 MAI, 1995 .............................................................................................................................................................................................. 11 Prof. DENISA PREDA ..................................................................................................................................................................... 11 PROSOPOPEEA CEASULUI ............................................................................................................................................................. 12 COMAROMI SORANA MARIA, clasa a XI-a B ............................................................................................................................. 12 SENECA - EPISTULAE AD SAECULUM XXI - SCRISORI MENITE POSTERITĂŢII ............................................................. 13 Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU ........................................................................................................................................................ 14 DE LA SENECA AM ÎNVĂȚAT... ...................................................................................................................................................... 14 CLASA A XII-A C............................................................................................................................................................................. 14 COPIL. MÂINE? .................................................................................................................................................................................. 15 Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU ........................................................................................................................................................ 15 BALADA MOTANULUI ..................................................................................................................................................................... 16 ADINA DRAGOMIR, clasa a XII-a B (absolventă 2022) ............................................................................................................... 18 GINTA LATINĂ .............................................................................................................................................................................. 19 CÂNTECUL GINTEI LATINE – CARMEN GENTIS LATINAE* ................................................................................................. 20 IMNUL UNIUNII EUROPENE ........................................................................................................................................................... 22 TRAIAN DIACONESCU – FLORILEGIU BILINGV ...................................................................................................................... 23 LUCIAN BLAGA .............................................................................................................................................................................. 23 MIHAI EMINESCU ......................................................................................................................................................................... 24 GEORGE BACOVIA ........................................................................................................................................................................ 26 TUDOR ARGHEZI ........................................................................................................................................................................... 26 COMPOSITA DE LINGUA LATINA................................................................................................................................................. 27 O, MISERAS HOMINUM MENTES, O, PECTORA CAECA ......................................................................................................... 28 LINGUA LATINA ................................................................................................................................................................................ 28 COMPOSITUM .................................................................................................................................................................................... 29 VIAŢA SAU PÂNZA PENELOPEI..................................................................................................................................................... 30 AMEMUS MUSICAM (SĂ IUBIM MUZICA)................................................................................................................................... 31 GAUDEAMUS IGITUR ....................................................................................................................................................................... 32 VARIETAS DELECTAT - IOCA (JOCURI)......................................................................................................................................... 33 SĂ DESCIFRĂM MESAJUL ORACOLELOR ................................................................................................................................. 35 DIES BREVILOQUENTIAE............................................................................................................................................................... 35 SCIEBATIS UT…................................................................................................................................................................................. 37 Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU ........................................................................................................................................................ 37 DIN SPATELE CORTINEI ............................................................................................................................................................. 38 PRIMUL NOSTRU TREN ................................................................................................................................................................... 39 VLAD ȚIGĂNUȘ, clasa a XI-a B ..................................................................................................................................................... 54 TASSA ................................................................................................................................................................................................... 55 ANAIS-JADE MANIJEAN, clasa a XII -a B .................................................................................................................................. 61 POPAS PRINTRE STIHURI ........................................................................................................................................................... 62 ELEVULUI MEU ................................................................................................................................................................................. 63 ÎNGER DE LUMINĂ ........................................................................................................................................................................... 64 MI-ATÂT DE DOR ... ........................................................................................................................................................................... 65 VIS DE NOIEMBRIE ........................................................................................................................................................................... 66 Prof. DENISA PREDA ..................................................................................................................................................................... 66 ÎN CĂRȚI... ........................................................................................................................................................................................... 67 UNDEVA, CÂNDVA ............................................................................................................................................................................ 68 ANDRA LUPȘA, clasa a XI-a C....................................................................................................................................................... 68

1

TU-MI EȘTI .......................................................................................................................................................................................... 69 BELLA DONNA ................................................................................................................................................................................... 69 TANIA MOCANU, clasa a XI-a C ................................................................................................................................................... 69 VENI, VIDI, VICI ................................................................................................................................................................................. 69 ANTONIA- NATALIA GHINEA, clasa a X-a B.............................................................................................................................. 69 TOAMNA, ANOTIMPUL TRISTEȚII?............................................................................................................................................. 70 MARIANA LUCIU, clasa a XII-a A................................................................................................................................................. 70 ÎN VEȘNICIE........................................................................................................................................................................................ 71 DESTIN ................................................................................................................................................................................................. 71 FIORI DE TOAMNĂ ........................................................................................................................................................................... 72 LEGENDĂ ............................................................................................................................................................................................ 72 DISPERAREA SERII .......................................................................................................................................................................... 73 COLAPS ................................................................................................................................................................................................ 73 IOANA NĂSTURAȘ, absolventă ...................................................................................................................................................... 73 SUFLETUL ........................................................................................................................................................................................... 74 COPILĂRIE ......................................................................................................................................................................................... 74 MEMORIE ANCESTRALĂ ................................................................................................................................................................ 74 DE CE ... ................................................................................................................................................................................................ 74 PACE ..................................................................................................................................................................................................... 75 FERICIREA .......................................................................................................................................................................................... 75 CUVÂNT ............................................................................................................................................................................................... 75 AŞ VREA ............................................................................................................................................................................................... 75 ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C ....................................................................................................................................... 75 LUNĂ ..................................................................................................................................................................................................... 76 AMALIA FRUNZĂ, clasa a XI-a A ................................................................................................................................................. 76 PRIMĂVARA ....................................................................................................................................................................................... 76 DENISA CAZAN ȘI OANA ENESCU, clasa a VI-a ....................................................................................................................... 76 ÎN CĂRȚI... ........................................................................................................................................................................................... 77 VARIAȚIUNI PE ACEEAȘI TEMĂ - DRAGOSTEA ....................................................................................................................... 78 ANDREEA TEODORESCU, Clasa a XI-a B .................................................................................................................................. 78 IUBIRE .................................................................................................................................................................................................. 79 MARIANA NICOLETA LUCIU, clasa a XII-a A............................................................................................................................ 79 ÎN DRUM SPRE RAI............................................................................................................................................................................ 80 ANA MARIA TODICĂ, clasa a XII-a A .......................................................................................................................................... 80 METAMORPHOSIS- AMA SAPIENTIAM........................................................................................................................................... 81 CONFESIUNEA RHEEI- AMA SAPIENTIAM .................................................................................................................................... 82 COPILĂRIE- AMA SAPIENTIAM ........................................................................................................................................................ 82 UN ALTFEL DE PYGMALION.......................................................................................................................................................... 83 RĂZBOI- AMA SAPIENTIAM ............................................................................................................................................................... 83 POLUL SUD- AMA SAPIENTIAM ........................................................................................................................................................ 83 ADINA DRAGOMIR, clasa a XII-a B (absolventã 2022) ............................................................................................................... 83 ÎNTÂLNIRI DE SUFLET ................................................................................................................................................................ 84 TAIFAS CU POEȚII ............................................................................................................................................................................ 85 Prof. CLAUDIU HORJEA ............................................................................................................................................................... 86 ÎNTÂLNIREA CU REPREZENTAŢII LIGII SCRIITORILOR-FILIALA BRAŞOV, PENTRU A CELEBRA ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ŞI LANSAREA REVISTEI “RITMURI BRAŞOVENE “ ............................................................... 87 ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C ....................................................................................................................................... 87 ADINA DRAGOMIR-CHERHAȚ, Șefa de promoție 2022 ............................................................................................................. 88 LANSAREA REVISTEI „RITMURI BRAȘOVENE” ...................................................................................................................... 89 CARINA BITEZ SABRINA GĂVENEA, clasa a XI-a C ................................................................................................................ 89 ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU POETUL ADRIAN MUNTEANU, ABSOLVENT UNIRIST ........................................................ 90 ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C ....................................................................................................................................... 90 ADRIAN MUNTEANU - O ZI DE NEUITAT .................................................................................................................................... 91 RĂZVAN TIMOFTE, clasa a XI-a C ............................................................................................................................................... 91 PREMIERĂ MONDIALĂ PE SCENA SĂLII FESTIVE A COLEGIULUI NAȚIONAL „UNIREA” .......................................... 92 ADRIAN MUNTEANU .................................................................................................................................................................... 93 AM CITIT. MI-A PLĂCUT ............................................................................................................................................................. 94 RECENZII ............................................................................................................................................................................................ 95 ”SĂ SPERĂM CĂ VA FI BINE” ..................................................................................................................................................... 95

2

GABRIELA MUNTEANU, clasa a XII-a C.............................................................................................................................. 95 ”INVITAȚIE LA VALS .................................................................................................................................................................... 96 ANDREEA BIANCA LUCA, clasa a X-a B .............................................................................................................................. 96 CARTEA CARE M-A ȚINUT TREAZĂ ZI ȘI NOAPTE ................................................................................................................ 97 TAMARA STEREA, clasa aX -a B............................................................................................................................................ 97 ET IN ARCADIA EGO… ................................................................................................................................................................ 98 MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR ............................................................................................................................................... 99 CĂTĂLIN CRĂCIUN, absolvent al promoției 2015-2019 ............................................................................................................. 100 CRINA ENACHE, absolventă a secției de bilingv spaniolă în 2013 ............................................................................................. 100 SEVER MIHEŞAN, absolvent al secției de bilingv spaniolă în 2019 ............................................................................................ 101 UNIVERSUL POVEȘTILOR ........................................................................................................................................................ 103 PRINŢESA FERMECATĂ ŞI FIUL REGELUI BĂTRÂN............................................................................................................. 104 IULIA ERZSE, clasa a XII a- a B .................................................................................................................................................. 105 OIȚA DE AUR .................................................................................................................................................................................... 106 SARA STANCIU, clasa a XII-a B .................................................................................................................................................. 107 URIAȘUL, SOPHIE ȘI ORAȘUL FERICIRII ................................................................................................................................. 108 ALEXANDRA ȘTEFAN, clasa a X- a D ........................................................................................................................................ 109 IDEI ÎN CULORI ........................................................................................................................................................................... 110 CAMPANIA ”ZERO PLASTIC” ...................................................................................................................................................... 111 Bordeianu Lidia clasa a X-a D ....................................................................................................................................................... 111 Ardelean Maria clasa a X-a D ........................................................................................................................................................ 111 Băltin Sara clasa a IX-a D .............................................................................................................................................................. 111 Acsinte Sonia Iris clasa a IX-a D ................................................................................................................................................... 111 Cojocariu Raluca clasa a IX - a D .................................................................................................................................................. 112 Căprău Raluca clasa a X-a B ......................................................................................................................................................... 112 Crapciu Antonia clasa a VIII - a .................................................................................................................................................... 112 Coman Alexandra clasa a IX - a D................................................................................................................................................. 112 Dobrai Palamari Ilinca clasa a VIII-a ........................................................................................................................................... 113 Dănilă Denisa clasa a X-a D .......................................................................................................................................................... 113 Gheorghe Maria clasa a IX-a A1 ................................................................................................................................................... 113 Mado Zacharopoulos clasa a IX -a A ............................................................................................................................................. 114 Henter Sonia clasa a IX -a A .......................................................................................................................................................... 114 Moraru Maria clasa a VIII-a ......................................................................................................................................................... 114 Mițaru Patricia clasa a X-a D ......................................................................................................................................................... 114 Paraschiv Eduard clasa a VIII-a .................................................................................................................................................... 115 Ochea Alexandra clasa a VIII-a (1) ............................................................................................................................................... 115 Sterea Tamara clasa a X-a B .......................................................................................................................................................... 115 Răileanu Lorena clasa a X-a A ...................................................................................................................................................... 115 Topoliceanu Ioana clasa a VIII- a (1)............................................................................................................................................ 116 Tică Sonia clasa a IX - a A ............................................................................................................................................................. 116 Zamfirescu Elena clasa a IX-a A ................................................................................................................................................... 116 Vîlciu Raluca clasa a VIII-a ........................................................................................................................................................... 116 Grigore Medeea Maria clasa a VIII -a ........................................................................................................................................... 117 Bacrău Teodora clasa a VIII- a...................................................................................................................................................... 117 Vera Florencia clasa a VIII-a ....................................................................................................................................................... 117 Mirică Ana clasa a X-a B ............................................................................................................................................................... 117 Marin Roxana clasa a IX- a D ....................................................................................................................................................... 117 Someșan Ana Maria clasa a IX - a A ............................................................................................................................................. 118 Radu Bogdan clasa a VIII-a ........................................................................................................................................................... 118 Păunescu Sophia clasa a X-a B ...................................................................................................................................................... 118 Moroșanu Adriana clasa a VIII-a .................................................................................................................................................. 118 Unciuleac Mădălina clasa a X-a D................................................................................................................................................. 118 Todirel Ana Mălina clasa a X-a B .................................................................................................................................................. 118 Vasile Acrivopol Daria clasa a X-a A ............................................................................................................................................. 119 Cioinaru Teodora clasa a IX-a D 1 ................................................................................................................................................ 119

3

PRINTRE GÂNDURI ȘI CUVINTE

4

NICOLAE STEINHARDT - PRO LINGUA LATINA în – Critică la persoana I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983 Dar poetul aticist cochetează şi cu puterea rivală – Roma, ba şi cu modernismul. Despre dialectica parcajului mi-a vorbit întîiaşi dată un maior, fost şef al serviciului de circulaţie în comandamentul miliţiei capitalei. Îmi fusese hărăzit să-l cunosc – e cam mult de atunci - într-un loc unde vreme pentru taifas exista berechet. Iată, îmi explica necăjitul priceput, în marile metropole ale lumii omul şi-a văzut visul cu ochii: aproape că fiecare ins îşi are maşina lui (de nu mă înşeală memoria, folosirea curentă a cuvântului automobil încetase încă de pe atunci). Şi ce face? Să presupunem că se duce seara la teatru, în vehiculul propriu, se-nţelege. Sosit la destinaţie, constată că spaţiu liber de parcare nu-i nicăieri. Şi o ia înapoi, uitându-se în jur cu atenţie la început, cu îngrijorare după aceea, cu deznădejde în cele din urmă. Încetul cu încetul ajunge în proximitatea locuinţei pe care, bine dispus, o părăsise de curând. Abia acum izbuteşte a găsi unde să-şi plaseze mijlocul mecanic de transport. Dar ce folos? E târziu, spectacolul desigur nu a fost amânat de dragul lui, iar drumul până la teatru trebuie rebătut, şi pe jos în această nouă împrejurare! Exagera, neîndoielnic, ştiut fiind că în orice demonstraţie (arătare) se cuprinde şi o notă vindicativă (de voinţă de a dobândi câştig de cauză). Trecerea anilor însă i-a dat din ce în ce mai mult dreptate, iar lucrurile numai înspre înrăutăţirea situaţiei au mers. Într-atâta, încât maşinile au sfârşit prin a periclita însăşi existenţa oraşelor (a mamelor, cum ar veni) ori măcar a provoca ridicarea străzilor pe stâlpi (Brasilia). Autovehiculele sunt progresiv reduse la o folosire exclusiv extra muros. Iar în limitele urbei, metroul a rămas învingător. De această (nostimă? gravă?) dialectică pomeneşte şi o mică poezie - intitulată „Parcaj" - a lui Al. Căprariu. Se află la pagina 90 a volumului „Ochii de pretutindeni" (Edit. Dacia, 1981) şi solicit respectuos voie autorului să o calific drept adorabilă, nu numai drept izbutită şi justă. Nu-i o simplă evidenţiere (demascare) a problemei acesteia crescînde a parcajului, ci şi o caldă pledoarie pentru predarea limbii latine în şcoli. Şi nu-i o simplă apologie (foarte pe de departe) a latinei, ci este şi o ceremonial-şăgalnică satiră la adresa imperialismului automobilistic. Jocul de cuvinte pe care-i clădită mica satiră-pledoarie nu-i deloc elaborat, stă la îndemână chiar celor cărora nu li se mai necăjesc minţile cu strania topică şi voluminoasa gramatică a graiului din vechime. Deoarece - scena se petrece pe unul din acele tărâmuri misterioase denumite "parcaje" cuvintele rostite de bărbatul desigur foarte important care descinde dintr-unul din vehiculele menite acelor spaţii şi sunt adresate femeii care păzea sfintele odoare ale tehnicii pot însemna şi referirea la mijlocul predilect dramaturgilor de odinioară întru rezolvare situaţiilor tragice (deux ex machina) şi tot atît de bine: iată, eu domnul, eu automobilistul, eu deţinătorul acestui minunat obiect, eu zeul cobor dintr-însul (şi-ţi dăruiesc un mizer bacşiş). Iar interogatoriul răspuns al păzitoarei (parcatoarei? responsabilei? gestionarei ţarcului?), răspuns şi întrebare, replică şi nedumerire ce semnifică şi gratitudinea pentru respectivul mizer bacşiş, poate fi tălmăcit (prozaic): „Nu-i acesta un Fiat de categoria lux?", dar şi mistic (esoteric, paralogic): „Să fie lumină!" Zise şi lumina se făcu şi-nlăuntrul conştiinţei mele. Căci brusc înţelesei, fără a putea lămuri pentru care motiv, că între maşini, parcaj, predarea limbii latine în şcoli, mentalitatea tineretului de astăzi, comportările mînuitorilor de volane, relaţiile de bunăvoire dintre oameni, raporturile dintre diferitele categorii sociale şi multe alte situaţii, probleme, conjuncturi, frustrări, complexe şi intercaţii 5

există o strînsă legătură; că, de fapt, nu-s decât feţele unei aceleiaşi mari taine. Al. Căprariu s-a învrednicit a ne-o înfăţişa (şi supune spre meditaţie) cu un surâs discret şi o bonomie perfectă. Soluţia care să fie? Coborî-va oare un deus ex machina spre a ne-o da ori sugera ori impune? Face-se-va atunci lumină? Birui-va lumina pe cel din maşină? Pieri-vor ifosele-i cele deopotrivă rele şi neroade? Probabilistic vorbind (şi nu-i om care să nu ştie astăzi că totuşi în natură şi în ştiinţă nu-i decît probabilism) e mai înţelept să fim încredinţaţi că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt, în virtutea altei straşnice legi dialectice universale: inerţia. Imaginea cvasi-cinematografică a scenetei închipuită de Al. Căprariu eu o văd derulându-se la infinit: domnul coboară, dă bacşişul, îşi pronunţă formula, se împăunează; femeia (stranie e totuşi purtarea ei blîndă şi recunoscătoare, cele din tagma ei sunt îndeobşte - audiatur et altera pars - hapsîne şi arţăgoase) ia bănuţul, îşi pune întrebare cu dublă posibilitate de interpretare... Uite, aşa, către nesfârşit, ca-n peliculele noului val. „Deus ex machina! Nu Fiat lux?" Concluzia? Cine ştie: poate că n-ar strica, totuşi, să se predea limba latină în şcoli, să nu se mai producă neînţelegeri, echivocuri, confuzii, pluralităţi de semnificaţii între uzagerii şi supraveghetoarele parkingurilor din lumea asta mare cu spaţiu puţin.

Prof. CECILIA ȘOȘU

6

EVOLUȚIA FENOMENULUI FEMINIST

Mișcarea care militează pentru egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați a apărut ca o nevoie firească a femeii de a demonstra întregii lumi că are de oferit mai mult decât i se dăduse voie până atunci și că are dreptul la oportunități egale și un tratament echitabil în societate. Definit drept ,,doctrina care propagă emanciparea femeii și extinderea drepturilor ei’’1, feminismul este un fenomen care a căpătat amploare în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Conceptul de drepturi ale femeii este vechi, încă din Egiptul Antic, când femeii îi era permis să ocupe orice poziție în ierarhia socială, putând chiar conduce țara, deținând proprietăți și fiind independente din punct de vedere economic față de soțul lor. În plus, egiptencele puteau intenta divorț 2 , puteau semna contracte și împrumuta bani în interes personal. Statutul social al egiptencelor era foarte bine definit, astfel, la căsătorie, semnau un contract prenupțial și, în cazul unui divorț, soției îi reveneau anumite sume de bani sau proprietăți acumulate în timpul căsătoriei. Cel mai important rol pentru o femeie obișnuită în Egiptul Antic era de soție. Egipteanul mediu avea o singură soție, regii își luau mai multe soții, de multe ori propriile surori sau fiice ca soții (Ramses II a avut opt soții și alte concubine care i-au dat în jur de 150 de copii). Din păcate, o dată cu trecerea timpului, statutul femeii va suferi modificări semnificative și chiar o involuție a fenomenului feminist. În Roma Antică, puterea o deținea bărbatul războinic, femeia era considerată prea fragilă, de aceea nu putea să aibă păreri, să-și gestioneze singură averea, astfel, dacă rămânea văduvă, nu avea acces la banii moșteniți, ea trebuia să se recăsătorească pentru a fi un bărbst cel care gestionează finanțele. Deși aveau acces la educație de bază –scris, citit-, femeile romane nu puteau candida la posturi de conducere, însă dețineau un rol important în campaniile conduse de soții lor. Femeia romană era considerată reflexia bărbatului ei, așadar aceasta era supusă unei mari presiuni de a arăta mereu tânără. Principala ocupație a femeii înstărite era creșterea copiilor și îngrijirea casei. Femeia romană ce provenea din straturile umile ale societății se ocupa și cu muncile pământului ori vindea în piață bunuri. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau menajere ale doamnelor din clasele superioare. Fetele romane erau considerate apte a fi căsătorite de la 12-14 ani. Soțul fetei era ales de tată, primând, în general, interesul economic în fața iubirii. Ceremonialul de nuntă presupunea îmbrăcarea miresei cu un voal alb, așezarea inelului pe cel de-al treilea deget al mâinii stângi, prezența unui cavaler de onoare, obiceiuri care s-au păstrat până astăzi. Cea mai veche formă de căsătorie era cum manu, astfel femeia era obligată să rupă orice legătură cu familia de origine, intrând în familia soțului, căruia i se supunea. Căsătoria cum manu nu putea fi desfăcută decât din inițiativa soțului din motive precum adulterul, vrăjitoria sau furtul cheilor de pivnița cu vinuri. Căsătoria sine manu însemna că femeia rămânea din punct de vedere juridic în familia ei de origine și căsătoria putea fi desfăcută de către oricare din cei doi soți. Abia din secolul I î.Hr. a început într-o oarecare măsură să fie respectate și ideile femeilor romane. În Grecia Antică, statutul femeii în societate era cu totul diferit față de alte civilizații antice, aceasta fiind considerată inferioară bărbatului și putând deține posesiuni mărunte: bijuterii, obiecte vestimentare sau sclavi care să o însoțească pe stradă. Fata nemăritată nu ieșea din gineceu – apartamentul destinat femeilor, adesea incluzând și o curte interioară- și se ferea să fie văzută chiar și de

1 2

Dicționarul explicativ al limbii române, București, Editura Academiei, 1990, p. 199. Arthur Weigall, Istoria Egiptului antic, București, Editura Semne-Artemis, 1994.

7

bărbații din familia ei. Conform lui Xenofon, ea trebuia să vadă și să audă cât mai puține lucruri și să pună cât mai puține întrebări. Tânăra fată învăța de la mama ei sau slugile casei deprinderi casnice (bucătăria, prelucrarea lânii, țesutul). Singurele ocazii cu care putea părăsi casa erau în timpul unor sărbători religioase la care asistau la procesiune și la sacrificiu. Din tutela tatălui, fata va trece în cea a soțului, prin căsătorie, dar nu va obține prea multe libertăți : poate ieși, uneori, din curtea casei, pentru a-și vizita rudele, pentru a asista la spectacole, în special la tragedii, pentru a participa la botezuri, căsătorii, funeralii, însă la banchetele organizate de soți nu puteau participa. Dacă devine văduvă, femeia trece sub tutela tatălui, care o putea recăsători sau sub tutela fiului cel mai mare. Singura ocupație a femeii este să crească copiii : până la vârsta de 7 ani fiii, până se vor căsători fiicele. În concluzie, condiția femeii în Grecia Antică era de menajeră reproducătoare cu drepturi limitate și aflată în permanență sub tutela unui bărbat –tată, soț sau fiu.3 Adevărata schimbare în favoarea femeii va veni în secolul al XVIII-lea, în Franța, când au avut loc numeroase revolte, printre ele și unele revolte ale femeilor pariziene, în special cele ale precupețelor și ale spălătoreselor. În timpul Revoluției Franceze, multe femei au luptat pe baricade și au condus revolte, însă nu au reușit să obțină ceea ce doreau și anume egalitatea cu bărbatul. Scriitoarea Olympe de Gouges, considerată o precursoare a feminismului, a formulat Declarația femeii și a cetățencei, având ca model Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului proclamată în anul 1789. Ea a adaptat fiecare articol din declarație, înlocuind cuvântul ,,om’’ sau ,,bărbat’’ cu ,,femeia și bărbatul’’, punând de fiecare dată lângă termenul ,,cetățean’’ și pe cel de ,,cetățeancă’’. Declarația femeii și a cetățencei a fost trimisă spre ratificare Adunării Generale, stârnind interes atât în Franța, cât și peste hotare. De asemenea, de Gouges a vrut să schimbe mentalitatea privind căsătoria și a elaborat și un Contract social între bărbat și femeie, pornind de la Contractul social al lui Rousseau, prin care mariajul se bazează pe drepturi egale ale soților. Iluminiștii recunoșteau strict rolul biologic al femeii, excluzând-o de la orice activitate politică publică. Olympe de Gouges afirma că rolul femeii este deosebit de important prin simplul fapt că ei îi revenea sarcina de a naște copii, de a perpetua specia. Ideile ei revoluționare i-au adus sfârșitul în 1793, când a fost executată de regimul revoluționar al terorii. În același an, Adunarea Generală a scos în afara legii cluburile femeilor, iar Declarația femeii și a cetățencei a rămas rătăcită prin arhive până când a fosr redescoperită de mișcarea feministă și i-a fost confirmat statutul de document istoric unic și foarte valoros. În Franța, dreptul de vot va fi acordat femeilor în 1944, el devenind aplicabil de abia un an mai târziu. Un alt moment important în emanciparea femeii l-a reprezentat anul 1848, când a avut loc prima conferință pe tema discriminării femeilor, în localitatea Seneca Falls din statul New York. Conferința a fost organizată de Elisabeth Cady Stanton și Lucretia Mott, ele cerând ca femeile să poată deține proprietăți, să poată înregistra venituri, să obțină custodia copiilor după divorț, să aibă acces sporit la educație și să poată vota. Adeptele mișcării și-au dat seama că erau discriminate, fiind implicate în mișcarea pentru drepturile sclavilor, deci cunoșteau bine drepturile și privilegiile umane. Declarația care stă la baza mișcării s-a intitulat Declaration of Sentiment, pornind de la Declarația de Independență din 1776, având ca premisă ideea că prin naștere, bărbații și femeile sunt egali și acest statut ar trebui să se păstreze pe parcursul întregii vieți. În plus, mișcarea activistă americană a elaborat doisprezece rezoluții în care se cereau drepturi egale pentru femei în context privat, economic, politic și religios. Dorințele activistelor americane nu au fost luate în seamă, ba mai mult au fost ironizate, însă acest moment reprezintă începutul mișcării feministe din SUA, mișcare care s-a impus mult mai repede decât pe continentul european.

3

Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, vol. 3, Editura Saeculum, București, 2003.

8

O acțiune de succes privind emanciparea femeilor din Anglia a fost reprezentată de mișcarea sufragetelor, înființată în 1876, având drept scop, în principal, obținerea dreptului de vot pentru femei. Termenul ,,sufragetă’’ a fost folosit prima oară ironic de către jurnalistul Charles E. Hands în ,,Daily Mail’’ care se referea la membrele Uniunii Sociale și Politice a Femeilor. ,,Sufragiu’’ derivă din latinescul ,,suffragium’’ și are sensul de vot, dreptul de a vota. Emmeline Pankhurst, cea care a înființat Uniunea Politică și Socială a Femeilor, a fost crescută într-o familie cu vederi radical-democrate, participând încă de la vârsta de 14 ani la adunări care militau pentru drepturile femeilor. Specific acestei mișcări a fost agrsivitatea, căci sufragetele se leagu cu lanțuri de balustrade, deranjau reuniuni publice, incendiau proprietăți publice și private, ceea ce a condus la închiderea multor militante. Una dintre ele, Emily Davison, a devenit un martir pentru cauză, murind în inchisoare din cauza rănilor. În 1897, Millicent Fawcett pune bazele Uniunii Naționale a Societăților de Sufragete (UNSS), care este axată în principal pe activități pașnice de a atrage atenția : activități de lobby, colectarea de semnături, organizarea de întâlniri, publicarea de reviste, broșuri, pliante, înaintarea de petiții. Dreptul de vot a fost principala revendicare de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Acesta a fost recunoscut în 1893 în Noua Zeelandă, în 1902 în Australia, în 1906 în Finlanda, în 1913 în Norvegia, în 1915 în Danemarca, în 1918 în Marea Britanie și 1920 în SUA. În România, mișcarea feministă a apărut începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea și s-a dezvoltat sincron cu cel din alte state europene. Femeile au fost implicate într-o serie de evenimente marcante, cum ar fi Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române de la 1859, Războiul de Independență de la 1878, constituirea Statului Unitar în 1918. Primele organizații feministe erau elitiste, dine le făceau parte femei cu un înalt nivel de educație și cu acces la occident, deoarece la vremea aceea societatea românească era 80% predominant agrară. De aceea, mișcarea feministă nu a fost una amplă. Codul Civil din 1865 prevedea incapacitatea femeilor din punct de vedere politic, social și economic. Ele nu puteau încheia acte fără acceptul soțului sau al justiției, nu își puteau gestiona propriile venituri, nu puteau deveni tutore, își pierdeau naționalitatea dacă se căsătoreau cu un cetățean străin și altele. În perioada interbelică, în 1929, printr-o lege a contractelor de muncă, se ridica incapacitatea civilă a femeii căsătorite. Revendicările româncelor la vremea aceea vizau : plata egală pentru muncă egală, protecția muncii femeilor, măsuri de combatere a mortalității infantile, acces la toate formele de educație și la toate tipurile de carieră, egalitate între soți prin lege și prin educație, controlul asupra propriei averi, revenirea unei părți a câștiguluibărbatului femeii pentru munca depusă de ea în gospodărie, eliminarea dublului standard moral, drepturi politice și civile egale cu bărbații, participarea femeilor la toate funcțiile publice, pregătirea femeilor pentru politică precum și dreptul de a-și exercita votul. Primul pas spre unificarea mișcării feministe a avut loc în 1913, în Brașov, când s-a constituit Uniunea Femeilor Române din Austro-Ungaria. La această uniune se vor asocia ulterior peste 100 de organizații de femei din toată România. În perioada interbelică, apar asociații noi precum Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române, Federația Femeilor Universitare, Societatea Scriitoarelor Române, Gruparea Națională a Femeilor Române, Consiliul Național al Femeilor Române (CNFR), afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor, care cuprindea membre de pe aproape toate continentele, peste 60 de milioane de activiste. CNFR a apărat instituțiilestatului de drept și libertățile cetățenești, contribuind prin diverse întruniri, petiții, memorii și dezbateri publice la dobândirea unor importante drepturi civile și politice la femei: dreptul de a vota, dreptul de a fi alese în consiliile locale (1928) și dreptul de a fi votate în parlament (1938). Recunoașterea dreptului de vot a fost târzie, căci, deși în 1923 intră în vigoare cea mai 9

democratică constituție, aceasta nu le drept de vot femeilor, ci se menționează că va fi dată o lege specială în acest sens. De abia în 1929 femeile pot vota în cadrul alegerilor locale. Constituția din 1938 și Legea electorală le dă dreptul de a vota femeilor peste 30 de ani, însă, din cauza dictaturii, acest drept nu a putut fi pus în practică. De abia în 1946, prin Constituție, se introduce dreptul de vot universal pentru populația majoră, indiferent de sex. În perioada comunistă, mișcarea feminist a fost legată fundamental de munca productivă, regimul totalitar tolera doar ideologia comunistă, de aceea nu au apărut teorii feministe care să promoveze drepturile femeilor. Din multitudinea de organizații și mișcări feministe din perioada interbelică a fost creat un consiliu unic în 1958, Consiliul Național al Femeilor Române (CNFR), total subordonat Partidului Comunist Român, atât din punct de vedere ideologic, cât și organizatoric. În perioada comunistă, femeile au reprezentat un factor important, participând la modernizarea statului. Propaganda comunistă promova rolul dublu al femeii, atât în sfera productivă, cât și în ceea ce privește reproducerea. În 1966, prin Decretul 770, se interzic avorturile, iar femeile ce recurgeau la această practică sunt aspru pedepsite, lucru ce a făcut foarte multe victime în rândul femeilor. Cu toate acestea, femeile au dobândit locuri de muncă, asistența statului în creșterea copiiilor (creșe, grădinițe, concedii de maternitate, asistență medicală, alocații pentru copii), promovarea în poziții de conducere, acces la toate nivelurile și tipurile de educație și o relativă independență economică față de bărbat, care nu mai era singurul care aducea câștig în casă. Era însă o falsă emancipare, deoarece femeilor li se dădeau doar slujbe ușoare și erau plătite mai puțin decât bărbații, iar managementul era în mare parte reprezentat de către bărbați. În concluzie, dacă femeile au câștigat drepturi în viața publică în perioada comunistă, au pierdut în viața privată prin interdicția de a face avort. După 1990, feminismul românesc se reafirmă, combătând moștenirea comunistă și luptând cu alte aspecte ale modernității precum libertatea de exprimare neîngrădită care nu sancționa misoginismul, sexismul sau șovinismul. În anul 2000, se înființează Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de GenFILIA și apar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București primele cursuri universitare ce vizează studiile de gen. Alte drepturi câștigate de mișcarea feministă din România sunt: prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (Ordonanța nr 137/2000), egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați (legea nr. 202/2002), prevenirea și combaterea violenței în familie (2003). Mișcarea feministă a cunoscut astfel de-a lungul timpului o serie de forme, fiind un concept negat, ironizat, hulit, interzis ori aprobat, susținut cu ardoare, dorit, creând frământări, propunându-și să schimbe mentalități și să stabilească regulile și limitele unei lumi echitabile pentru toți. Bibliografie: • Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, vol. 3, Editura Saeculum, București, 2003; • Alina Maria Nechita, Ipostaze ale personajului feminin în literatura română interbelică, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2019. • Ioana Pârvulescu, Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., Editura Crater, București, 1999; • Arthur Weigall, Istoria Egiptului antic, București, Editura Semne-Artemis, 1994. Prof. RAMONA DOBROIU

10

MAI, 1995 Denisa Într-o risipă de culoare, frunze și flori atârnă în sus, presate doar de albastrul intens al cerului de Mai... Gândul îmi zboară ca o aripă de fluture trezit din somn... Unicul Adevăr este Dumnezeu și frânge-ți iluzia trupului căutându-L! - în liniște, în suflet. E acolo... Singurătatea nu e o povară. Singurătatea e o binefacere. Ea nu reclamă decât exercițiu, iar aici este probabil, esența existenței noastre: exercițiul singurătății. Singuri venim, singuri plecăm. De ce nu ne-o fi ajungând, de ce o fi trebuind să ne amăgim veșnic cu iubirea aproapelui - iubire pe care noi înșine nu o dăm cu prea mare convingere, dar vrem cu tot dinadinsul să o primim, să ne simțim în „siguranța” cu care ne iluzionează celălalt. Care „siguranță”? Nu este aceasta doar o amăgire? Nu este oare suficient să ne deschidem sufletele nouă înșine într-un exercițiu de solitudine? Acolo sunt și întrebările, și răspunsurile, și răspunsurile, și răspunsurile ... - adică tot ce ne trebuie ca să ne cizelăm sufletele și să ne epurăm de balastul zilelor ce ne-mpresoară. Acolo găsești chipul din Chipul lui Dumnezeu, chipul pe care El ți l-a dat ca pe un reflex al sufletului: chipul - oglinda sufletului; sufletul oglinda tainică a firii. Să-l simți pe Dumnezeu cum ți se scurge prin vine, cum te animă, cum pulsează, cum trepidează în tine potolit și constant, cum se prăvale de-a lungul celulelor tale și te întrebi: Ce sens îmi dai, ce sens pe care nu-l surprind? M-agit în jurul Tău, mă risipesc, mă zbat, m-adun și-o iau din nou de la-nceput, și Tu ești pretutindeni și nicăieri: când mă sufoci, când ești, când nu mai ești...., iar eu mă zbat cerșind la ușa propriului meu trup să

Te găsesc, știind că ești acolo și m-aștepți - senin și răbdător cu mine și m-aștepți, m-aștepți.... să te găsesc, acolo, în mine ...

Prof. DENISA PREDA

11

PROSOPOPEEA CEASULUI O simplă zi senină își făcu apariția peste pleoapele mele, dându-mi plăcuta senzație de schimbare. Vântul se așternea încet în căldura sufletului camerei mele. Se auzea din zare un cântec. O voce subțire, plăpândă, sinceră. O poveste nemaivăzută până acum. Dar totuși, a cui?! Dau să ascult cu mare atenție sunetele, ritmul, viața vocii ce reiese din cadrul viu iernatic și observ o privire îndurerată, fără vlagă, lăsându-și amarul în plata vieții. Ceasul. Lucrul care este de-o înfățișare deosebită dintr-un lemn vechi lustruit și lăcuit perfect. Acele-i sunt pierdute în rutina sufletului său, iar cifrele dezvăluie amintiri demult uitate. Copilăriile fiecărui suflet care au ales să se stingă în sufletul rătăcit al cifrelor, armonizează ticăitul într-un cântec de liniște fără presiune sau stres. Las frica să mă cuprindă și-mi accept realitatea, pe care nu o vedeam a fi demnă de lumea contemporană. În acel moment, numai vedeam nimic. Numai știam ce fac. Doar povestea ceasului îmi transmitea vremuri deale sale, când ticăitul său era melodios pentru toți copiii preșcolari, când sticla nu era spartă în mii de bucățele și mai ales când lumea nu se speria de el, din cauza unui eșec, a unui moment pierdut, a unei ore pierdute sau a unei neglijențe care a adus doar durere în fața celorlalți. Atunci, ceva ciudat a avut loc, reușind sa creez o legătură cu lumea noastră. Povestea sa fiind realitatea altor oameni, conexiunea incognito a ceea ce simte fiecare, relatându-se mereu la timp. De ce lumea se sperie de ceea ce le oferi? Răspunsul mi-a fost oferit cu greu, în ochii săi de-un maro-cenușiu fin cu o ușoară umbră de dispreț față de ceea ce este supus să trăiască de veacuri, decenii sau chiar milenii. Tot ceea ce vine spre mine ajunge la divinitate. Am vrut să mă opresc. Am vrut să fiu lăsat în pace. Ceva s-a schimbat. Ceva m-a schimbat. Timpul, pe care eu însumi încerc să vi-l ofer mereu. Nu este ușor. Plâng mult și îmi văd misiunea ca un nod, pe care mulți și-l pun în spate. Am o poveste, și este una mai reală ca niciodată. O lacrimă începu să-mi curgă pe obraz. Simțeam tot. Îl înțelegeam perfect, dar mai mult îi înțelegeam povestea. Oamenii pot fi răi, pot fi nemiloși, sau pot pune preț pe lucrurile care sunt bune doar de fațadă. M-a învățat atâtea doar cu câteva cuvinte și cu o privire venită din adâncul lumii sale. Ceasul nu pune preț pe înfățișare, bani, carieră, ci este atent și prețuiește ceea ce are, siguranța evenimentelor, a fericirii. Am simțit câtă putere are și câtă blândețe poate transmite. În cele ce au urmat, nu m-am obținut din a-i da ceea ce iubește, un zâmbet cald, dar foarte important în orice moment. Nu voiam sa îl primesc înapoi, deoarece recunoștința mea față de acesta nu va putea fi niciodată exprimată în câteva cuvinte. Cu siguranță ne-am transpus în lumea sa împreună, lam înțeles, i-am ascultat scânteia din glas, i-am dat importanța omului înțelept și i-am transpus povestea în culori pastelate și vii. Culori?! Da, culori. Culorile vieții sale ab adolescentia usque ad senectutem. COMAROMI SORANA MARIA, clasa a XI-a B

12

SENECA - EPISTULAE AD SAECULUM XXI - SCRISORI MENITE POSTERITĂŢII Fragmente din scrisorile senecane către prietenul său Lucilius Epistolografia antică începe, în mod tradiţional, cu Homer: Iliada, 6, 168-170, conţine prima atestare a unei scrisori în Antichitatea greco-romană. Pot fi recunoscute în acest pasaj homeric toate trăsăturile definitorii ale scrisorii: un mesaj cu caracter privat, având un autor şi un destinatar, cu identitate precisă; conţinutul mesajului este protejat, pentru a nu fi accesibil terţilor şi, deopotrivă, curierului; subiectul este grav, capital. De-a lungul timpului, scrisoarea încetează să mai fie folosită numai în chestiuni de maximă importanţă, ajungând să împlinească nevoia de comunicare între două persoane care doresc să anuleze distanţa dintre ele. Comunicarea prin intermediul scrisorilor era esenţială în lumea romană, din momentul în care Roma a devenit pivotul lumii mediteraneene. De un tip aparte este scrisoarea doctrinală, care tratează subiecte filosofice ori morale. Este adresată unui prieten/discipol ori unei comunităţi, dar, în realitate, este menită unui cerc mai cuprinzător. Autorul ei nu pretinde discreţie asupra conţinutului, preferând deschiderea câtre un public larg. Scrisorile doctrinale sunt dominate de trei mari nume ale Antichităţii: Epicur, Sf. Pavel şi Seneca. Epistolarul senecan are foarte puţin din specificul unor scrisori autentice. Toate îi sunt adresate lui Lucilius şi sunt scrise pentru Lucilius, dar sunt menite posterităţii. Mai presus de toate, epistolele dau profunzime pildei de viaţă pe care Seneca doreşte să o lase posterităţii. În ansamblul lor ele pot fi văzute ca un dar, pentru că îl îmbogăţesc spiritual pe Lucilius, îi asigură nemurirea. Primele trei cărţi conţin în finalul fiecăreia câte un donum explicit: o maximă (cel mai adesea de origine epicureică). Scrisoarea devine un bun din care se împărtăşesc şi alte persoane decât destinatarul. Iată de ce dorim să vă lăsăm şi noi un dar, dorim să transmitem mai departe tainul de înţelepciune oferit ca donum de Seneca prietenului său Lucilius, dorim, dragi cititori ai acestor pagini, să vă împărtăşiţi şi voi cu înţelepciunea anticilor. „Nimic nu ne aparţine, Lucilius, doar timpul este al nostru; firea ne-a dat în stăpânire acest unic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi oricine voieşte. Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc fără să le fie pus la plată bunuri de nimic, fără nicio valoare, şi care, oricum, pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărăt”. ( I, 1) Mulţimea de cărţi hărţuieşte: aşadar, cum nu eşti în stare să citeşti atâta cât poţi avea, este de ajuns să ai atâta cât poţi citi”. ( I, 2) „Care să fie – mă întrebi – măsura cumpănită a bogăţiei? Mai întâi, să ai cât este necesar; apoi cât este destul”. ( I, 2) „Eu îţi voi arăta un filtru de iubire fără poţiune, fără ierburi, fără vreun descântec magic: dacă vrei să fii iubit, iubeşte”. ( I, 9) „Cel care nu se socoteşte cel mai fericit este sărac, chiar dacă este conducătorul lumii”. (I, 9) „Cel care aşteaptă ziua de mâine fără îngrijorare este cu desăvârşire fericit, stăpân deplin pe sine. Cel care şi-a spus „am trăit”, are un câştig în fiecare zi în care se trezeşte”. (I, 10)

13

„Fixează-ţi un ţel pe care să nu-l poţi depăşi, chiar dacă vrei”. ( II, 15) „Se bucură cel mai tare de bogăţii cel care are cel mai puţin nevoie de ele”. ( II, 17) „Este obositor să începi mereu viaţa sau, dacă înţelesul e ceva mai limpede: Trăiesc prost cei care veşnic încep să trăiască. Se cuvine să ne purtăm în aşa fel încât să fi trăit îndeajuns…Unii oameni au încetat să trăiască mai înainte de a începe”.( III. 23) „Înţelepciunea nu se ia împrumut şi nici nu se cumpără; ba chiar cred că, şi dacă ar fi fost de vânzare, nu s-ar fi găsit cine să o cumpere; însă prostia se cumpără în fiecare zi”. (III, 27) „Contează mai mult starea de spirit decât locul în care ajungi şi de aceea nu trebuie să ne înrobim spiritul niciunui loc. Se cuvine să trăieşti cu această convingere: „nu m-am născut pentru un singur colţişor, patria mea este întreaga lume”.( III, 28) „Fericirea are un singur sălaş - sufletul”. ( IX, 74) „Cât timp trăieşti, se cuvine să înveţi să trăieşti”. ( IX, 76) „Viaţa este ca o piesă de teatru; nu contează cât este de lungă, ci dacă este bine jucată. Nu are importanţă unde sfârşeşti. Sfârşeşte unde voieşti: ajunge să-i faci o bună încheiere”. ( IX, 77) Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

DE LA SENECA AM ÎNVĂȚAT... "Să facem așa încă viața noastră nu să valoreze prin cantitate, ci prin calitate." (Codreanu Flavia) "Cel care nu este în stare să trăiască în prezent este suspendat în viitor." (Purcăroiu Mara) "Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru." (Munteanu Antonia) "Unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă." (Andrici Ionela) "Cea mai mare parte din viață ne-o petrecem făcând răul, o mare parte dintr-însa nefăcând nimic și toată viața făcând altceva decât trebuie. " (Munteanu Gabriela) "Să sfătuim prietenul în taină și să îl lăudăm în public." (Mocanu Tania) "Adevărul e accesibil tuturor, încă nu e ocupat. Din el a rămas mult, chiar şi pentru cei care vor veni de acum înainte." (Burlă Ștefania) "Încetează frica, dacă încetează speranța." (Constandel Mara) "Nu suntem recunoscători pentru bunurile primite, pentru ca ne punem speranța in viitor." (Degan Patricia) "Cine este pretutindeni, nu este nicăieri." (Găman Alexandra)

CLASA A XII-A C

14

COPIL. MÂINE?

Copilăria este un dar primit de la viaţă pe care îl regretăm cu toţii în cele din urmă. Mai degrabă, am ţese o pânză a Penelopei decât să ne gândim că viaţa e pe sfârşite, copilăria a trecut. Alea iacta est şi drumul este fără întoarcere. Copilăria este un corn al abundenţei, chiar pentru faptul că a fi copil înseamnă să te bucuri de lucruri mărunte, însă să te bucuri mereu, iremediabil. Copil fiind, sabia lui Damocles nu atârnă deasupra capului tău, pentru că nu ai dus o lucrare la timp sau pentru că ai întârziat la serviciu. Poate doar ţi-e frică de mustrarea pe care o vei primi pentru că ai spart un geam cu mingea. Oricum, nu duci o muncă de Sisif pentru a obţine ce e mai bun de la viaţă, ci te mulţumeşti cu puţin, chiar dacă asta prevede, uneori, conflicte cu părinţii. Copil fiind, zâmbeşti şi te bucuri de hainele pe care ţi le-a luat mama sau de noua ta tunsoare, fără să fii acuzat de narcisism. Te iubeşti şi îi iubeşti pe ceilalţi fără să ceri nimic in schimb. Copil fiind, nu eşti lovit în călcâiul lui Ahile pentru a fi doborât, ci percepi necazurile ca mici impedimente peste care treci uşor. Chiar şi un lucru grav, în ochii tăi de copil pare mai mic, uneori pare amuzant. Nimeni nu are interesul să te rănească şi viaţa pare mult mai uşor de înfruntat. Copil fiind, mai arunci mărul Discordiei între tine şi prietenii tăi şi declanşezi mici certuri. Adulţii, însă, nu se joacă de-a războiul, ci îl pun în aplicare, trimiţând inamicului naiv un cal troian pentru a-l doborî mai uşor. Copil fiind, lumea crede că eşti mic şi necopt la minte, însă poate felul în care găseşti tu o soluţie este mai bun decât felul în care ar găsi-o adultul, pentru care scopul scuză mijloacele. Poate că nu ai judecata lui Solomon, dar măcar tu nu ai un scop ascuns, tu ai scrupule şi găseşti o soluţie pentru a ajuta, nu pentru a cere un preţ. Poate că adulţii ar avea de învăţat de la copii câte ceva. Poate că ar trebui să îşi aducă aminte de propria lor copilărie, de vremea aceea când puteau să trăiască în butoiul lui Diogene atâta timp cât aveau un prieten şi o minge. Totuşi, creştem şi uităm ce am fost şi uităm că şi la noi se uită alţi copii, la fel cum şi noi ne uităm la alţi adulţi. Oare sentimentul responsabilităţii şi necesitatea de confort şi de bani ucid copilul din noi? Oare putem să renegăm copilăria doar pentru o viaţă bună? Sau oare, dacă am găsi cu toţii copilul din noi, am reuşi să facem lumea mai bună? De când scriu, parcă sunt şi eu mai mare. Am devenit şi eu adult? Oricum, nu am uitat că, acum cinci minute, eram copil şi îmi făceam tema. Dar oare mâine îmi voi mai aminti? Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

15

BALADA MOTANULUI Nichita Stănescu oferă sufletului modernist tinerețea și prospețimea veșnic râvnite, prin spiritu-i ludic și original, destinat redefinirii artei, creând cu propriile-i mâini o nouă Galatee a liricii. Preocupat încă din tinerețe de autodefinirea sinelui în raport cu universul prin poezie, acesta oferă o perspectivă inedită asupra condiției artistului, învaluită în ludicul caracteristic; fapt evidențiat în "Balada motanului", artă poetică predecesoare creațiilor de recurență ale marelui poet neomodernist. Expansiunea imaginației prinde dimensiuni impresionante, oferind o perspectivă "dincolo de învelișul sonor" al cuvintelor. La nivel obviu, există tendința de a da naștere unui univers compensatoriu pentru artistul dezrădacinat, damnat, care nu se regăsește într-o societate lipsită de fond, printr-o alegorie perpetută de-a lungul unei aprente narațiuni, amplificată de limbajul poetic autentic, cu tente poznașe. La nivel obtuz, însă, poezia înfățișează o biografie generalizată a condiției artistului, având valoare declarativă, prinzând valențe de ars poetica. Astfel, prin aceasta alegorie, eul liric reușește să reprezinte abstractul în forme concrete, cultivând, de asemenea, ironia si spiritul ludic, dând naștere dihotomiei generată de aparență și esență. Imaginarul poetic înfățișează o perspectivă neobișnuită, redată de metafore insolite și simboluri inedite, inducând perspectiva unei metamorfoze a ființei umane in felină. Dezirabilul este generat de însăși simbolistica deținută de felină, marcând libertatea, independența, dar și dorința. "Motanul", reprezentant superior al clasei felinelor domestice, înfățișează ființa cu natura bivalorică, creatură compusă din antiteza generată de instinctivul nativ și socialul cultivat de domesticirea impusă, necesară supraviețuirii. Acest contrast este evidențiat în nenumărate rânduri, marcând paradoxul ființei. În timp ce "coada-n sus" sugerează echilibrul și mândria, contrastează cu "blana-n dungi" specifică felinelor sălbatice. Această dihotomie este amplificată de "mustățile lungi"- normă a socialului, natura cizelată și de "gheare"-condiția sălbaticului, a primitivului. Însă climaxul exprimării dualității ființei umane se regăsește intr-un detaliu al prosopografiei: heterocromia. În viziunea lui Nichita Stănescu, ochiul reprezinta un simbol cheie în înțelegerea sinelui și a universului, făcând legatura dintre contingent si transcendent, având rol semnificativ atat în înțelegerea ontologicului, cât și în cea reprezentata de gnoseologic. Astfel "c-un ochi verzui și-un ochi căprui" sugerează calitățile antitetice regăsite în același trup. La nivel simbolic, verdele reprezinta naturalul, crudul, unicul, marcând sfera instinctivului și principiul primordial Yin, în timp ce maroul înfățișează cumpătarea, căldura, dar și integrarea în societate. Aceasta confesiune indică dezechilibrul artistului, paradoxul existentei sale in raport cu lumea. Dacă prima strofă are valoare declarativă, fiind nucleul acestei arte poetice, posedând și funcția de laitmotiv, cele ce descend din aceasta sunt structurate sub forma unei reprezentări ale condiției artistului, mascate de preferința pentru narațiune, având iz baladic, relevând atat afinitatea pentru ludic, 16

dar oferind și continuitate și logică în această înlănțuire "narativă", ce compune o biografie generalizată a spiritului artistic, prezentată sub forma unei alegorii. Deși se remarcă elementele ludice și tentele baladice, mesajul artistic contrastează cu o sobrietate caracteristică artistului dezumanizat. Se compune un cadru nocturn, întregit de motivul selenar, călăuzitor al artistului, ce-i oferă libertatea mult tânjită, dar însoțită în permanență de singurătate. Se remarcă motivul acoperișului, fiind un reper spațial separator, artistul detașându-se de lume, poziționându-se superior. Însă, cu toate acestea, soarta poetului este presărată cu inconsecvența generatoare de tensiune permanentă, încorsetând spiritul ce are ca scop accederea la absolut, "târâș-grăbiș" limitând creatorul și estompându-i impactul creației. De asemenea, este înfățișată interacțiunea dintre artist și societate, cele "șapte gospodine" reprezentând superficialitatea și mediocritatea societății, fiind in tonalitate cu "domnița" plină de emfază, dar lipsită de esență din testamentul argezian și cu sicriele ce sufocau universul bacovian. Acestea, în număr de șapte, simbolizând un întreg în numerologie și construind senzația de generalizare, se află sub simbolul somnului, un eufemism al ignoranței. Artistul, deși ființa aparent sălbatică-motanul, este separat de mediocritatea umană-gospodinele, plasându-se superior. Se evidențiază urletul, fiind reiterat, leitmotiv ce exprimă suferința continuă a artistului, încercarea permanentă de a răspândi un mesaj orfeic degenerat, în ton cu societatea; un sunet lipsit de destinatar, un strigăt pentru sine. Se reia motivul gospodinelor, inducând ipoteza repetabilității destinului, însă limitat de prezența lunii, care apune, marcând sfarsitul unei etape, ce precede dezintegrarea individului. Se regăsește predilecția către numeroase detalii topografice vagi, repere incerte, ce se schimba constant, simbolizând dezradacinarea individului și dorința evadării de teluric. Însă, se afirmă afinitatea pentru topos, ce este in contrast cu omul care îl populează; în viziunea "motanului", locul fiind sacru și marcant, dar nu și omul. Se remarcă principiul potrivit căruia contextul social influențează destinul individului. Astfel, din cauza propriei fatalităti, dar și prin conștientizarea propriei condiții, eul liric aduce un reproș categoric societății, comparând-o cu un "șobolan", atribuindu-i caracteristici precum imundul, infectul si nimicnicia. În contrast cu lumea se află mesajul artistic, eliberator. Perpetuarea scopului artistic și înfăptuirea katharsisului au la baza o metaforă din sfera eroticului, făcând trimitere la instinctiv. Astfel, nașterea puilor "c-un ochi verzui și-un ochi căprui" reprezintă transmiterea mesajului artistic, care este identic artistului, căci artă se naște din artist, iar artistul din artă. Ia ființă ideea că numai prin creație, creatorul poate fi etern, aceasta fiind chiar parte identică din cel ce i-a dat viață. "Narațiunea" se încheie subit, concluzia abundând de sobrietate, odată cu revenirea la condiția umană, producându-se o dedublare a sinelui, "Je est un autre"-Rimbaud; intensificate de ignat, imund, motivul bahic, dar mai ales de repulsia față de societate și de sine.

17

Ultima strofă este o invocare a vieții, având accente pline de ironie "pune-mi-te iar pe danț", păstrând însă un ton elegiac și meditativ față de repetabilitatea existenței, arătând pentru ultima oară perspectiva "motanului",de data aceasta mort, în "șanț". Reperul spațial degradant

păstrează

universalitatea

și

lipsa

ambiguitatea, de

certitudine

caracteristice tuturor locurilor prezente de-a lungul poeziei. De asemenea, este evidențiată decadența individului, poziționarea sa în raport cu lumea fiind in anticlimax: la început, superioritatea sa fiind marcată de poziționarea pe "acoperis", oferind o viziune celestă, alături de senzația de orizontalitate, de nelimitat și sfârșind într-un șanț, ce induce verticalitate si limitare. Se induce ideea de pierdere a sinelui, de efemeritate a ființei umane, dar și incapacitatea împlinirii scopului artistic, indiferent de suferința spiritului creator, aflat sub semnul tragediei. Așadar, prosopopeea unui motan devine declarația îndurereată a artistului veșnic rătăcitor într-o lume lipsită de repere sau sens, suferind de handicapul impus de societatea ce îi anulează menirea pe pământ- împlinirea prin artă. ADINA DRAGOMIR, clasa a XII-a B (absolventă 2022)

18

GINTA LATINĂ

19

CÂNTECUL GINTEI LATINE – CARMEN GENTIS LATINAE* Latina gintă e regină Într-ale lumei ginte mari, Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpuri seculari. Menirea ei tot înainte, Măreţ îndreaptă paşii săi, Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n urma ei.

Gens Latina est regina Inter magnas gentes mundi. Fronte stellam fert divinam Longe saeculis lucentem. Fatum suum semper porro Maiestate passus regit, Ante omnes gentes pergit Et diffundit lumen suum.

Latina gintă e vergină Cu farmec dulce, răpitor Străinu-n cale-i se înclină Şi pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald.

Gens Latina, dulcis virgo, Omnem animum delectat. Valde hospes se inclinat Et amore flectit genu. Pulchra, viva et subridens, Caldo sub sereno caelo Sole splendido miratur, Smaragdi scaldatur mari.

Latina gintă are parte De-ale pământului comori Şi mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori, Dar e teribilă-n mânie Când braţul ei liberator Loveşte-n cruda tiranie Şi luptă pentru-al său onor.

Gens Latina est sortita Huius mundi dona mira, Multum laetans haec impertit Cum sororibus amatis. Sed terribilis in ira Quando brachio liberante Tyrannum crudelem ferit Et luctatur pro honore.

În ziua cea de judecată Când, faţă-n cer cu Domnul sfânt, Latina gintă-a fi întrebată Ce au facut pe-acest pământ? Ea va răspunde sus şi tare: ”O! Doamne-n lume cât am stat În ochii săi plini de admirare Pe tine te-am reprezentat!”

Illa die ac suprema Quando Domino in caelo Gens interrogata erit: Quid fecisti hoc in mundo? Magna voce respondebit: ”Domine, dum mundo steti Suis oculis miratis Ipsum te repraesentavi.’’

VASILE ALECSANDRI, Mirceşti, 1878

TRAIAN DIACONESCU, Iaşi, 1978

20

* Pentru oda Cântecul gintei latine, poetului român Vasile Alecsandri i s-a atribuit Marele Premiu „Ginta Latină”, în cadrul Concursului de poezie organizat la Montpellier, în 1878, de către Societatea de Limbi Romanice din Franţa. Tradusă în mai multe limbi romanice, germanice şi slave, pusă pe muzică de mai mulţi compozitori, această poezie a contribuit, în momentul apariţiei, la propagarea ideii de latinitate a românilor, întărind solidaritatea celor implicaţi în promovarea colaborării culturale a popoarelor latine. În 1978, Traian Diaconescu, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, traduce în limba latină această creaţie, sub numele de Carmen gentis Latinae, pentru care i se decernează Premiul „De Petrarca Certamen Poeticum 1979”, de către Centrul Internaţional de Studii „Petrarca” (Fontaine de Vaucluse, Franţa).

21

IMNUL UNIUNII EUROPENE Între multele beneficii care decurg din studiul limbii şi al literaturii latine, bine cunoscute nouă tuturor, aş aminti aici doar două. Unul are mai degrabă relevanţă pentru forma personalităţii, pentru configuraţia interioară a unui adolescent. Este vorba de inducerea echilibrului, atât raţional, cât şi afectiv. Nu credeţi că în timpul acesta, care-şi caută contururile într-un amalgam de tendinţe contradictorii, într-o incertitudine a valorilor atât de accentuată, este benefică găsirea sau construirea unui stâlp de susţinere a fiinţei? Al doilea ţine de relaţia noastră cu celălalt, cu cel de alte convingeri, de altă religie, de altă limbă, cu cel care vieţuieşte în alt spaţiu geografic şi poartă stigmatele altei istorii. Roma a ştiut mereu să aducă la viaţă principiul toleranţei, al asimilării, al îmbogăţirii reciproce prin cunoaştere. Dacă vom şti şi noi să păzim acest spirit, vom fi demni să cântăm împreună, urmând sunetele solemne ale Odei bucuriei din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, imnul acesta, cu versuri propuse de profesorul finlandez Tuomo Pekkanen. Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU Hymnus Latinus Europaeus Europaei, gaudeamus, foedus firmum fecimus laetum carmen continamus Unionem iunximus, constitutis aequitatis, libertatis iuribus, in commune comprobatis Europaeis legibus.

Să ne bucurăm, Europeni, am făcut o alianţă puternică, să cântăm împreună un cântec vesel, am făcut o uniune, cu acorduri şi norme de egalitate şi de libertate, cu legi europene aprobate în comun.

Cum maioribus minores nationes valeant, propagantes pacis mores vivant, crescant, floreant, praeferant humanitatem, proferant iustitiam, omnium fraternitatem, candidam concordiam.

Naţiunile mai mici să fie puternice împreună cu cele mai mari, promovând pacea să trăiască, să sporească, să înflorească, să pună mai presus iubirea de semeni, să promoveze dreptatea, frăţietatea tuturor, prietenia sinceră.

Gentes semper sociatae, sic et porro pergite, Unionem confirmate, in Europam credite!

Popoare pentru totdeauna înfrăţite, Mergeţi astfel mai departe, Întăriţi uniunea, Fiţi încrezători în Europa !

Tuomo PEKKANEN(Reprodus dupǎ revista Societǎţii filologilor clasici germani Forum classicum nr. 4/2004) 22

TRAIAN DIACONESCU – FLORILEGIU BILINGV ”Dacă traducerile din literatura latină în numeroase alte limbi invederează aspiraţia apropierii de umanismul celor vechi, calea inversă, a traducerilor din literaturi moderne în limba lui Horaţiu tentează rarisim. Iată însă că un latinist pasionat, TRAIAN DIACONESCU (profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi), sfidează dificultăţile, realizând translaţii din poezia românească într-o limbă antică.”

CONSTANTIN CIOPRAGA

Publicarea unor antologii bilingve, române-latine, din creaţia celor mai mari poeţi români este un act cultural şi poetic cu înalte rezonanţe spirituale. Domnul profesor TRAIAN DIACONESCU, laureat cu distincţii naţionale şi internaţionale pentru traducerile sale din limba latină în limba română şi din limba română în limba latină, face parte din stirpea rară a filologilor clasici români dotată, deopotrivă, cu ştiinţa de carte şi har poetic. Din truda sa inspirată, propagă, într-un secol anticlasic, valorile perene ale umanismului latin. Echivalenţele sale poetice consună mereu cu originalul. Autorul lor redescoperă izvoarele artistice ale limbii latine şi cheamă tânara generaţie să se întoarcă în patria străbună a limbii şi culturii latine. ” NICOLAE BARAN LUCIAN BLAGA C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine și inima mi-o prind în mână... Tremurând îmi strâng comoara la ureche și ascult.

Ridens, audacter, in me introspicio et cor mi prendo in mano. Tremens, stringo meum thesaurum ad aurem et ausculto.

Îmi pare, că țin în mână o scoică, în care prelung și neînțeles răsună zvonul unei mări necunoscute.

Mihi videtur in manu habere concham in qua, longe et obscure, resonat fragor maris ignoti.

O, voi ajunge, voi ajunge vreodat՝ pe malul acelei mări pe care azi o simt, dar nu o văd? (Scoica)

O, perveniam, perveniam unquam ad ripam illius maris quod hodie sentio at non video? (Concha)

23

Frumoaso, ți-s ochii-așa de negri încât, seara când stau culcat cu capu-n poala ta, îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge nopatea peste văi Și peste munți și peste șesuri, acoperind pământul c-o mare de întuneric. Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea. (Izvorul nopții)

Mea pulchra, tibi sunt oculi tam nigri ut, vespere, cum iacet meum caput in tuo gremio, mihi videtur profundi oculi tui esse fontes ex quibus mystice fluat nox supra valles, supra montes et supra planities, tegens tellurem cum uno mari tenebrarum. Sic tui nigri sunt oculi, mea lux. (Fons noctis)

Copilul râde: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: „Jocul și-nțelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: „Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” (Trei fețe)

Puer ridet: „Sapientia et amor mihi est ludus!” Adulescens cantat: „Ludus et sapientia mihi est amor!” Senex tacet: ”Amor et ludus mihi est sapientia!” (Tres imagines)

MIHAI EMINESCU ...................................................... Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor, Din valul ce ne bântuie Inalță-ne, ne mântuie. Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, Maică Preacurată Și pururea fecioară, Marie. .......................................................... (Rugă)

............................................................. Precamur misericordiae O, Tibi maris Stellae Nos libera, nos alta Ex fluctibus procellae. Lux tua adorata Descende super nos, Immaculata Mater Et Sempiterna Virgo, Maria. (Prex) 24

Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării;

Supremum votum mihi: In vespero tranquillo Ut moriar sinatis Ad litus large maris.

Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin.

Sit somnus mihi lenis In nemore propinquo Et super vastum aequor Serenum mihi caelum.

Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri.

Non opus tunc pompa, Nec arca locuplete. Texatis mi feretrum Tenuibus ex ramis.

Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted.

Ad meum caput nemo Dolenter tum me plangat, Sed autumnus sonet Per marcidum dumentum.

Pe când cu zgomot cad Isvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad.

Cum fontes tunc cadentque Tumultu continente, Superbe luna fluat Per vertices pinorum.

Pătrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupra-mi teiului sfânt Să-și scuture creanga,

Et sonet campanella In auram sub noctem Ac tilia tunc super Excutiat me frondes.

Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte.

Continuo non vagans Per vias infinitas, Amanter me obruent Memoriae ut nives.

Luceferi ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni, O să-mi zâmbească iar.

Surgentes stellae clarae Laricium ex umbra, Cum sint amicae semper Mihi ridebunt rursus.

Va geme de patimi Al mării aspru cânt... Ci eu voi fi pământ În singurătate-mi. (Mai am un singur dor)

Gemetque tunc furore Asperrima vox maris, At ego solus ero In terra monumenti. (Supremum votum)

25

GEORGE BACOVIA Adio pică frunza Și-i galbenă ca tine, Adio, nu mai plânge, Și uită-mă pe mine.

Ac vale, frondes cadunt Pallentes ut tu ipsa Fac finem flendo, vale, Me da oblivioni.

Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în zare, Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare...

Profecta tunc puellast Excessit horizonte, Iam autumno tristi Delirans eam voce.

-Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică?... (Pastel)

Remane hic permulcens Me parva tua manu Et mihi dic autumno Quaerene frondes cadunt? (Pictura)

TUDOR ARGHEZI De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Până-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Vix abiisti... Rogavi te abire. Te sequebar in semita molli Usque tu peris, longe, In tripholio. Non spectavisti semel retro!

Ți-aș fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare?

Et signum fecerim, post factum, Sed quid est signum Umbrae longe?

Voiam să pleci, voiam și să rămâi. Ai ascultat de gândul cel dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas? (De-abia plecaseși)

Vellem abire, vellem et manere. Sed auscultas primam menten. Et mentem sine voce non te velit? Quar-abiisti? Quar-manssises? (Vix abiisti)

Selecție realizată de prof. MARIA –CECILIA ȘOȘU

26

COMPOSITA DE LINGUA LATINA Ecourile colindelor de Crăciun nu s-au stins încă… Unele dintre ele vor mai răsuna în catedrale. Sublimul – atât cât poate prinde corp inefabilul – este întruchipat de sintagme latineşti: “Ave Maria, gratia plena …”. Stau să se spargă vitraliile de sunetele înalte, disperate ale celui care cântă veşnică laudă purificării şi înălţării… Cuvântul suprem, cunoscut în lumea largă este “Dominus”! Ce altă dovadă de universalitate a limbii latine ar mai trebui? Şi ce bucurie încerci ca român, locuitor al unei “insule latine într-o mare slavă”! Legende, războaie, trohei şi hexametrii, nume de planete, de elemente ale scoarţei terestre, toate – sau aproape toate – sunt latineşti. Dar numele muzicale ale plantelor? “Armonaricia rusticana” (hreanul), “Capsella bursa pastoris” (traista ciobanului), “Poenia peregrina” (bujorul), par desprinse dintr-o poezie care încântă auzul, dar şi sufletul. Multă vreme, limba demnă de a da certificate de naştere noţiunilor ştiinţifice a fost LATINA. Cei mai mari savanţi ai lumii erau, obligatoriu, cunoscători ai limbii care oferea, prin sistemul ei, rigoare, ordine. “Când cade Roma, cade şi lumea” – spune un proverb. Jurisprudenţa s-a născut la Roma. Atât de discutatele drepturi ale omului îşi au rădăcinile tot în antichitatea romană (“Sine iustitia nulla libertas!”). Poeţi, istorici, consuli şi împăraţi au lăsat omenirii precepte praeclara, care călăuzesc şi astăzi viaţa oamenilor adevăraţi: “Via recta est semper bona”, “Quid valent leges sine moribus”, “Medicus curat, natura sanat”, “Repetitio est mater studiorum”, “De gustibus et coloribus non disputandum”, etc. . Ce plăcut este să descoperi etimologia unor prenume a căror simplă enumerare pare o frază muzicală: Felicia, Felix, Cristina, Camelia. Atât de riguroasa împărţire a calendarului roman atestă organizarea socială şi cotidiană care a stimulat şi va stimula pe orice om cu preocupaţii intelectuale (“Nulla dies sine linea”). Modul în care se dădeau numele la romani: nomen, praenomen, cognomen şi uneori agnomen, după faptele mari, Publius Cornelius Scipio Africanus, atestă organizarea riguroasă a familiei, respectul pentru gintă. A purta trei nume era indiciul onorabilităţii unui cetăţean. Şi să recunoşti, graţie limbii tale, sonorităţi ale unor limbi unanim recunoscute ca muzicale. “Una dolce canzone”, “Ti amo”, “Buona sera”, etc. Câţi oare realizăm apartenenţa la o limbă universală în toate timpurile, accesul în fond la … ETERNITATE. Şi va răsuna peste ani şi cântecul nostru “Gaudeamus”…

Prof. MARIA CECILIA -ȘOȘU

27

O, MISERAS HOMINUM MENTES, O, PECTORA CAECA! Lumea modernă poate fi considerată un paradox. Omul şi-a depăşit cu mult limitele materiale, dar, din punct de vedere spiritual, oare nu şi-a îngustat orizonturile? Avem autostrăzi mai largi, dar punctele de vedere se îngustează. Avem mai multe diplome, dar mai puţine sentimente. Am construit clădiri mai înalte, dar caracterul oamenilor a decăzut. Avem mai multe aparate, mai multe facilităţi, dar mai puţin timp. Am depăşit limitele noastre atât spre plus infinit, călătorind în spaţiu, cât şi spre minus infinit, divizând atomul, dar nu am găsit modul de a depăşi prejudecăţile. Am adăugat ani vieţii, găsind leac bolilor, dar, în goana noastră nebună, nu am dat viaţă anilor. Trăim într-o lume a “oamenilor mari”, dar a caracterelor mici, a profilurilor mari, dar a relaţiilor lipsite de esenţă. Iată paradoxul! O, miseras hominum mentes, o, pectora caeca! Prof. MARIA- CECILIA ȘOȘU LINGUA LATINA La început a fost Pământul cu podoabele sale, iar apoi cuvântul. Iar cuvântul a întrupat la început FRUMOSUL. Căci într-o seară senină, admirând lumina blândă a lunii, oamenii au numito LUX. Razele ei scânteiau în apa susurând uşor, ei au numit această apă AMNIS. Luna strălucea în întunericul nopţii şi au numit întunericul TENEBRAE. În iarba moale au observat o floare albastră căreia i-au spus INTIBUM. Iar toate aceste lucruri li s-au părut ceva nou, NOVUS, şi aceste lucruri le-au fost de folos, USUS. Şi răsărind soarele într-o dimineaţă l-au numit SOL. Dar cum să-şi numească ei noul lor grai, noul mod de a comunica? Şi au luat o rază de lună, L, o undă de apă, A un petec de întuneric, T, o petală de floare albastră, I, şi o rază de soare, S, şi au numito ca pe ceva nou, N, şi folositor, U, pentru cei ce vor urma: LUX AMNIS TENEBRAE INTIBUM NOVUS USUS SOL

LATINUS SERMO

Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

28

COMPOSITUM

Aruncat în această lume pentru păcatul său originar, într-un joc al hazardului dominat de un sever alea iacta est continuu, omul este o făptură plăpândă, dependentă de mila zeilor, pervertită chiar de mintea sa profană. Singurul drum spre scăpare este cea mai grea potecă şi mai plină de ispite ce trebuie parcursă de-a lungul unei existenţe solitare, departe de tumultul şi de angoasa universului haotic în care vieţuim. O existenţă stoică ar fi o posibilitate autentică de salvare, o retragere într-o diogenică existenţă, care deschide perspectiva unei autosuficienţe independente de aspectele normative ale lumii ce constrâng libertatea şi nevoia de exprimare a sufletului. Oricând şi oricum ai începe o astfel de experienţă, ispita va pândi întotdeauna zâmbind în încleştarea unor dinţi cerberici, gata mereu să dibuiască şi să-şi înfigă colţii într-un călcâi al lui Ahile. Meandrele diafane şi scumpe ale ispitei, aşa cum se arată în aparenţă, revarsă în unduirea lor bogăţiile Cornului Abundenţei, un cadou gratuit şi necondiţionat, acel Sfinx mitologic grecesc, menit să hipnotizeze toţi călătorii, un cal troian introdus în minte, în interiorul căruia se află mărul Discordiei aruncat multiplelor voci ale eului interior. Problema rămâne dacă acceptăm acest “cadou grecesc” în Troia sufletului nostru sau dacă aşteptăm să ne ghidăm mereu către ţelul stabilit, deşirând firul pânzei Penelopei în aşteptarea salvării. Singura modalitate de a rămâne detaşat este o chibzuire, o judecată clară şi distinctă ca cea a înţeleptului Solomon. Drumul nostru este cel pe care l-a parcurs odată şi Sisif, un povârniş urcat pieptiş din dorinţa de a-ţi elibera sufletul din lanţurile falşilor zei ai realităţii depravate. Dacă te laşi ispitit, autosuficienţa ta poate deveni o iubire asemănătoare cu cea de sine a lui Narcis şi vei fi astfel aruncat în hăul adânc şi veşnic al Hadesului. Alegerea trebuie să fie unică şi singură, sigură şi îndreptată către salvare, orice ezitare determină o altă alegere greşită, din care porneşte firul subţire de care este agăţată pieirea, o sabie a lui Damocles al cărei ascuţiş ne poate ucide dorinţa şi însuşi sufletul.

Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

29

VIAŢA SAU PÂNZA PENELOPEI

ALEA IACTA EST! Aşa începe totul, un zar aruncat la întâmplare, dar capabil să deschidă drumul unui destin, unei noi vieţi. Nimic din ceea ce a fost nu mai poate fi dat înapoi, ireversibilitatea timpului ne face să trăim mereu în prezent, dar cu sufletul şi cu gândul în trecutul îndepărtat, la originile lumii de care suntem legaţi, fie că vrem sau nu. Existenţa omului pe pământ poate fi transformată într-o oază de fericire, putem aduce raiul pe pământ, dar aceasta depinde de modul în care alegem să ne trăim viaţa. Nu trebuie să aşteptăm să ni se dea sau doar să cerem. De CORNUL ABUNDENŢEI se pot bucura doar cei care muncesc făcându-şi plăcută viaţa pe pământ. Putem alege să trăim în BUTOIUL LUI DIOGENE, ducând o existenţă simplă, la limita necesităţilor fizice. Am descoperi astfel, cât de simple pot deveni lucrurile care, de obicei, ne complică viaţa şi că, prin urmare, nu tot ce este material ne poate aduce împlinirea sufletească. Cumpătarea în muncă şi în forţele proprii stă la baza unei minţi înţelepte, care ştie să pună în cumpănă nevoia şi simpla dorinţă. MUNCA DE SISIF este făcută în zadar, neaducând niciun beneficiu, doar senzaţia de povară dusă de pe o zi pe alta. Iubirea duce la armonia lumii. Nu IUBIREA LUI NARCIS, ci iubirea care este împărtăşită: dăruită şi primită în raport cu aproapele nostru. MĂRUL DISCORDIEI intervine mereu stârnind neînţelegeri şi ceartă. În acest caz, apare JUDECATA LUI SOLOMON, cea dreaptă, capabilă să aplaneze situaţiile şi să scoată la iveală dreptatea şi laşitatea din fiecare. Paza bună ne scapă de CALUL TROIAN, care nu poate înşela ochiul vigilent. Paza bună şi judecata dreaptă menţin echilibrul şi protejează CĂLCÂIUL LUI AHILE, partea sensibilă din fiecare dintre noi. Cursul vieţii se aseamănă PÂNZEI PENELOPEI, cusut, descusut. În acest fel, se menţine continuitatea, ţesând unele destine şi destrămându-le pe altele.

Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

30

AMEMUS MUSICAM (SĂ IUBIM MUZICA) Originea gamei muzicale Cel care a perfecţionat sistemul de notaţie a sunetelor muzicale a fost Guido d'Arezzo (cca. 997- cca. 1050). Este un călugăr benedictin de la mânăstirea Pomposa (lângă Ferrara), care a predat, începând din 1023 p.Chr., la şcoala catedralei din Arezzo. Lui i se datorează meritul de a fi găsit modalitatea de a da nume fiecărei note muzicale (Ovidiu Drimba – Istoria civilizaţiei şi culturii, vol. III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1990, p. 576). Întâmplarea a făcut ca, în liniştea mânăstirii Pomposa, călugărul muzician să se oprească asupra unui imn vechi binecunoscut şi să constate că imnul avea şase versete, în afară de ultimul, fiecare începând cu o notă (silabă) imediat superioară celei cu care începea versetul anterior. Acestor şase note le-a dat numele primei silabe cu care începea textul fiecărui verset: Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La. Iată imnul: Ut quaeant laxis Resonare fibris Mira gestorum Famuli tuoru Solve polluti Labii reatum Sancte Iohannes (Ioannes)! (Ca supuşii tăi să poată cânta cu glasuri destinse (slobode) minunile faptelor tale, dă dezlegare gurii păcătoase (înlătură vina gurii păcătoase), Sfinte Ioane!) Nota Si a fost formată după iniţialele celor două cuvinte: Sancte Ioannes. Nota Si a fost introdusă în 1482 de teoreticianul spaniol Bartolomeo Ramis de Pareja, iar denumirea simbolică Ut a devenit Do în secolul al XVI– lea datorită – se crede – muzicianului G.B. Doni (m. 1647), după prima silabă a numelui său.

31

GAUDEAMUS IGITUR

Gaudeamus igitur Iuvenes dum sumus; Post iucundam iuventutem, Post molestam senectutem Nos habebit humus. Vita nostra brevis est, Brevi finietur; Venit mors velociter, Rapit nos atrociter, Nemini parcetur. Vivat Academia, Vivant professores! Vivat membrum quodlibet, Vivant membra quaelibet, Semper sint in flore! (Denumirea originală a imnului a fost De brevitate vitae. Melodia este în ritm de dans tirolez (Ländler), scrisă de un compozitor anonim şi care datează cam din secolul al XVIII-lea. Face parte dintr-o culegere de cântece studenţeşti de petrecere din Germania.)

32

VARIETAS DELECTAT - IOCA (jocuri) Jocurile didactice în predarea limbii latine Jocurile didactice formează şi informează, îmbină utilul cu plăcutul. Aceste difficilae nugae, folosite încă de Platon şi Aristotel, conţin o solidă zonă de instrucţie şi educaţie, ele dezvoltă judecata, memoria şi pasiunea pentru investigaţie. În rândurile care urmează, vă propunem câteva asemenea jocuri foarte utile în predarea limbii latine, în realizarea la clasă a ceea ce numim “captatio benevolentiae discipulorum”, dar şi în descoperirea pe cont propriu a farmecului limbii latine: ▪ -

TRIUNGHIUL LEXICAL presupune încercarea de a forma cât mai multe cuvinte, pornind de la un singur sunet, adăugând, de fiecare dată, numai câte o singură literă (un singur sunet), după care se urmăreşte să se analizeze noile forme obţinute - jocul se poate desfăşura în formă orală sau scrisă şi ajută la dezvoltarea vocabularului şi la consolidarea cunoştinţelor gramaticale Exemple: S E O IS RE DO CIS IRE EDO ACIS DIRE CEDO PACIS ADIRE ▪ -

ANAGRAMA este jocul didactic care constă în schimbarea ordinii literelor unui cuvânt pentru a se obţine alt cuvânt, cerându-li-se elevilor să menţioneze apoi valoarea morfologică a noilor cuvinte obţinute prin angramare Exemple : ripa - pari - pira - apri unam - anum - manu - Numa ▪ -

METAGRAMA constă în formarea unui cuvânt nou, înlocuind câte o singură literă din cuvântul iniţial stabilit Exemple : eligo – elimo – elino – elido vocare – volare – vorare videre – visere – vivere –vigere lepos – lepus – lepis – lapis ▪ -

PALINDROMUL presupune găsirea unui cuvânt care se poate citi în ambele sensuri, păstrând acelaşi înţeles, fie a unui cuvânt care, citit în sens invers, să aibă alt înţeles, fără a modifica ordinea literelor; există şi în limba latină propoziţii sau chiar fraze care pot fi supuse palindromului 33

Exemple: sitis – sitis et - te Atlas – salta ut - tu amor – Roma summus - summus sum – mus ara - ara sic - cis tenet - tenet Ablat at alba (alungata, dar curată) Roma tibi subito motibus ibit amor. (Îţi va pleca pe neaşteptate dragostea de la Roma din cauza frământărilor) - Quintilian Signa te, signa te, temere me tangis et angis. (Fă-ţi cruce, fă-ţi cruce, mă atingi şi mă chinui în zadar) - Sfântul Martin din Tours A rămas celebru de-a lungul secolelor următorul palindrom, descoperit sub forma unui pătrat magic în timpul săpăturilor de la Pompei, în Italia, care fusese îngropat de erupţia vulcanului Vezuviu în anul 79. Acelaşi pătrat magic a fost descoperit şi în şantiere arheologice din Anglia şi Mesopotamia, precum şi pe o amuletă găsită la Lyon. După unele interpretări, s-ar traduce « Semănătorul Arepo ţine roţile (plugului) cu grijă ». Acest text a fost găsit ca formulă magică inscripţionată pe numeroase pietre funerare, pe obiecte de uz personal (săbii, pumnale, cupe) şi de podoabă (broşe, medalioane). SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS De remarcat palindromul şi pe verticală şi pe orizontală, de sus în jos şi de jos în sus.

INTEGRAMĂ 1 1. Propoziţia fără ştirea 2. Verbul a striga la indicativ prezent, pers. I sg. 3. Substantivul muncă la nominativ sg. 4. Substantivul amor la ablativ sg. 5. ,, O tempora, o ...".

34

2

3

4

5

SĂ DESCIFRĂM MESAJUL ORACOLELOR

Vechii greci încercau deseori să cunoască viitorul consultând oracolele. Ei credeau că, în anumite locuri privilegiate, zeii răspundeau întrebărilor lor prin gura unor persoane inspirate; cea mai cunoscută a fost Pythia, preoteasa lui Apollo, de la templul din Delphi. Din păcate, răspunsurile zeului erau, de cele mai multe ori, neclare - ca în acest exemplu, dat regelui Pyrrhus, duşmanul romanilor: - Credo te Romanos vincere posse. (Care sunt cele două răspunsuri posibile în această frază?) Interpretare: Din cauza celor două verbe la infintiv şi a lipsei semnelor de punctuaţie, dat fiind faptul că răspunsurile erau orale, în flux continuu, mesajul se poate interpreta astfel : 1. Cred că tu îi poţi învinge pe romani. 2. Cred că romanii te vor învinge.

DIES BREVILOQUENTIAE

(Ziua Laconismului)

➢ Astăzi, îţi răspund după bunul meu plac. - ad libitum (ad. lib.) - at the mercy of my pleasure - à mon désir ➢ Caesar, de exemplu, a fost un general fără pereche. - exempli gratia (e.g.) - for example - par example ➢ Soldatul purta asupra sa coiful, suliţa şi celelalte. - et cetera (etc.) - and so on/ forth - et le rest ➢ În acelaşi loc ― Res gestae ― se vorbea despre daci. - ibidem (ibid.) - in the same work - dans le meme ouvrage

35

➢ Ia aminte! - Nota bene ! (N.B.) - Pay attention ! - Attention ! ➢ În opera citată, sunt mai multe informaţii valoroase. - opere citato (op. cit.) - in the cited work - dans l’œuvre citée ➢ Această idee apare în diverse locuri în operă. - passim - everywhere - ça et là

36

SCIEBATIS UT… (Ştiaţi că…)



Finlanda este singura ţară care difuzează ştiri în limba latină, dar, pe lângă buletinele informative, finlandezii mai pot asculta şi melodiile lui Elvis în limba clasică? (vezi cântecele lui Elvis în latină, interpretate de solistul finlandez Dr. JUKKA AMMONDT: Surrender – ,,Nunc aeternitatis”, It`s Now or Never – ,,Nunc hic an numquam” , Can`t Help Falling In Love – ,, Non adamare non possum “)



Ştirile în limba latină, la radioul naţional din Finlanda, au 75.000 de ascultători? Pasiunea finlandezilor pentru latină se manifestă şi prin faptul că documentele emise la Helsinki, pe durata preşedinţiei Uniunii Europene, se scriu şi în această limbă?



Facebook a anunţat că blogul oficial a decis să aducă la viaţă limba lui Cicero; alături de ebraică şi persană, celebra platformă de socializare mai adaugă o limbă pe care utilizatorii pot să o folosească în timp ce stau pe Facebook – latina; astfel, latina s-a adăugat celor 70 de limbi pe care le oferă Facebook: de ce s-ar chinui însă Facebook să scormonească prin istorie, să reînvie această limbă? Răspunsul ţine de o latură academică, se anunţă pe blogul companiei, care califică această limbă ,,venerabilă”.



Există un site despre (www.limbalatina.ro)



În numele autorului romanului ,,Numele trandafirului”, Umberto ECO, numele de familie este, probabil, un acronim pentru ,,ex caelis oblatus” (,,un cadou din cer”), acronim atribuit bunicului său (care a fost orfan) de către un funcţionar de stat?



Etimologia cuvântului ,,gladiolă” este latină: substantivul latin ,,gladius, -ii” care înseamnă „sabie, spadă”?



Statuia ,,Lupoaica cu Romulus şi Remus” există şi la Braşov, în Parcul Central ,,Nicolae Titulescu” ? Prof. MARIA-CECILIA ȘOȘU

limba

latină?

37

DIN SPATELE CORTINEI

38

PRIMUL NOSTRU TREN PERSONAJE: Martha - 21 de ani, șomeră Chris - 52 de ani, profesor de engleză la gimnaziu Mecanicul de tren (În debutul mileniului III, într-un tren de noapte pe ruta Chicago- Detroit. Decorul e simplu, al unui compartiment modest de tren. Chris se află pe unul dintre scaune citind. Este îmbrăcat sărăcăcios, profesoral, ține în mână o servietă potrivită. În compartiment intră Martha, certânduse la telefon. Este îmbrăcată mai ușor, fără prea multe bagaje, cu părul desprins, dat pe spate. Chris o observă, șocat oarecum de aspectul excentric al fetei. Se face că citește în continuare, deși evident trage cu urechea la conversația telefonică.) MARTHA: (la telefon) Nu Jake, nu-mi pasă... Da, ai ghicit. Am plecat! Ți-a luat ceva să-ți dai seama... Treaba mea unde... Nu-ți zic... nu mă întorc, cel puțin nu pentru tine...Degeaba dai telefoane că nu o să mă găsești!... Nu mă duc la mama!...Nu ai unde să mă cauți... Tu te auzi Jake, ești ridicol!... Da? Hai du-te la poliție. Toarnă tot, hai... Normal că nu ai să te duci... ultima zdreanță de om, asta ești!... (amuzată) Jake, tu plângi?... Te-am emoționat. Nu se poate! Tu, cel mai șmecher neisprăvit din tot Chicagoul plânge ca o cârpă la telefon!... Ți-am spus deja că nu-mi pasă, nimănui nu-i pasă. Mă rog, poate maică-tii. Dar crede-mă că în afară de ea, nu dă nimeni 2 bani pe sentimentele tale!... Vai, ce bine-ți stă să înjuri! Cine nu te-ar cunoaște, s-ar cruci să te audă!... Acolo să te duci tu! Hai, băgate-aș în... (închide) (Martha închide telefonul nervoasă și se trântește pe scaun, în partea cealaltă a compartimentului, plângând în pumni. Chris lasă cartea pe genunchi, o privește câteva momente, apoi, mai mult curios decât empatic, o întreabă:) CHRIS: Sunteți ok, domnișoară? MARTHA: Poftim? CHRIS: Zic, dumneavoastră... sunteți în regulă? MARTHA: Tu ce crezi? CHRIS: Păi sunteți nervoasă și... și... MATHA: Și ce? CHRIS: Și plângeți... MARTHA: Ce simț genial de observație, bravo! CHRIS: Domnișoară, dați-mi voie să bănuiesc că sunteți tristă... MARTHA: Ce frumos vorbești... Ce vrei? CHRIS: Să știu dacă vă pot ajuta cu ceva? (Chris se ridică de pe scaun și se apropie de fată) MARTHA: Nu ai cu ce, mersi. CHRIS: Cu drag. 39

(se întoarce la locul lui, dezamăgit că nu a putut să ajute) MARTHA: Auzi! (Chris revine entuziasmat) CHRIS: Da, spuneți? MARTHA: Oare la ora asta mai sunt și alte compartimente libere în tren? CHRIS: Nu știu, nu m-am uitat. MARTHA: Păcat, preferam să stau singură. CHRIS: Ce insinuați? Dacă ați prefera să plec, spuneți-mi, dar dați-mi voie să vă atrag atenția asupra a două probleme: aici am bilet plătit și al doilea lucru, de mic sufăr de otită, iar compartimentul ăsta este fix la mijlocul dintre locomotivă și ultimul vagon, deci aici viteza vântului este izbită de restul obiectelor, evitând astăzi crearea curentului. MARTHA: Pare că ai studiat... CHRIS: Vă rog să fiți serioasă domnișoară. Cu unele subiecte nu se glumește. Pe mine de mic ma chinuit otita. Așadar, vă convine sau nu... nu mă mut nicăieri. MARTHA: Nici nu trebuie, aș fi vrut eu să plec. CHRIS: De ce? Vă pot ține eu de urât, dacă doriți. MARTHA: Nu am nevoie, mulțumesc. CHRIS: Aici greșiți. În momente ca astea, singurătatea e cea mai toxică... MARTHA: Și totuși, de ce să rămân? CHRIS: Decât să te duci în alt compartiment să-ți plângi singură în pumni... MARTHA: Mai bine stau și plâng lângă tine, nu? CHRIS: Poate e mai bine. MARTHA: (zâmbește) Sau poate că nu mai trebuie să plâng deloc. CHRIS: Vreți să vă zic un banc? Poate vă ajută să vă înveseliți... MARTHA: Știi bancuri? Mă mir... CHRIS: Puteți să vă mirați cât vreți. Când eram tânăr, eram sufletul petrecerii... MARTHA: Asta mă miră și mai mult... CHRIS: De ce? MARTHA: Te rog să nu mă înțelegi greșit. Mă miră doar faptul, că ai fost vreodată tânăr. CHRIS: Cum ar trebui să iau asta altfel decât ca pe o jignire? MARTHA: Nicicum doar că... (chicotește) CHRIS: Pare că te-am înveselit. MARTHA: Ai încercat, mulțumesc. Plus că poate nu merită să plâng din cauza prostului ăluia... CHRIS: Jake? MARTHA: Fix el. Văd că ai fost atent la ce am vorbit la telefon. CHRIS: Am auzit fără să vreau.

40

MARTHA: Nu, stai liniștit, e vina mea. Poate am vorbit prea tare și te-am deranjat de la lectură. CHRIS: Nu, oricum nu e cine știe ce... MARTHA: (citind pe copertă) „Colecție de filozofii antice dezbătute în contemporaneitate, volumul III” de Jordan Griffin. CHRIS: Da... am luat-o de la bibliotecă... MARTHA: (ironică) O lectură așa, ușoară... de vacanță. Înțeleg. CHRIS: (pasionat) Da, cam plictisitoare să-ți pun sincer. MARTHA: (ca mai sus) Ei, nu e ca volumul II... CHRIS: (cucerit) Ai citit volumul II? MARTHA: Cum să nu? L-am devorat. CHRIS: Glumești... Dar oricum, e bună. Modul în care pune problema e interesant, dar se învârte prea mult în jurul premisei, fără să formuleze o concluzie clară. MARTHA: ...fascinant. Pare că ai așteptat o persoană căruia să-i spui asta. CHRIS: Am citit cărți de interpretare filozofică mai bune. MARTHA: De asta chiar sunt convinsă. Nu vreau să arunc în domnul... cum ziceai că îl cheamă? CHRIS: Jordan Griffin. MARTHA: În domnul Griffin, dar m-aș putea lăuda puțin cu faptul că cearta mea de la telefon a fost mai captivantă puțin decât cugetările dumnealui. Cu tot respectul, bineînțeles. CHRIS: (vizibil iritat) Îți faci o părere greșită despre mine. Nu sunt un om care să tragă cu urechea. MARTHA: ...prea des. CHRIS: (ofticat) Ce pot să spun, îmi pare rău că am auzit... MARTHA: Stai liniștit, nu e nicio problemă. Nu am nimic de ascuns, oricum. Mai ales în ceea ce-l privește. Dacă nu mi-ar fi milă de situația penibilă în care e, crede-mă că m-aș duce și la știri să-l fac de rahat. CHRIS: Totuși nu e treaba mea și nu ar trebui să mă amestec. MARTHA: Vezi că ști?! CHRIS: (pauză, apoi curios) Dar totuși, ce s-a întâmplat? Cine e Jake? MARTHA: Ești fantastic... CHRIS: (intrând în jocul ei) Ei, lăsați. MARTHA: Nu-mi place că insiști. CHRIS: Mă iertați. (apoi) Deci, cine e Jake? MARTHA: Tu chiar nu ai nici o idee? CHRIS: De unde să am? MARTHA: Hai să-ți dau un context! Mă vezi, sunt tânără, vizibil supărată, intru grăbită în compartiment cu nu prea multe bagaje după mine, înjurându-l la telefon pe un băiat, Jake, căruia i-am spus că nu mă mai întorc la el. Ei, întrebare de 1000 de puncte: cine crezi că e Jake? CHRIS: Soțul tău? 41

MARTHA: Nu suntem căsătoriți. CHRIS: Iubitul... MARTHA: (completând) Fostul... fostul iubit. Sau aș putea spune că nici măcar atât. Să zicem...o rătăcire... (înghite în sec) în fine, nu mai contează. CHRIS: V-ați certat rău? MARTHA: Ești cam indiscret, să știi. CHRIS: Îmi pare rău, nu am vrut să... MARTHA: Da, ne-am certat rău. De obicei când o fată fuge cu trenul, mai mult ca sigur există și un motiv. Nu-mi stă în fire să plec de nebună. CHRIS: Și de ce v-ați certat? MARTHA: De-ale lui. CHRIS: Te înșela, să înțeleg. MARTHA: Nu... adică da, dar nu ăsta e motivul. M-a înșelat el și nu o dată. CHRIS: Cât ați fost împreună? MARTHA: O eternitate. Aproape... 10 luni. CHRIS: Și erai de acord să te înșele cu toate... MARTHA: Ai grijă ce cuvânt folosești, că una dintre ele a fost și soră-mea. CHRIS: Poftim? MARTHA: E comic, nu? Se culca omul ăsta cu cine prindea. Două condiții: să fie fată și să fie vie. Dar cu cât se îmbăta mai tare, mai renunța din când în când și la astea două. CHRIS: E groaznic! MARTHA: Ca să nu mai zic... că înainte a fost vreo 2 ani jumate, 3 cu o tipă... Jessica, cică studentă. Nu zic, acuma numai e așa pricăjită cum era la început, s-a mai pus pe picioare, că totuși, după atâta timp cu Jake... a avut timp să învețe și ea meserie. Da până și pe ea a înșelat-o cu o singură fată în toți ăia 3 ani. Ști cu cine? CHRIS: Nu. Cu cine? MARTHA: Cu mine, așa ne-am cunoscut! CHRIS: Și nu te-a deranjat asta? MARTHA: Deloc. Până la urmă era un om deschis. Un pic prea deschis: și la inimă și la buzunar și la pantaloni. CHRIS: Totuși, de ce v-ați certat? MARTHA: Tot felul de nimicuri, în general cu banii. Plus că mereu a avut probleme cu nervii... Era mai inflamabil ca un butoi cu benzină. Știu că odată a venit acasă înjurând și pufnind de frustrare că au crescut francii elvețieni. El, care nu a ținut în viața lui franci elvețieni în mână. CHRIS: Da ce lucrează? MARTHA: Ceva pe la bancă. Câștigă bani frumușei, dar nu de acolo și-a luat el vilă și Ferrari. Ca să zic, mănâncă mai mult ce vomită ta-su.

42

CHRIS: Are Ferrari? MARTHA: Da, are și Ferrari... CHRIS: A fost o relație pe interes, să înțeleg. MARTHA: Da și nu. Avea momentele lui când era băiat fain. Cred că la fel ar spune și el despre mine. Nu prea mă suporta. Dar ști ce nu i-a convenit de ne-am certat? CHRIS: Ce? MARTHA: Poți să ghicești? CHRIS: Nu știu. MARTHA: (bravând) L-am înșelat. CHRIS: Și tu pe el? MARTHA: Păi, de ce nu? CHRIS: Dar ce e, sat fără câini în casa voastră? MARTHA: Ei lasă, că eu măcar l-am înșelat cu un coleg de-al lui de muncă, la care oricum avea niște datorii. Nu cu vreun dușman sau mai știu eu ce. El că i-a pus-o lu soră-mea care are 14 ani, e ok? Normal că nu mi-a convenit. CHRIS: 14 ani? E ilegal! MARTHA: Normal că e. Îți dai seama dacă făceam o plângere la poliție. CHRIS: Și de ce n-ai făcut? MARTHA: Păi dacă venea ta-su lui Jake, îmi scotea toate plângerile pe nas. CHRIS: După ce ți-a zis la telefon, părea că te iubește. MARTHA: Pe dracu, e actor bun. Da cine e prost să îl mai creadă? Nu mai suportam tot circul, de aia am plecat unde am văzut cu ochii. Chiar, unde duce trenul ăsta? CHRIS: Detroit? Tu pentru ce tren ți-ai luat bilet? MARTHA: Nu mi-am luat, m-am suit în primul tren. Mai stă mult aici? CHRIS: Imediat trebuie să pornim. De altfel, e Chicago, e normal să stea mai mult în gară. Auzi, nu te supăra, câți ani ai? MARTHA: 21. Tu? CHRIS: 50... și 2. 52. MARTHA: Și eu care am fost așa de nepoliticoasă... CHRIS: Lasă asta. Dar nu crezi că e un gest cam extrem să fugi cu trenul? Nu lucrezi? MARTHA: Nu. CHRIS: Atunci facultatea? MARTHA: Nu sunt la facultate. CHRIS: Nu mă mir... MARTHA: De ce? CHRIS: Pur și simplu. (oftează)

43

MARTHA: Să-ți spun eu de ce nu te miri. Pentru că nu arăt nici a salariată, nici a studentă. Pentru că nu umblu îmbrăcată sobru, așa ca tine. Pentru că deși sunt foarte tânără, mă machiez, am părul vopsit și miros a tutun. CHRIS: Îți strici tenul de la vârsta asta cu toate cremele alea. La 50 de ani o să arăți ca de 80... MARTHA: Slavă Domnului, nu apuc eu atât! Ce-mi plac ăștia ca tine! CHRIS: Cum ca mine! MARTHA: Care văd doar ce le convine lor. Te uiți la mine și vezi... un stereotip: copilul Modern și, Doamne, cât urâți voi cuvântul ăsta. Voi, elitiștii! CHRIS: Elitiștii... Și ce e rău în asta? Plus că nu înțelegeți că și eu am fost modern la vremea mea. MARTHA: Știu, se vede. Păcat că te-ai născut cu vreo 200 de ani prea târziu. Când am intrat, erai înfipt cu nasul în cartea aia. După ținută, bag mâna în foc că ești fie vreun contabil amărât, fie vreun profesor. CHRIS: (indignat) De fapt, sunt scriitor! MARTHA: Da? Cum te cheamă? CHRIS: Christian. MARTHA: Continuă... CHRIS: Christian de Franco. MARTHA: E un nume bun de scriitor! Dar nu cred că am auzit de tine. CHRIS: Nu am publicat încă nimic. Dar cred că și dacă aș fi fost cel mai vândut scriitor din America, tot nu ai fi auzit de mine. MARTHA: Oho, nu ai putea ajunge cel mai vândut scriitor din America. CHRIS: De ce nu? MARTHA: Ăla e deja Stephen King. Și înainte a fost Salinger, Mark Twain, Hemingway și alții... CHRIS: Mă mir că-i știi... MARTHA: Exact ce spun, stereotipuri. Dar, dacă nu publici, din ce trăiești? CHRIS: (oarecum jenat) Predau și literatură la o școală de lângă Chicago. MARTHA: Așadar am ghicit... profesor. CHRIS: Și ce-i rău în asta? MARTHA: Nimic. Sincer nimic. Dar măcar nu te mai pretinde scriitor. Nu-i de nasul tău. CHRIS: Domnișoară, nu crezi că ești cam nesimțită? MARTHA: Deloc, plus că știi și tu că e adevărat. Ca să nu mai zic că așa suntem noi, generația asta. Nesimțiți, mucoși, nerespectuoși... toată ziua cu ochii în ecrane... CHRIS: Nu îți bate joc, chiar așa e. Sunt profesor și văd copii ca tine în fiecare zi. MARTHA: Îi și înțelegi? CHRIS: Cine poate să vă înțeleagă... MARTHA: Tocmai aici e problema. Eu însă te-am înțeles! CHRIS: Cum? Nici nu mă cunoști? 44

MARTHA: Nu, dar știu să citesc oamenii destul de bine. Uite: ești profesor, deși nu ți-ai dorit asta, niciodată. Intri în clasă, doar cu gândul la ziua când vei intra într-o librărie și îți vei vedea numele pe coperta unei cărți. Crezi că minutele pe care le petreci cu elevii, sunt ca un popas, ai impresia că sunt doar o stație în drumul tău spre succes, dar dacă am fi să fim realiști, mai ai de supraviețuit câtorva avalanșe până să ajungi în vârful muntelui. Sau și mai grav, s-ar putea ca acel pisc nici măcar să nu existe. S-ar putea sa murim azi. CHRIS: Doamne ferește. Eu ca eu, dar tu ești tânără... MARTHA: Nu spune asta, ziua de mâine nu e asigurată nimănui. Deci, dacă am muri astăzi, ce ar fi mâine? Elevii tăi care probabil nici nu vor observa că ai murit și dacă vor observa, nu cred că le va păsa. Gândește-te că singura rutină în relația ta cu ei e nepăsarea. Te întreb, ești mândru de asta? CHRIS: Mie îmi pasă și lor! MARTHA: Nu, nici ție de ei, nici lor de tine. Pe deoparte nici nu e bine să-ți pese prea mult de oameni, doar că încerc să spun că atunci când în mod real voi nu existați unul pentru ceilalți, cum poți avea pretenția de a-i înțelege, sau ei pe tine? CHRIS: Vorbești fără să știi! Eu îmi fac treaba foarte bine și sincer să fiu, nici n-aș prea vrea să vă cunosc. MARTHA: Păcat, nu știi ce pierzi. Uite, lasă-mă să-ți fac o introducere: noi ăștia, tinerii, ai să râzi, suntem în mare parte cam ca voi, doar că mai tineri. Și nouă ne plac aceleași lucruri care vă plac și vouă, plus altele care s-au inventat între timp. CHRIS: Da... fascinant... MARTHA: (sinceră) Nu-i așa că e fascinant? CHRIS: O tempora! O mores! MARTHA: Latină, frumos... CHRIS: Voi mai știți ce înseamnă moralitate? Mai credeți în ceva? MARTHA: Da, în noi. Și ocazional, în Dumnezeu. CHRIS: Pe dracu! MARTHA: Frumoasă comparație. Dar chiar așa e. Vouă, de exemplu, vi s-a părut mai bine să vă spânzurați icoane în casă și să vă înfundați în biserici decât să credeți în Dumnezeu. Și, într-adevăr, e mai simplu... dar nu și mai bine. CHRIS: Cum poți să spui așa ceva? Îți dai seama ce jignire e asta? MARTHA: Poate e și e bine că se mai întoarce roata. CHRIS: Aveți o gândire toxică rău de tot! MARTHA: Se poate, așa suntem noi... modernii. CHRIS: Deși eu sunt convins că mai sunt și oameni normali, cu direcție. N-or fi toți ca tine! MARTHA: Adică cum ca mine? De fapt, toate cuvintele astea „noi”, „voi” nu au niciun sens. Suntem copiii aceleiași lumi! CHRIS: Uite-te la tine, așa cum ești. Pot să pun pariu că te și droghezi! MARTHA: Și ai câștiga! 45

CHRIS: Ce? MARTHA: Pariul! CHRIS: Poftim? MARTHA: Nu face ochii ăia, că știam amândoi asta de când m-ai văzut prima oară. Ce sens avea să neg acum. CHRIS: Tu știi că e ilegal? MARTHA: (glumind) Parcă am mai auzit eu ceva-ceva! CHRIS: Și lasă că e ilegal. E și nesănătos! MARTHA: (ca mai sus) Normal că e. Doar uitându-te la mine cum arăt, deja poți vedea efectele negative. CHRIS: Eu nu glumesc. MARTHA: Nici eu. Știu cât e de nesănătos și cât e de ilegal. CHRIS: Și atunci de ce faci asta? MARTHA: Din același motiv din care ai încercat și tu. CHRIS: Nu am făcut așa ceva în viața mea. MARTHA: În anii 60 erai de vârsta mea. Cine crezi că te crede? CHRIS: Îți jur că nu am făcut niciodată așa ceva și pentru nimic în lume nu aș face asta. MARTHA: Nu te aprinde, că nu vorbim de vreo crimă. CHRIS: E mai rău, domnișoară, o să vezi tu mai târziu când o să fi de vârsta mea. Plus că aș putea să sun la poliție! MARTHA: (îi întinde telefonul) Te rog, sună! Dar ce rezolvi cu asta? Ce e treaba ta? Eu cobor la Detroit, sau unde mă dă jos după ce mă găsește fără bilet și gata, nu mă mai vezi niciodată. Nu te afectează cu nimic! Pe nimeni nu ar trebui să afecteze cu nimic, în afara de mine, bineînțeles! CHRIS: De ce faci asta? MARTHA: E greu de spus... CHRIS: Îți spun eu, cu nimic. MARTHA: Pentru că nu-mi place ce văd, mi-e scârbă uneori pur și simplu... CHRIS: De? MARTHA: De tot. Merg pe stradă, văd oameni... sau mă rog, niște trupuri mecanice, un cer gri, niște clădiri sufocante. CHRIS: Și crezi că ajută? MARTHA: Ajută. Uneori căutăm un pic de motivație în plus, ca să nu zic chiar... fericire... întro lume perfectă. Asta caut. CHRIS: Dar știi că nu e nicio lume perfectă. E doar o iluzie, care, ca mai toate iluziile de altfel te va durea groaznic la final. MARTHA: Nu cred. Și dacă ar fi să fie așa, ce contează? Dacă ne vom gândi mereu la final, vom uita să apreciem drumul.

46

CHRIS: Ți se pare, sună prea utopic! MARTHA: Și revenim de unde am plecat: substanțe. CHRIS: Nu mi se pare deloc o soluție. MARTHA: Plus, că e un viciu ca oricare altul. CHRIS: Ei, nu chiar ca oricare altul... MARTHA: Ba da, uite, de pildă, tu ai viciul cititului, sau al scrisului, mai bine. Cu ce te ajută? De ce faci asta? CHRIS: Pentru că îmi place? Pentru că nu fac rău nimănui. MARTHA: ...pentru că te lasă să-ți imaginezi și mai mult decât atât, să creezi într-un manuscris: o lume perfectă, o persoană perfectă sau așa cum o vrei tu să fie! Te întreb, asta nu sună utopic? CHRIS: Ba da. Dar... MARTHA: Dar dacă ți-aș spune că nimic nu e real. Dacă ți-aș spune că nu ești Dumnezeul scrierilor tale? Dacă ți-aș spune că nu poți trăi nici în lumea pe care ai închipuit-o, nici alături de persoana pe care ai închipuit-o? Dacă ți-aș spune că ești doar un biet profesor de gimnaziu, care locuiește probabil singur și se simte mereu la fel de singur, tocmai de-aia simte nevoia de a intra într-o iluzie ca asta. Atunci, mai e vreo diferență între noi? CHRIS: Diferența e că în cazul meu, iluzia nu se termină niciodată și nu are deloc urmări grave. MARTHA: Are, uite-te la tine! Se vede că nu ești fericit și iluzia, doar prin simplul fapt că nu lași să se termine va avea grave consecințe la un moment dat. CHRIS: De ce să se termine? Nici tu, nu ai de gând să te lași de... droguri, din ce văd? MARTHA: Nu, doar că eu fac diferența între iluzii și realitate! CHRIS: Da, dar eu am controlul... MARTHA: Ți se pare... Până și în ceea ce scrii, trebuie să respecți niște reguli... nescrise, despre care nu ai învățat, dar vrem- nu vrem, le respectăm cu toții dintotdeauna. Chiar, ce scrii? CHRIS: De toate, poezii, proză, ce îmi vine pe moment! MARTHA: Acum de exemplu? CHRIS: Nu vreau să vorbesc despre asta. Poate că până la urmă, nici nu sunt un scriitor așa de reușit. MARTHA: Nu începe de la asta. Spune! CHRIS: Te rog, hai să schimbăm subiectul. MARTHA: Păi dacă gândești așa, cum ai de gând să publici vreodată? CHRIS: O să public. MARTHA: Când? CHRIS: Când o să am bani. Când o să vrea cineva să mă publice... MARTHA: Și nu vrea nimeni? CHRIS: Nu prea! Până una alta, cine să vrea? Toți cu care am vorbit sunt în aceeași groapă ca și mine... Cine crezi că riscă să mă publice? Plus că nici nu am scris decât 2 volume de poezii și câteva nuvele... (accent pe vârstă) în 52 de ani. 47

MARTHA: În 52 de ani.. . Oho, ai început de mic! CHRIS: Nu glumi! De exemplu, de curând am început să lucrez la un roman! MARTHA: Și cât ai scris până acum? CHRIS: Păi nu am început demult... de ieri. Doar prologul. MARTHA: Îl ai la tine? CHRIS: Nu insista, ideea e că atunci când termin romanul și dacă o să fie ceva de capul lui, poate am să public, dar până atunci nu știu și nici nu îmi face plăcere să vorbesc despre asta! MARTHA: Nu-mi arăta dacă nu vrei! Măcar când îl publici trimite-mi și mie o copie! CHRIS: Dacă, dacă îl public... MARTHA: Ce fel de roman e? CHRIS: Ți-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta. (Pauză, după cu elan brusc) Un roman politic! MARTHA: Wow! CHRIS: Nu e wow, e un funcționar de bancă sau ceva cu o funcție mică și un serviciu care nu îi place, nu am ales încă... MARTHA: Poate profesor! CHRIS: Nu, nu profesor. În fine și băiatul ăsta, ajunge să aibă mulți admiratori, să țină conferințe publice în fața multor oameni, în fine, influență politică... MARTHA: Cum ajunge? CHRIS: Exact, ăsta e farmecul: prin crimă. Nu știu încă precis, ți-am spus, abia m-am apucat de scris, dar ideea e că totuși, oamenii, orbi fiind, ca noi toți, nu realizează ce înseamnă o crimă și îl urmează fără să se gândească și îl aplaudă la scenă deschisă. MARTHA: Sper să nu te superi, nu e foarte original. Ce-mi spui tu e cazul tuturor oamenilor care au avut la un moment dat o funcție de conducere. CHRIS: Știu, dar prin romanul ăsta încerc să-i fac pe oameni să realizeze asta. MARTHA: Nu o să realizeze. Poate pentru cazul eroului tău din carte. Vor spune: „Da, mă, așa e. Omul ăsta nu trebuia să ajungă aici și să aibă parte de reputația asta”, dar nu vor înțelege că și ei aplaudă în fiecare zi oameni ca personajul tău, mai mult sau mai puțin criminali, fără să-și dea seama că o fac. Părerea mea e că nu se vor identifica! CHRIS: Eu sper că da! MARTHA: Și cum se numește romanul? CHRIS: Nu știu încă, am mai multe variante de titluri. MARTHA: Îmi place că ești foarte decis... CHRIS: Mă gândesc la: „Ce frumoase sunt florile în cimitir” MARTHA: ...de Christian de Franco. Dar de ce? CHRIS: Pentru contrast. Pentru că sună bine și pentru că, florile sunt frumoase și în cimitir, ca peste tot.

48

MARTHA: Vorbesc serios, să-mi trimiți o copie când publici, dacă nu vrei să-mi dai acuma să citesc. CHRIS: (revenind la starea de dinainte) Nu îți dau acuma și îmi și pare rău că ți-am zis despre el. Am vorbit prostii, nu știu ce m-a apucat acum... MARTHA: Ei, pasiunea... CHRIS: Pasiunea... MARTHA: Dependența... CHRIS: De ce nu?! (pauză, cei doi se privesc lung) CHRIS: (coborând privirea) Spune tu, nu sunt ridicole? MARTHA: Ce? CHRIS: Momentele astea de liniște de după... un dezastru. MARTHA: Ce dezastru? CHRIS: Sau mă rog, tu cum ai numi ieșirea am avut-o? MARTHA: Am mai spus, pasiune. Trebuia să o spui, părea că te-ai gândit mult la asta. CHRIS: Cred că da, mulțumesc că m-ai ascultat! MARTHA: Eu îți mulțumesc că mi-ai spus! (moment de liniște inconfortabil, Chris se apropie de ea) CHRIS: Uite, voiam să-ți spun că îmi pare rău că m-am băgat așa în vorbă cu tine, poate... ai fi vrut să stai singură și plus de asta, dacă nu ai bilet, poate reușesc eu cumva să-ți cumpăr, că mai am ceva bani și... (Martha se întoarce brusc la el și îl sărută. După un timp, Chris se trage din brațele ei) MARTHA: Ce faci? CHRIS: O prostie, nu trebuie să facem asta. MARTHA: De ce nu? CHRIS: Pentru că nu e în regulă. Aș fi putut să-ți fiu tată la vârsta mea. MARTHA: De fapt tata are 47 de ani și stă în New York, deci nu prea ai fi putut fi? CHRIS: 47? E și mai tânăr ca mine înseamnă... MARTHA: E un concurs sau ce? CHRIS: Nu e niciun concurs, doar ca nu e bine... MARTHA: Da ce e așa rău? Așa tare îți displac? CHRIS: Nu, de fapt sincer, ar trebui să-mi displaci. MARTHA: Mulțumesc! CHRIS: Vorbesc de faptul că am eleve de aproape vârsta ta! Nu e bine să am astfel de atracții! E indecent. MARTHA: Atunci, trageți-o numai cu nu știu... doamna Rogers!

49

CHRIS: Cine e doamna Rogers? MARTHA: Am inventat un nume, nu știu. O profesoară de chimie, frustrată că nu a primit-o niciun laborator și acuma predă la gimnaziu, pentru că nu îi ajunge pensia și fiul ei e plecat în Europa. Poate te atrage mai mult... CHRIS: Ce imaginație... MARTHA: Și plus că nu ți-am făcut 3 copii, a fost un rahat de sărut. CHRIS: Nu, a fost o greșeală și nu mi se întâmplă așa des. MARTHA: Păi poate din cauza asta nu ți se întâmplă, te-ai gândit? Nu te mai criza așa! CHRIS: Mă duc să caut toaleta, să mă spăl puțin pe față... MARTHA: Du-te, bătrâne, și vezi, cu o mână ține clanța că altfel nu se închide ușa și cu cealaltă gândește-te la ce ai pierdut! (Chris iese repede. Rămasă singură, pe Martha o bufnește râsul și apoi, curioasă, începe să cotrobăie în servieta lui Chris. De acolo scoate un caiețel cu șine, în care au fost scrise câteva pagini. Nu apucă să citească foarte mult, că este surprinsă de Chris, care își recunoaște manuscrisul și vrea să i-l smulgă din mână. Tot momentul durează cam un minut) CHRIS: Dă-mi ăla! MARTHA: Ah, e al tău? CHRIS: Dă-mi-l înapoi. Să știi că e ilegal să iei lucrurile personale fără să ceri voie. MARTHA: Și asta e ilegal? Bine că nu ai telefon mobil, că altfel ai ține non-stop linia de urgențe ocupată! CHRIS: Ți-am explicat deja de ce nu poți citi aia! Te rog, fii înțelegătoare! MARTHA: Sunt, îți dau caietul înapoi... după ce citesc! CHRIS: Martha! MARTHA: Haide, în liceu voiam și eu să mă fac actriță. Lasă-mă să văd dacă am talent! CHRIS: ... MARTHA: Super, mulțumesc!(se urcă pe scaun, ca pe un piedestal, deschide caietul la prima pagină. Citește, dar după primele rânduri, imaginea scenei se schimbă și lumina e concentrată doar pe ea, care scapă caietul și se adresează publicului) MARTHA: (citind) „Dați-mi jos coroana! Nu merit să fiu împăratul vostru... dar, fie că vă supărați sau nu, nici voi nu meritați să fiți supușii mei! Ăsta e adevărul, poate că nu ne-am născut toți să conducem lumea. Eu cel puțin nu, deși trebuie să recunosc că am fost obsedat de asta. Mă uit la voi și îmi dau seama că nu a meritat. Ați venit aici, crezând că clipele astea vor rămâne în istorie, că așa un eveniment se întâmplă odată la zeci de ani, la sute, poate chiar la milioane și milioane de ani. Dar istoria nu este despre asta: nu e despre ce a trăit fiecare, nu despre bucata de istorie pe care am învățat-o la școală și cu care ne mândrim orbește. Nu! Fiecare știe atâta istorie, cât poate să înțeleagă și, îmi pare rău să vă spun, noi nu prea putem. Nu avem timp să ne gândim la oameni, nu mai avem timp nici măcar să fim oameni. Ne grăbim și ne grăbim întruna. De 10 milioane de ani ne tot grăbim și am trecut pe lângă istorie, fără să o înțelegem, iar partea adevărată, vie, a trecutului nostru... a rămas în umbra războaielor, masacrelor, epidemiilor. Undeva, în Franța sau

50

în China de exemplu, unui băiețel care cerșea la colțul unei străzi, i-a zâmbit o fată care a trecut de mână cu mama ei. Peste ani și ani, în ultima clipă a vieții lui, băiatul acela, devenit acum doar un bătrânel nins și slăbit și-a amintit acel zâmbet și a început să râdă, eliberator și sincer. Noi am trecut pe lângă el, dar nu l-am observat. Eram prea preocupați să planificăm următorul atac pe front sau ceva... Am ignorat acel zâmbet atât de plin de viață... Ce poate fi mai viu, decât un om care moare liber? De ce mă venerați pe mine? Sunt un criminal, am ucis oameni și de asta sunt aici. Nu sunt eu cel pe care îl căutați? Unde e viața? Unde e viața? De ea aveți nevoie. Nu noi, Dumnezeii voștri falși, o să vă facem fericiți! Nu putem, avem inima prea împietrită, mintea prea încețoșată, suntem prea triști să vă facem fericiți. Și nu am să mint spunând cu eu sunt altfel, dar mi-aș dori să fiu, însă nu mai pot... e prea târziu. Nu e ciudat? Eu m-am grăbit cel mai tare în acești 10 milioane de ani și la final, am ajuns tot ultimul. Știu cum arată un zâmbet, dar nu știu cum se simte. Știu cum arată o floare, dar nu știu cum se aude atunci când râde o floare.. Zâmbiți, oricui de lângă voi, eu nu mai pot să fac asta. Zâmbiți, chiar dacă persoana aceea nu vă va zâmbi înapoi. Poate nu vouă în special, dar îi va zâmbi altcuiva, care îi va zâmbi altcuiva... și tot așa, acel zâmbet, făcând înconjurul universului și al timpului se va întoarce la voi și veți putea muri liberi! Vă rog, mergeți acasă, dar pentru binele omenirii nu vă mai luați măcar copiii în brațe. Nu de alta, dar aveți mâinile murdare de sânge... ” (scena revine la imaginea inițială) MARTHA: Ăsta e prologul? CHRIS: Ți-a plăcut! MARTHA: Mda, e ok. (râzând) Glumesc, e superb. CHRIS: Mulțumesc! MARTHA: Dacă așa e prologul, abia aștept să citesc tot romanul... CHRIS: Ce roman? MARTHA: Pe care îl scrii. Cum ce roman? CHRIS: Nu e niciun roman. MARTHA: Păi încă nu, normal. Dar ar trebui să te ți de treabă. Ai mare potențial. CHRIS: Mulțumesc, dar nu scriu nici un roman. MARTHA: Păi și atunci asta ce e? CHRIS: Scrisoarea mea de dragoste... MARTHA: Pentru? CHRIS: Pentru voi. Pentru lume. MARTHA: În numele populației zic atunci „mulțumesc”, dar cu ce ocazie? CHRIS: Cu o ultimă ocazie. MARTHA: (speriată) Poftim? CHRIS: Ce ai auzit? MARTHA: Ce vrei să faci? CHRIS: Pe la 12 jumate, trenul urmează să treacă pe un pod, deasupra unui râușor, dintr-o prăpastie. Când trecem pe acolo sparg geamul și... 51

MARTHA: De ce? CHRIS: Pentru că trebuie Martha. MARTHA: Doamne ferește, nu trebuie. CHRIS: Sunt un profesor groaznic, la o școală groaznică, dintr-o localitate infectă de lângă Chicago, într-o America care și-a câștigat supremația în lume în cel mai barbar mod... în această lume de căcat. MARTHA: Lucrurile nu sunt așa deloc. CHRIS: Ba da, și nu are sens să mă convingi că nu e așa, că nu ține. Însă te-aș ruga să te muți în alt compartiment, când te anunț. Nu cred că vrei să asiști. Scrisoarea, o las aici, pe scaun. Sau mai bine ia-o tu: cadou. Păstreaz-o tu totuși. În rest nu cred că mai are cineva nevoie de ea. Dacă o vrei, bineînțeles. MARTHA: Nu o vreau, pentru că nu te las să faci asta. Spui numai prostii! Și da, la prima vedere pari așa cum te-am judecat la început: un ratat care a lăsat viața să treacă pe lângă el, dar am greșit, ești mult mai mult de atât. Ești un bărbat inteligent, un scriitor fantastic, cu puțin ghinion, dar îți revii tu și eu sunt dispusă să te ajut să faci asta! CHRIS: Un scriitor fantastic pe dracu! Ai citit un prolog, o pagină! Habar nu ai nimic despre mine, mă știi de câteva ore, deși nu pot să te condamn, pentru că dacă m-ai fi cunoscut mai demult și ai fi trăit ce am trăit eu, acum îmi dădeai dreptate! MARTHA: Probabil, probabil așa e, dar te cunosc numai de câteva ore! Și poate asta mă ajută să privesc lucrurile și din afară. Crede-mă, Chris, e o prostie. CHRIS: E prostia mea și nu are sens jocul ăsta de convingere, deja devine ridicol. MARTHA: Să știi că în seara asta am vrut și eu să mă sinucid. CHRIS: Hai, bate-ți joc... MARTHA: Vorbesc foarte serios! CHRIS: Ia zi și ți-ai amintit: „că viața merită trăită”... MARTHA: Nu. Mi-am dat seama, că e prea devreme. CHRIS: Pentru mine nu e. MARTHA: Mi-am dat seama că... încă nu mi-a zâmbit nimeni... că tot acest cerc planetar de fericire de care spui și tu, nu a ajuns încă la mine. Așa că poate, toată povestea cu Jake a fost doar o prostie, am stat cu el mai mult pentru bani și am ajuns să mă simt ca o curvă. CHRIS: Toți suntem niște curve, doar că vindem diferite părți din noi. MARTHA: (neinteresată de ce a spus Chris) Bine, Chris. Dar ai înțeles ce am vrut să zic. Te întreb, ție cine ți-a zâmbit? CHRIS: (ezitând) Tu! Am ajuns, după doar câteva ore să simt pe ceva pentru tine... și e greșit, dar mai devreme, când ne-am sărutat, am simțit... zâmbetul. MARTHA: Ba nu Jake, nu l-ai simțit. Într-adevăr poate te-ai simțit ciudat și după, fericit eventual. Dar nu poți vorbi chiar de momentul ăla de care vorbeai în scrisoare. Poate, dacă am fi fost bătrâni, căsătoriți de mulți ani, să fi avut copii plecați și să fi stat amândoi pe terasa unei mici căsuțe de la țară... poate ar fi avut sens, dar așa... prea devreme Chris. 52

CHRIS: Martha, când ai venit aici m-ai întrebat dacă mai sunt compartimente libere că vrei să stai singură. MARTHA: Și? CHRIS: Și acuma nu mai vrei. MARTHA: În primul rând că nu mai pot. CHRIS: De ce? MARTHA: Nu te las aici să faci vreo prostie. CHRIS: Nu fac nicio prostie acum, mai e până la pod... MARTHA: Totuși... CHRIS: Nu mult, dar mai e. Dar vreau să stau singur, te rog frumos. MARTHA: Nu trebuie să stai singur! CHRIS: Termină! MARTHA: Crezi că a fost totul întâmplător? CHRIS: Ce totul? MARTHA: Că ne-am cunoscut aici, fix în momentul în care tu ești în situația asta. E exact ca-n „Titanic”! Ai văzut „Titanic”? CHRIS: Varianta aia mai veche. MARTHA: În fine, bănuiesc că și acolo se scufundă vaporul. Dar cei doi se întâlnesc fix în punctul în care unul dintre ei e pe cale să se sinucidă. Nici în cazul tău, nu a fost întâmplător. Cineva a aranjat ca noi să avem întâlnirea asta acum. Fie el Dumnezeu, Allah, destinul, Flying Spaghetti Monster... spune-i cum vrei. E păcat, Chris, e păcat să renunți. CHRIS: (răbufnește în plâns) Îmi pare rău, Martha, îmi pare rău! MARTHA: Nu plânge. CHRIS: Ba da. Imediat ajungem pe pod. Și când te gândești că ăsta ar fi putut fi ultimul meu tren... MARTHA: Așadar ai decis să faci ce trebuie? CHRIS: Da. MARTHA: Cu plăcere! CHRIS: Mulțumesc, Martha, pentru că... poate sună prostesc, pentru că mi-ai schimbat viața. Team cunoscut într-o perioadă dificilă a existenței mele... (cei doi se iau în brațe, moment în care se aude un sunet puternic și amândoi se sperie. Apoi printro stație radio se aude vocea mecanicului de tren) MECANICUL: (voce) Bună seara, dragi pasageri. Vă rog nu vă panicați, a avut loc o oprire forțată a locomotivei. Până la sosirea ajutoarelor vă rugăm să vă mențineți calmul. Vă mulțumim că ați ales compania noastră de călătorie și vă dorim drum bun. (la terminarea mesajului audio, se mai aud câteva note de cântecel ridicol) MARTHA: Ce s-a întâmplat?

53

CHRIS: Cred că a avut loc o oprire forțată a locomotivei. Până la sosirea ajut... MARTHA: Suntem fix pe pod. CHRIS: Podul meu... MARTHA: Și e adâncă prăpastia. CHRIS: 40-45 de metri. Și podul nu a mai fost recondiționat din anii 70. MARTHA: De unde ști asta? CHRIS: Aveam de gând să mă sinucid de aici. Normal că m-am documentat puțin înainte. MARTHA: Păi și asta înseamnă că nu e foarte sigur că ne-am oprit aici... (sunete din ce în ce în ce mai puternice, iar când acestea se opresc lumina se stinge brusc. Când se reaprinde lumina e neconstantă, sugerând că ce se va întâmpla de acum în piesă nu mai are loc într-un timp real, fiind pur și simplu concluzia. Chris se uită în gol, de parcă nu ar mai avea nimic de pierdut, în timp ce Martha se agită) MARTHA: Ne prăbușim Chris! (se duce la geantă, scoate o cutiuță din care scoate ceva asemănător cu o țigară) CHRIS: Ce e asta? MARTHA: Ce crezi? CHRIS: Nu-mi spune.... MARTHA: Ba da Chris, eu nu mor trează. CHRIS: Nici eu. MARTHA: Poftim? CHRIS: Vreau și eu să încerc. MARTHA: Tu? CHRIS: Cădem deja de câteva secunde, ce mai contează. (Martha îi întinde țigara, Chris trage, apoi se îneacă. Cei doi vin apoi la buza scenei, își zâmbesc unul altuia apoi se lasă un moment de liniște, cu cei doi ținându-se de mână, privind în gol) CHRIS: Spune tu, nu sunt geniale? MARTHA: Ce? CHRIS: Momentele astea de liniște de dinainte de dezastru. (din nou întuneric, apoi o bubuitură puternică)

VLAD ȚIGĂNUȘ, clasa a XI-a B

54

TASSA PERSONAJE: TASSA: O adolescentă de etnie rromă, îmbrăcată în port tradițional rromani, cu părul prins în două cozi, naivă și neștiutoare de carte MAMA: O femeie în vârstă, grasuță, îmbrăcată în port tradițional rromani TATA: Un om înalt, zvelt, cu mustață și pălărie rromani ANDREI: Un bărbat fără păr facial, foarte aranjat, în port clasic tartanesc sec XIX-XX Desfășurarea acțiunii: Într-o cameră (sufrageria casei) și în exteriorul acesteia, cele două cadre fiind conectate printr-o fereastră. [se aud țipete din afara scenei, se aruncă o cană pe jos, părinții se ceartă] [Tassa intră pe scenă cu un lighean în mâini având concomitent o ceartă ușoară cu mama ei. [Mama nu apare pe scenă. Doar se aude vocea ei.] MAMA: Tassa! Grăbește-te odată! Na besel sa el manusa palal tute! TASSA: Bess, mama! [Pune ligheanul în mijlocul scenei și începe să frece hainele între ele] MAMA: De când vorbești tu cu mine așa, biboldo? Me kerav tuqe haben, bariarav tut, lav sama tuturor te na lipsol tuqe khanci.. [Vocea mamei se aude din ce în ce mai încet] [Tassa lasă rufele, și se așează ostenită pe jos. Totul se întunecă pe scenă și un reflector bate pe fată de deasupra] [către public, oftează ușor] TASSA: Sunt Tassa. [Scoate o rufă din lighean și începe să o frece. Se lasă o liniște.] [Revoltată. Trântește rufa pe jos] Mama nu mă lasă niciodată să fac nimic și trebuie mereu să o ascult. [Pe un ton ironic, supărat] Îmi spune că asta e osânda mea și că trebuie să o ispășesc. Spune că astfel de păcate se curăță după o viață sau două. Nu știu dacă apuc să trăiesc eu atât. [Se lasă o liniște. Ia iarăși rufa de pe jos pe care începe să o frece. Revoltată ] Dar eu n-am greșit cu nimic![se uită în sus] Bunul Dumnezeu știe asta. [Se face lumină pe scenă și Mama intră nervoasă, bolborosind în rromani] MAMA: Ce am zis eu să faci, biboldo? TASSA [pe un ton calm]: Mi-ai zis să spăl rufele. MAMA: Și după? TASSA: Mi-ai zis să vin la tine. MAMA: Și de ce nu ai venit, khandino, ce ești? [Vorbește peste mama ei, vizibil iritată]: Că n-am terminat cu rufele. [Mama reacționează imediat și o trage de codițe. Tassa țipă și începe să plângă în poale] 55

MAMA [Nervoasă]: Să nu-mi mai răspunzi niciodată așa, biboldo! Faci pe deșteapta în fața mea când tu ești ultima proastă. Trebuie să-ți amintesc mereu ce ai făcut? Că din cauza ta nu ne mai respectă nimeni în sat și frații tăi suferă? Că nu mă mai salută nici Zandra, vecina? Tu știi că taicătu a zis că vrea să ne lase? MAMA [Dă cu piciorul în lighean ușor. Vorbește pe un ton calm, obosit]: Ia și spală țoalele astea mai repede. Poate îți speli și rușinea odată cu ele. Termini și dile la Șah Hai Mas. A venit taică-tu de la muncă. [Mama părăsește scena.] [Tassa scoate capul din poale și o privește plecând] TASSA [Totul se întunecă pe scenă și un reflector bate pe fată de deasupra. Îi tremură vocea, nu e sigură pe ea]: Am știut de când l-am cunoscut că fac o greșeală. Dar, nu alegi niciodată pe cine să iubeșți. Așa a fost să fie. [Se face liniște, fata ia o rufă și începe să o frece iar] El a zis că o sămi fie alături și la bine și la greu și a zis că dacă tata mă dă afară, pot să vin să stau la el. [Strânge rufa la piept] Eu știu că zice doar așa… dar mi-e drag rău de el. E un om bun. Simt că mă iubește așa cum sunt, chit că... nu se cade. A zis că o să mă ia de nevastă și că o să locuim împreună undeva departe de locul ăsta. Mi-a zis că nu o să ne lipsească niciodată nimic. [Se lasă liniștea. Fata continuă să frece rufele] [Se aude o voce care o strigă pe Tassa de la fereastră]: Hei! Tassa! Vino-ncoa’! TASSA: [Tassa aruncă rufele și se grăbește spre geam]: Andrei? ANDREI: Da! Treci încoa’ ți-am zis. TASSA [speriată]: Andrei, dragule, ce cauți aici? ANDREI: Trebuie să am o vorbă cu tine. [Andrei se cațără pe geam ca să intre înăuntru Tassei] TASSA [Surprinsă în mod neplăcut]: Ce? Nu! N-ai ce căuta în locul ăsta! Dacă ne prinde cineva, ne omoară pe amândoi! Nu te-a văzut nimeni venind până aici? ANDREI [iritat]: Nu m-a văzut, mă, nimeni nicăieri. Este foarte important. Ajută-mă și termină odată cu prostiile tale. TASSA [oprindu-l din a intra pe geam]: Te rog nu intra! Ies eu afară, doar nu intra! ANDREI [Enervat]: Lasă-mă odată! E important! [Andrei o bruschează pe Tassa, aceasta căzând pe jos, iar el intră în cameră] ANDREI [O privește de sus pe fata căzută][ton glumeț] Ce faci așa? Că doar nu-s vreun străin. [își scoate o țigară și o aprinde] TASSA [agitată, speriată]: Nu trebuie să fii aici! Dacă ne prinde tata, ne omoară pe amândoi! Te rog, haide să ieșim! [Îl trage ușor de pantaloni] ANDREI [Își smucește piciorul și îi întinde mâna ca să o ajute să se ridice]: Ce ai de ești așa? [fata îi prinde mâna și o trage aproape de el] Tac-tu, dacă are vreo problemă cu mine, să vină sămi zică. Și așa, prin sat se aude că are multe datorii.[trage din țigară] TASSA [rușinată]: Nu-i adevărat...

56

ANDREI [o mângâie pe cap][Tassa tresare]: Ei lasă, dragă. Nu-i important acum.[Trage puternic din țigară și se uită în cameră] Ce făceai? Spălai rufe? Tare gospodină mai ești! Și când te-oi lua la casa mea, tot așa să fii. TASSA [timid]: La casa noastră... ANDREI [se îneacă cu fumul de la țigară. Aruncă țigara în lighean.]: Tassa, iubito, ce prințesă ai auzit tu s-aibă castel? Numai domnii puternici și viteji au castele.[Îi ridică bărbia fetei cu degetul] Iar domnițele, sunt acolo ca să-i asculte și să le ofere [îi mângâie obrazul] toată dragostea lor. Nu vrei să fii prințesă, Tassa? [dă să o sărute] TASSA [rușinată, își trage ușor capul înainte de sărut]: Îmi cer scuze, Andrei! N-am vrut. ANDREI [Pauză. Se așează înapoi. Își aprinde altă țigară]: Măcar cu o cană de apă să mă servești. TASSA [dă din cap afirmativ]: Sigur. [pleacă cu capul lăsat în pământ] ANDREI [își aprinde o țigară]: Of, ce mă fac eu cu ține, fato. [se ridică și se plimbă prin cameră, scormonește, căutând ceva] [Tassa intră cu o cană de apă] TASSA [plecând privirea-n jos. Îi pune cana pe masă]: Poftim. ANDREI: Mersi. [Observă cufărul și se așează pe el] ANDREI: Mai ții minte cum ne-am cunoscut? TASSA [Zâmbește și se așează lângă el]: Cum să uit? ANDREI: Era primăvară parcă. TASSA [nu-l lasă să termine]: Început de Mai.[pauză] Și venisem cu tată la tine la... Lucru. ANDREI: Doamne, Tassa, ce frumoasă puteai să fii… TASSA [pe un ton glumeț]: Dar ce? Acuma nu mai sunt? ANDREI [îi cuprinde fața fetei între palme]: Ba da, Tassa, ești mai frumoasă pe zi ce trece. [se sărută] [pauză] ANDREI: Îmi amintesc că taică-tu era necăjit rău că și-a pierdut averea. TASSA: Pierduse niște aur. Nu știu de ce ține așa tare la el. Că și-așa nu-i bun de nimic. ANDREI [amuzat]: Cum să nu fie, Tassa, aurul prețios? TASSA: Păi ce? Cumperi ceva de el? Nu poți. Nu știu de ce ține tata atât la el. Îi face numai rău. ANDREI: Așa e. [se ridică, bea din cana cu apă și o pune jos. Este în picioare în fața Tassei] ANDREI: Scumpa mea. Am ceva important să-ți zic. TASSA [ridică privirea spre el, vizibil anxioasă]: Ce? ANDREI [se pune înapoi pe cufăr lângă Tasa] [îi pune mâna pe picior]: Tatăl tău are niște bani să-mi dea. TASSA [trasă la față]: Bani? Tată n-are bani de dat la nimeni.

57

ANDREI [relaxat, pe un ton superior]: Vezi, Tassa, nu cunoșți viață reală… și nici nu trebuie să o cunoști doar, ești femeie. Treaba ta e să stai toată ziua aici, să găteșți, să speli și s-aștepți să-ți vină soțul acasă. Sunt niște lucruri pe care dacă ți le zic, nu le pricepi. TASSA [rușinată, sfioasă]: Ba pricep! Ce bani are să-ți dea tata? ANDREI [râde]: Ce grozavă te crezi, Tasso. Știi cu ce se ocupă taică-tu? TASSA: Da! Doar a muncit și la tată-tău la moșie [rușinată] Cum apucă și el... măcar face un ban cinstit... ANDREI [zâmbește ușor]: Cinstit spui... [își aprinde o țigară] TASSA [revoltată]: Da! Tata e un om foarte corect. ANDREI [ridică vocea]: Tac-tu e un mincinos și un hoț. Asta e. TASSA [revoltată]: Nu-i adevărat. Tata este un om bun și drept la cuvânt. Toti suntem așa. ANDREI [nervos]: Tac-tu e un hoț ca oricare altul. A venit la taica la moșie săptămâna trecută să-i aducă lemne. Știi cât i-a cerut? [Tassa lasă capul în jos și nu spune nimic] ANDREI [nervos]: 600 i-a cerut pe o căruță. Păi cum? L-a văzut pe taica mai bătrân și o fi zis că e și prost. Nu se poate așa ceva, Tasso. Toată lumea din sat îl știe de mincinos și hoț. TASSA [rușinată]: Tata nu ar face așa ceva, nu a vrut să-ți necinstească neamul. Dar are multe guri de hrănit și familia ta e familie bună... cu mulți bani. [se lasă liniștea] Și tatăl tău ar fi făcut la fel în locul lui. ANDREI [revoltat]: Taica? Să nu mai îndrăznești vreodată în viața asta să-i ponosești numele! Cum îți permiti? [își trântește țigara de pământ] Niciodată în viața lui nu ar fura. N-ar fura nici dacă aș muri de foame. TASSA[rușinată]: N-ai de unde să știi, Andrei. Mereu ai avut bani... [se lasă liniștea] ANDREI [își aprinde o țigară, pe un ton calm]: Uite care e treaba, Tassa. Eu te iubesc, ești o fată deosebită. Dar nu pot să am o nevastă dintr-un neam de hoți. Ce-o să zică lumea? TASSA [speriată]: Adică ce vrei să spui cu vorbele astea? Vrei să mă lași? ANDREI [ton blând, o mângâie pe cap pe fată]: Nu, Tassa, dimpotrivă. Vreau să-mi demonstrezi că ești specială. Diferită de restul. Vreau să-mi demonstrezi că ești dreaptă și cuvântul tău nu poate fi pus la îndoială. TASSA [speriată]: Adică ce vrei să fac, Andrei? ANDREI [o ia pe fată de mâini]: Vreau să cauți unde are taică-tu banii ascunși și să-mi dai înapoi pe căruță. Așa e cel mai corect. TASSA [îngrijorată]: Și dacă vede tata? Ce fac? ANDREI [îi cuprinde fața fetei cu mâinile]: Nu-ți face griji. Până mâine n-o să mai fim aici. TASSA [speriată]: Adică? ANDREI: Nu vrei să fii prințesă, Tassa? Nu vrei să trăiești alături de mine? Mă iubești, Tassa, așa-i?

58

TASSA [se ridică și se apucă să scormonească printr-un cufăr vechi din cameră]: Da, Andrei, dar tată nu prea are bani. [Andrei își aprinde o țigară între timp și contemplează camera] ANDREI: Aur. Are aur. TASSA [se oprește din scormonit]: Nu pot să-ți dau aurul tatii. Nu e bine. Dacă mă prinde, mă omoară. ANDREI: Nu te prinde nimeni. [Tassa găsește o carte. O șterge de praf și o așează pe masă] [Andrei o cuprinde pe fată de talie și o trage spre el] ANDREI: Ești în siguranță cu mine. [fata se desprinde din brațele lui și continuă căutarea] [Andrei se așează pe scaun la masă și își aprinde o țigară] ANDREI [observă cartea și o ia în mână]: Auzi, Tassa, de unde ai cartea asta? TASSA: Ce carte? [se uită spre Andrei] De unde să știu eu? ANDREI [melancolic]: Asta-i cartea de mi-o citea maica când eram mic. Mă lua, mă legăna pe picioare și-mi citea… TASSA: Și ce vrei să fac eu cu ea? ANDREI [se pune în genunchi lângă Tassa]: Tassa, vrei să-mi citești? TASSA: N-am timp de d-astea acum. ANDREI [se așează pe jos lângă fată]: Tassa, dacă mă iubești, îmi vei citi măcar o frază TASSA [ia coperta cărții] [Aproprie cartea.] P-P O-o vvv… [se răstește către Andrei]: Lasă-mă odată. Nu vezi că mă chinui? ANDREI [îi ia capul fetei și-l strânge la piept]: Of, Tassa. [Tassa se întoarce la scormonit în cufăr] [Andrei se așează înapoi pe scaun și pune cartea pe masă] ANDREI [își aprinde o țigară]: Ai găsit ceva? TASSA: Da, am găsit. Dar e prea greu să-l ridic. Vino să mă ajuți. ANDREI [iși dă ochii peste cap și oftează]: Da’ nimic nu poți să faci singură? Hai că te ajut acum, ce să fac... [Cei doi ridică o pungă plină. Pe pungă este un bilețel] [Pun punga pe masă] TASSA: Uite e un bilețel aici pe care scrie ceva. [se chinuie să citească, este semianalfabetă] 14 C-c-c... ANDREI [Mirat. îi smulge biletelul]: kilograme [Analizează conținutul pungii. Pe un ton serios]... E aproape suficient. TASSA [rușinată]: Eu mai mult de atât nu am să-ți dau...

59

ANDREI [agitat]: Las’ așa. Taica e un om bun și o să înțeleagă că n-ai mai avut de unde să-i dai și restul. TASSA [murmură]: Un om bun zici… TASSA: Și cum facem după? ANDREI [o apucă de mâini pe Tassa]: Uite cum facem. Eu mă duc să pun astea la loc sigur și vin după tine. TASSA [sfioasă]: Bine, dar să te grăbești. [Cei doi apucă dintr-o parte și cealaltă punga și se îndreaptă către fereastră] ANDREI: Hai, ajută-mă să trec sacul de cealaltă parte a geamului. TASSA: Te ajut. ANDREI: Ține-l bine. Să nu-l scapi. TASSA: Nu-l scap. [Andrei sare și el] ANDREI [strigă în șoaptă la Tassa]: Să nu pleci de aici. Mă întorc imediat! [Tassa se așează pe jos și începe iar să frece rufele. Totul se întunecă pe scenă și un reflector bate pe fată de deasupra.] TASSA: Of, Andrei. Sper să te întorci repede. Mi-e frică de ce o să zică tata. Dacă mă aruncă în stradă? [pauză] Dar dacă nu te mai întorci? [Dintr-odată se aude din afara scenei un strigăt de ajutor urmat de sunete de bătaie și alte strigăte. Tassa se îndreaptă către geam, dar nu zărește nimic] [Realizează ce se întamplă] TASSA: Hii... Andrei... [realizează ce se întâmplă cu adevărat. Speriată] Nu, nu moro scumpo Andrei. [aleargă prin cameră speriată, vrând să iasă pe ușă]. O, Doamne, dă-i putere să scape. [Tassa dă să iasă afară, dar aude o ușă izbindu-se violent] TASSA [albă la față]: A venit tata! [Îngheață pentru câteva secunde după care aleargă iar speriată prin cameră ] TASSA: Ce mă fac? Ce-i spun? O să mă omoare. Doamne, ajută-mă să scap! [Aude pași violenți care se apropie. Se așează repede pe jos, ia rufele iar în mână și începe să plângă] [Tatăl intră pe scena mormăind ceva] TATA: Blestemat să fie cel ce mai încearcă să fure din casa mea. Și dacă nu-l ajung blestemele, o să-l ajung eu![O zărește pe fată și aruncă punga cu aur pe jos. Furios. O trage de cozi] Tu, khandino, tu-ți dai seama că era să ne nenorocești pe toți? După ce că ne-ai făcut de râs și umblă vorba despre noi că suntem spălăciți, acum era să ne pierdem și averea din cauza ta. Tu nu vezi cât necaz ne aduci? Că nu ești bună de nimic și nu gândești deloc? Ai lăsat hoțul să-ți fure din casă. Noroc că a avut tac-tu ac de cojocul lui. TASSA [plânsă, rușinată, speriată]: Tata, dar el mi-a zis că ai datorii prin sat și a vrut ca să ne ajute... 60

TATA: Ce datorii, proasto? Taică-tu e cel mai cinsit om pe care o să-l întâlnești tu în viața asta a ta. Te-a dus de nas un om de nimic. Așa e când ești proastă [Scârbit dar mai calm] Știi cât înseamnă atata aur? De unde să știi tu, că nu știi nimic. [o mică pauză]. De azi nu mai ieși deloc din casă. Nici măcar în curte. La frații tăi nici să nu te uiți. O să dormi pe podea aici, [dă cu piciorul în ligheanul de rufe] lângă ligheanul ăsta amărât și de ți-o fi foame, frig sau cald, niciun cuvânt să nu scoți. TASSA [își realizează noua condiție și plânge]: Te rog, tată, iartă-mă! TATA [țipă]: Am zis să taci, obraznico! Să-i mulțumești lui Dumnezeu că nu te-am dat afară din casă, biboldo, ce ești! În seara asta n-ai ce căuta la masă. Să stai aci să freci la rufe până ți-or crăpa mâinile. [Tatal iese din cameră mormăind] TATA: Ci șutemla me ande cadai beleaua, sâ numai i doș laca dachi. Cadea sâ cana san prea lașo hai bâstrăs te aves i nasul. Leltu i lumea de dilo. Așun i tu, te ciorelmangă coniva andoa căr. [Vocea tatălui se aude din ce în ce mai încet] TASSA [se oprește din plâns]: Toată viața n-am vrut decât să fiu un om bun. Să le arat că sunt și eu la fel de brează ca frații mei. Că sunt harnică și încerc să ajut pe toată lumea. Și că sunt o fată cinstită și dreaptă la cuvânt. Toată viața am lucrat ca să-i mulțumesc pe dânșii și ei… niciodată nu mi-au mulțumit. Eu n-am greșit niciodată cu nimic. Nu-i corect! [fata se ridică de pe jos și își aranjează fusta] TASSA: Am să plec de aici și o să le arăt eu lor. [fata se învârte prin cameră căutând lucruri. Ia o pungă și adună câteva lucruri. Dă peste carte. O ia în mână, o scutură iarăși, o ridică la nivelul ochilor] TASSA: S-ar putea să am nevoie de tine. [se uită la lighean și dă cu piciorul peste el] O să scap eu și de tine. [Fata se apropie de geam, aruncă un ochi către cameră, se întoarce către geam] TASSA: Te avel sea mișto [Tassa iese pe geam și părăsește scena] ANAIS-JADE MANIJEAN, clasa a XII -a B

61

POPAS PRINTRE STIHURI

62

ELEVULUI MEU Copile, ştii că în această lume gri, Lipsită de speranţă, Poesisul şi slova cea cu tâlc Plecat`a parcă în vacanţă. Cum marea să încerci ai vrea Şi valurile ei cu vântul ce-o răscoală, În vorbe ticluite dorit-ai să găseşti Iubirea, moartea, viaţa, simţirea ce-nfioară. Dar ce mai este astăzi o trăire Ce din adâncul tău mocnit porneşte, Când cerul şi pământul sunt cu susu-n jos, Iar multă lume abia silabiseşte. Ce poa`să mai însemne un cald fior lăuntric, Când totul – tăvălug se prăbuşeşte Într-un prozaic fără de speranţă, Iar tremurul metaforei înţepeneşte. Să ieşi de la-ntuneric la Lumină Orbecăind într-un noian de jale, Filosofia să descoperi trebui Şi metafizica să o găseşti cu cale! Te-avânţi – şi trebuie să ştii da capo Că truda ce te-aşteaptă-i fără seamăn, Iar la sfărşit doar poate!-ai să găseşti Ceea ce Duhul Sfânt cu ştirea Lui misterioasă Îşi tresaltă. Să-ţi fie calea blândă Şi mintea-n veci lucidă, Să poţi găsi Lumina Cea fără de ispită! Şi vorba – căci Cuvântul A fost întâi de toateSă-ţi iasă veşnic bine rotunjită! Știi..., asta-i ceea ce rămâne Când trupul în cenuşă ... se desparte! Prof. DENISA PREDA

63

ÎNGER DE LUMINĂ

Când mă voi fi făcut un înger de lumină, Să nu mă cauți pe-acest pământ - iluzie deșartă, Ci să regreți timpul pierdut, Pentru că el nu iartă. Când am să mă transform în înger de lumină Și-n gândul tău pribeag voi coborâ zâmbind, Când voi veni cu aripi și-a veșniciei clipă, Să nu mă strigi, că tulburi al nopții har divin. Ci roagă doar, cu mâna-ntinsă Să mă cobor la tine, Șoptește-n taină al numelui meu vânt! Să știi că din tumultul vieții mă frământă Doar ceea ce rămâne nemurior și sfânt. De simți vreodat-aevea o blândă adiere, Ce la ureche-ți spune cuvinte fără șir, Sunt eu, ce mă transform în înger de lumină ... Și nu risca să pierzi acest din urmă fir.

Prof. DENISA PREDA

64

MI-ATÂT DE DOR ...

Mi-atât de dor de tata, Încât lumina sufletului meu În arșiță mi s-a topit. Atât de dens e chipul lui în mine, Mândru, frumos și auster, Încât l-aș semăna la firul ierbii, În aer, în miros să-l receptez.

Mi-atât de dor de tata, Când totul era viu, Când curtea era plină; Acum e doar pustiu. Discret era atunci, ca și acuma, Că nici în vis nu-l văd, măcar puțin, Nu vrea să-mi tulbure simțirea. Și Doamne, nu-nțelege Că ăsta nu mi-e chin!

Mi-atât de dor de serile de vară, Când floarea de regină se deschidea subtil, Iar noi, la umbra pomului cu pere coapte, Vorbeam despre istorii și politici, Vorbeam povești, Cu vin. ... Mi-atât de dor de tata Și mama mea cu mintea trează, Când el o trimitea să facă pită și scoverzi, Iar noi le savuram în drum pe toate Și mai dădeam și la copii!... Lui Iulicuță cel cu ochii verzi. Mă cam ardea mămica - de pedeapsă, Că-l tot pupam pe Iuli pe ascuns, Iar mare, când l-am revăzut o dată, Am înțeles - de milă îl pupam. Era tot uns! Cu ochișorii înclinați pe-o parte, Mi se părea că Iuli e tot trist Și încercam cu mintea mea de-atuncea, Să-l fac mai fericit, Să-l fac să fie optimist. ....

Mi-atât de dor de zgomotele curții, La umbră, cum lucrau bunicii mei cu spor, Mi-e dor de pui, de porci, de vaci și de pisică, Mi-e dor și de latrina unde era să mor. S-aud al curții zgomot, copii când ne jucam Sau să-l aștept pe tata cu cornul în servetă... Sunt mii de ani de-atuncea, Ce tânără eram! ... Aș da tot restul vieții, Atâta mi-e de dor, Să umplu iarăși curtea, o clipă... Și să mor!

Prof. DENISA PREDA

65

VIS DE NOIEMBRIE Picuri mici sclipind în soare Stau de frunze atârnați. Toamna - galben, brun și roșu Face pomii colorați. Se strecoară prin retina Ochilor privind în zare, Ajungând la tine-n suflet Și ți-l umple de culoare. Parcă simți cum se așează Liniștea pe chipul tău Și-ți aduce nostalgia Celor ce s-au dus în hău. Celor, pe a căror lipsă Nu ai ce să pui vreodat`! Și-ți rămâne numai visul Ochiului deschis, udat. Lacrimă, căzând pe fața Care-n riduri e brăzdată Și gândești la întâlnirea Care-ar fi să fie-odată. Dar a Lucrului mers fire N-avem cum s-o știm cu mintea, Nu avem decât să ședem, Să ne umplem, cald, privirea. Toamna, s-o lăsăm să curgă Prin al inimii eter, Fiindcă Taina lumii toată ... E al Domnului mister!

Prof. DENISA PREDA

66

ÎN CĂRȚI... Vreau să fiu o culegere de mate, Să dezleg enigma inimii tale Să calculez pașii către ea Punând în joc formula speranței.

Vreau să fiu un dicționar, Să îți pot căuta definiția, Să pot fi sigură că numărul, Fără de mine,e mereu la singular.

Vreau să fiu un atlas, Să aleg unde să fug cu tine, Să șlefuiesc un diamant, Să-ți arăt ce însemni pentru mine.

Vreau să fiu un manual de istorie, Să învăț să lupt pentru tine, În timp ce sufăr cu femeile părăsite De bărbații răpiți de război.

Vreau să fiu un volum de poezii Să te cunosc în figuri de stil În rimă și în ritm,să știu ce aleg Să dansez cu tine.

Vreau să fiu un desen, Să îți pătrund ochii, În culori calde, să se îndrăgostească De mine toată viața.

67

UNDEVA, CÂNDVA Undeva,cândva Vreau să fug în lume, Să cânt sub dușul cald al Mediteranei, Să simt cum îmi arde degetele nisipul Saharei, Să sar în spumă Honolului, Să cant într-un sari,la umbra Taj Mahalului Să mă pierd în inima New Yorkului Să văd educația Nordului,și prezența blondului Să își dea cei din Tokyo ochii peste cap,când cu bețișoare voi mânca Să joc cu un sombrero,în Mexico Să văd,să simt,să ascult Să simt că mă nasc încă o data,asemenea Păsării Phoenix. Undeva,cândva Vreau să fiu o formulă din algebră-1+1=2 În timp ce româna mă transformă treptat în pronumele “noi”. Să trăim în simbioză Să fiu eu anemona,tu peștele clovn, Cu ochii să împletim cununi de stele Să punem constelația dragostei între ele. Iar de ne-om lua de mâna lângă turnul Eiffel, O să mi spui un sincer “Je t’aime “. Undeva, cândva Vreau să ajung acasă. Să mă iei în brațe,cu mine să treci pragul, Să adormim în parfumul florii de cireș, În timp ce sunetele mării devin glasuri cerești. Și mai vreau într-o sărutare fierbinte să ne pierdem În timp ce mâinile devin și ele un mănunchi de iubire, Schimbând rezultatul de la mate, Din 2 în 3. ANDRA LUPȘA, clasa a XI-a C

68

TU-MI EȘTI

BELLA DONNA

Tu-mi ești ca vinul cel mai dulce

Te-neacă încet cu beladonă,

Când mă săruți și mă amețești

Cât sângele îți fierbe în vână,

Tu-mi ești ca liniștea cea calmă

Dar o privești ca pe o madonă,

Când îmi șoptești că mă iubești.

În sufletul tău ea ți-e stăpână.

Tu-mi ești ca vinul cel mai sec

Și-ți cântă blând cu line șoapte,

Când cu suspine te-am gustat

Dezmiardă nopți ca o cadână,

Tu-mi ești absintul așteptat

Te poartă în gând și-n miazănoapte,

Când te alin și îmi spui să plec.

În ochii ei vezi mătrăgună.

Tu-mi ești o vodcă tare, clară

Dar tu ai comis o erezie,

Ce mă topește și mă arde

Și acum te închini ei ca un sclav,

Tu-mi ești un foc amar în noapte

Te lași topit de-o fantezie,

Când mă privești cum aștept goală.

Deodată începi să te pierzi grav.

Tu-mi ești a dimineții rouă Când stingi a sufletului meu foc

Și-atunci aduci doar promisiuni deșarte

Tu-mi ești o ultimă speranță

Când ea te poartă către moarte.

Că-n viață pot să am noroc. TANIA MOCANU, clasa a XI-a C VENI, VIDI, VICI O privire străvezie În inima mea, Mi-ai fost primă epifanie, Preludiul pentru viața mea.

Cine ar fi zis Că poate fi real, Să joci în teatrul vieții Rolul monumental.

Dragoste juvenilă Sub clar de lună plină. Valsează-mi patosu-napoi Când eram numai noi doi.

Te simt teluric și astral, Te simt al meu și eu a ta; Iubire spectaculară, Irevocabilă comoară.

Seri de ametist, Brize nebune; Edenul ar fi gelos, Dacă ți-aș spune pe nume.

Trăirea-mi e aici, Rămâi în sufletul meu, ,,Veni, vidi, vici'', Te voi iubi mereu. ANTONIA- NATALIA GHINEA, clasa a X-a B

69

TOAMNA, ANOTIMPUL TRISTEȚII? Afară e toamnă și ultimele frunze dintr-un pom cad într-un dans liniștitor, Ești rece, cred că a venit toamna și în sufletul tău. Ploaia de septembrie și-a scurs lacrimile pe obrajii tăi fini, Reci ca gheața, roșii ca două petale de crin.

Simt miros de scorțișoară și al mierii dulce gust, Strugurii viței de la bunici se prefac în must. Ceața dimineții ne transformă în umbre, Pătrunde prin noi stingheră, lăsând doar chipuri sumbre...

Toamna a alungat zilele calde, Casele-s triste, străzile-s goale. Norul interior îl astupă pe cel de afară, Corpul mi-e greu, gândul îmi zboară.

Stau și meditez, înghițită fiind de timp, Este toamna cel mai trist anotimp? Acum că se sfârșește cred că m-am dumerit, Toamna este o stare de spirit.

MARIANA LUCIU, clasa a XII-a A

70

ÎN VEȘNICIE Mi-ai furat inima și gândurile... De când te-am cunoscut, Nu-mi mai aparțin Și nu mă mai pot stăpâni. Întreaga mea ființă, Vibrează - spre a se reuni cu tine, Unicul meu suflet pereche. Îmi doresc, Sa respirăm același aer, Să ne oglindim în același soare,, Să stăm în bătaia aceluiași vânt Să ne scăldăm în aceleași ape, Să ardem în același foc al sufletului, Să ne purtăm prin infinit , Sub aceleași stele,acum, Și de-a pururi în veșnicie.

DESTIN Disperarea m-a înghițit în al său neant. Prin breșa trecutului gust la nesfârșit amarul sorții, Ce mare că m-a blestemat încă din a mea concepere. Fașa nașterii pare să-mi fi fost ocărâtă De însuși Oracolul din Delphi. Deși viața-mi este potrivnică, Cu ultimul licăr de speranță, Precum un orb, încerc să-mi curm suferința, Și să schimb al universului destin, Ce mi-a fost hărăzit precum a fost inima ce îmi bate în piept. Inutil sper să răzbesc; Soarta...pe nimeni nu iartă...

71

FIORI DE TOAMNĂ Pe frunzele veștede Călcat-am împreună; Vijelia ne adâncise în mijlocul său, Însă tu m-ai ținut de mână.

Trandafirul cel alb,apoi, Mi l-ai prins în părȘi ne-am jurat unul altuia, Numai adevăr.

LEGENDĂ Pe un piedestal, sub ape,

Mâini finuțe, două brute,

Aidoma se distinge

Mintea-i-i iute coace multe.

Printre limbile focului mistuitor,

Homucidu-i este fleac,

O nimfă.

Ea doar cântă și ei zac;

Vălurile ce-o păzesc,

Nimfa pare cizelată,

Par ale Stixului progenituri,

Însă-i de infern consoartă.

Încrustate-n a sa piele

De vâslești și-ncet te pierzi,

Spre a-i fi martori la a sa cruzime.

Ochii-n jos să nu-i îndrepți;

Pielea-i fină, ochii verzi,

Căci ea stă-necată-n ape,

Plete lungi, de nu le crezi,

Și așteaptă alte șoapte.

72

DISPERAREA SERII În valurile perfide ale nopții, Îți scriu cu amărăciune Și fără vreo insignifiantă speranță: Te-am iubit. Precum doar zeițele o fac pentru zeii lor. Precum ai fi fost ultima gură de aer rămasă pe Pământ. Te-am iubit intens, dar statornic; Credincioasă și umilă în dragostea mea. Și cel mai frică îmi este, iubitule, Că te voi iubi tot restul zilelor mele... Sper că dragostea mea te va ocroti, Sper că îți va fi alături la greu; Sper că măcar așa te voi mai atinge în viața aceasta: Prin iubirea pe care ți-o port.

COLAPS Scindare. Spulberare. Ciocniri. Vid. Universul se simte constrâns. Forțele vitale slăbesc, sunt în pragul fragmentării. Rana se adâncește, se dilată și se afundă iremediabil. Hăul înghite tot. Răul se revarsă. Totul e pe cale sa fie distrus. Totul pentru noi. Totul pentru o clipă fugară de iubire. Eu sunt soarele, tu îmi ești luna. Tu îmi oferi lumina, eu îți ofer căldura. Tu și eu suntem acum totuna. Noi suntem Soarele și Luna. Colaps.

IOANA NĂSTURAȘ, absolventă

73

SUFLETUL

COPILĂRIE

Sunt trist sau sunt tristă

Copilărie închisă

Și acum eu mă bucur

Cu zâmbete sub măști,

Pentru că....

O falsă libertate Un leagăn părăsit.

Sufletul meu nu are gen Și pot avea libertatea

Lăsați-mi inocența Credinței în om bun,

De a gândi în alt fel:

Să pot s-alerg în voie

În dimensiuni infinite De pace, de iubire și zen.

Și să mă joc râzând.

MEMORIE ANCESTRALĂ

DE CE ...

Cu capul în nori Și gânduri de lumină Îngenunchind cu inima Și gura abia șoptită, Cu capul în nori Cu geana ochiului curat, Când lumea mă îndeamnă La tot ce e păcat. Cu capul în nori Și mintea-n inimă unită, Cu mâinile ținându-mă de cer; Memoria-mi ancestrală Mă cheamă în Eden.

De ce să exiști când poți să trăiești? de ce să auzi, când poți să asculți? de ce să vezi, când poți să privești? de ce ...?

ANTONIA MUNTEANU, clasa a XI-a C

74

PACE

FERICIREA

O lume a răului perfidă,

Pentru mine fericirea

Oprește-te din crud război!

Este acel minut în care

N-auzi copiii care strigă :

Admir florile-n grădină

Jucați-vă acum cu noi !

Ascultând cântece de păsări.

Cu ochi nevinovați privesc Și cu mânuțe întinse

Pentru mine fericirea

Vă roagă ca din tancuri

Este acel zâmbet deplin

Să faceți jucării promise.

Când cu prietenii prin lume

Și-aș vrea un super-om să fiu

Hoinărim ronţăind bomboane.

Să pot să vă împac pe toți , Cu-n zâmbet uriaș deplin

Pentru mine fericirea

Să aduc pacea înapoi.

Este acel minut divin. Cred că dacă ar fi etern N-aș fi fericit deplin.

CUVÂNT

AŞ VREA

Și mi-e milă de tine cuvânt

Nu aș vrea ca să cunosc

Să te arunc printre fraze

O iubire trecătoare,

Rând pe rând.

În care soarele și luna se aleargă Pe culoare.

Și mi-e drag de tine cuvânt Să te scriu cu patos și dragoste

Muritori, nu înțelegem

Rând pe rând.

Că iubirile nu sunt Pământene, nici umile, Ele doar în inimi veșnic sunt.

Și mi-e dor de tine cuvânt Să te rostesc cu lacrimă și rimă Rând pe rând.

ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C

75

LUNĂ Mă uit la tine, nu văd Decât fum și-amărăciune, Nu văd Soare, nu văd Lună Și nici stele să mă-ndrume Cerul nostru s-a închis Nu sunt certuri, multă spumă, Totul dispare în șoapte, Fie Soare, fie Lună AMALIA FRUNZĂ, clasa a XI-a A PRIMĂVARA În fiecare an, păduri și munți mereu Îmbracă nuanțe diafane. Văd fericită zâmbind și eu Acele minuni cu frumoase haine. Primavară, primavară… Vino și la noi în țară Umbrind iarba cu viorele Adu-ne stoluri de păsărele. De flori multe mi-e tare dor, Sălcii, fagi înmuguriți, De rândunele-n zbor, Cireși în grădină înfloriți. Prin ramuri din nou înmugurite Timid spre soare ciripesc, Tot mai vesel, păsărele multe, Cu glasul cristalin, îngeresc! DENISA CAZAN ȘI OANA ENESCU, clasa a VI-a

76

ÎN CĂRȚI... Vreau să fiu o culegere de mate, Să dezleg enigma inimii tale, Să calculez pașii către ea, Punând în joc formula speranței. Vreau să fiu un dicționar , Să îți pot căuta definiția, Să pot fi sigură că numărul, Fără de mine, e mereu la singular. Vreau să fiu un atlas, Să aleg unde să fug cu tine, Să șlefuiesc un diamant, Să-ți arăt ce însemni pentru mine. Vreau să fiu un volum de poezii, Să te cunosc în figuri de stil, În rimă și în ritm,să știu ce aleg Să dansez cu tine. Vreau să fiu un desen, Să îți pătrund ochii, În culori calde, să fie îndrăgostiţi De mine toată viața. Vreau să fiu un manual de istorie, Să învăț să lupt pentru tine, În timp ce sufăr cu femeile părăsite De bărbații răpiți de război.

77

VARIAȚIUNI PE ACEEAȘI TEMĂ - DRAGOSTEA Jumătate din mine a dispărut

Te ador,

Concomitent cu al tău adio,

Azi și-n toate verile

În tandem cu sunetul pașilor tăi,

Primăverile,

Ce se armonizau cu podeaua rece.

Dulci dimineți

Plângea și sufletul meu,

Amare ceți.

Ce se-alina cu amintirea iubirii tale, Cu promisiunile fatale,

Mi-aș da la schimb toate visele,

Cu efemera atașare, Călduroasa cugetare.

Doar ca să le văd pe ale tale făurinduse.

Toate ascunse sub covorul

Aș renunța la ani din viața mea,

Făurit din vorbele tale.

Numai să mă vezi cum o vezi pe ea.

Te văd oriunde și oricând,

Mi-aș alunga orice doleanță,

Pretutindeni până și în gând.

Doar să am cu tine o fărâmă de viață.

Aș vrea să te uit, să te las,

Aș renunța la toți din viața mea,

Dar în același timp tu să-mi auzi

Numai pentru a fi în ochii tăi cineva.

Al meu glas.

Mi-aș da la schimb orice avere,

Aș vrea să mă îmbrățișezi

Să mă poți iubi și tu,

De lacrimi să mă dezbraci,

Măcar în tăcere.

Dar tu tot ce faci E să mă uiți și să mă lași.

Te-aș săruta cu căldura

Te ador,

Mării ce dezmiardă nisipul

Și te iubesc.

Cu limba sa înspumată

Te ador,

De doleanțe

Și te doresc.

Și speranțe.

Te vreau fără încetare,

Te-aș îmbrățișa cu dragostea valurilor,

Lipsiți de timp de cugetare.

Care orbește se-ntorc la țărm.

Te ador,

Și după ani,

Dorindu-mi să te detest.

Mi-aș aminti de tine și de sărutul tău,

Te ador,

Precum un poet de-o inefabilă muză.

Neputând să te citesc. ANDREEA TEODORESCU, Clasa a XI-a B

78

IUBIRE

Iubire - substantiv comun, simplu, ușor de analizat gramatical, dar în culegerile sufletului atât de complex... Deloc simplu, defectiv de plural, căci una e iubirea care sparge barierele timpului... Prima. Filozofic definită, folosind atâtea cuvinte, toate laolaltă... Ce este iubirea, dacă nu o stângăcie curată? Ce reprezintă, o binecuvântare sau un blestem incurabil? Focuri purificatoare, dar care mistuie chinuitor, chiar și însemnată în trecut, mereu e-n viitor. Ne încălzește și ne arde cu prima ocazie, Căci orbiți de iluzii ne aruncăm voluntar, În ceva atât de dulce cu pete de amar.

MARIANA NICOLETA LUCIU, clasa a XII-a A

79

ÎN DRUM SPRE RAI Pe poarta divinității, spre lumea paradisiacă, Mă îndrept cu tot sufletul inocent și plin de bunăvoință, Am puteri limitate, dar nu mă tem deloc, Căci viața mea n-a fost întotdeauna doar roz. Simt că mi-e scris pe bolta cerească Lumină de la înger, pace de la zeu Să primesc când ajung, Să jur că nu rănesc. Fericire peste tot, în jur să nu mai fie Decât iubire și armonie În ochi pot vedea și rău și bine și tot Mă mulțumesc și cu mic, dar bun rol. Grijilor le dau drumul, Nu mai pot continua așaMereu să ascult corul despre amor Nu ca răul, un începător. Mai departe, am să mă odihnesc. Doar am îndurat atâtea rele Iadul chiar arată înspăimântător, Iar raiul, atât de fermecător! Îmi amplifică moralul pe zi ce trece Aici nicio secundă nu e rece Nu tu omor, nu tu slujitor, Ci uimitor, triumfător și primitor. Fără bunătate nu pot trăi, Nu pot respira dacă sunt altundeva, Măcar sufletul meu este curat În sfârșit, raiul l-am luat. Pictat cu intenții pozitive și cu dorință să prospere, Sculptat cu lucruri de valoare Să rămână mereu așa Pentru cei răi să se închidă ușa. ANA MARIA TODICĂ, clasa a XII-a A

80

VIS CARPATO-DANUBIANO-PONTIC- AMA SAPIENTIAM Pe o coastă de Traian, Și pe-a lui Decebal frunte, Dorm adânc codrii de jad, Carpaților tâmple cărunte. Danubius, sfântă fecioară, Leagănă-n a sale poale Sub un cântec de vioară Istorii iscoditoare. Un vis se propagă lin, Prin veacuri și cer senin, A unui întreg neam odor, Românie, pământ ocrotitor!

METAMORPHOSIS- AMA SAPIENTIAM Sunt o balerină, cea mai elegantă și strălucitoare, O supernovă printre dansatoare, Feminină, plină de lumină arzătoare. Am alunecat într-o zi de pe scenă Și-am căzut pe Marte, ce moarte! Și am devenit bărbat, Puterea mi s-a îmbibat... în transpirație urât mirositoare. Am încercat să ajung pe Venus Unde eram regină, acum tărâm unde-s damnat Așa c-am coborât... Și-am ajuns pe pământ. Corpul mi-a cedat, Picioarele s-au rupt și am căzut, În corp de porumbel. Așa că am zburat cu capul în pământ, lipsit de țel, Dar prin amar mister, am devenit un șoricel. Și-am alergat în strâmtă gaură de vierme.

81

CONFESIUNEA RHEEI- AMA SAPIENTIAM Uite-o lacrimă cursă pe nisipul unei clepsidre sparte, Prelinsă din aorta mea plină de rugină Privește-mi surâsul amintirii unei nopți de vară eterne, Înghețată în timp de dorul iernii. Trupul mi-e inert și aproape mort Dar ochii îmi sunt înc-atât de vii Și privesc iscoditor în al tău suflet, Căutând copilul din mine. Te văd pe mine însămi, Oare-ntr-o altă viață? Realitatea distorsionată a acestui moment, Sufletu-mi dezorientează. Dansez pierdută printre gânduri și himere, Deși aspir spre umbra ale talor brațe Ce s-ar putea să îmi încălzească sufletul beteag, Sau să mă înghețe pe vecie.

COPILĂRIE- AMA SAPIENTIAM Prin văzduh plutește un iz de nostalgie, Un fior îmi străbate întreg corpul amorțit, Îmi amintesc de dulcea mea copilărie Ce repede a trecut, repede s-a sfârșit! Amintirea ei e ca un vis primăvăratic, Întâmplări ce-odinioară zâmbind am săvârșit, Pline de veselie și cu un prieten simpatic, Zâmbete ce din plin le-am zâmbit. Când nu aveam decât un vis și-o floare, Culeasă pentru dragii mei părinți, Când căzăturile mi-erau grija cea mai mare, Eram micuți și încercam să fim cuminți.

82

UN ALTFEL DE PYGMALION

RĂZBOI- AMA SAPIENTIAM

Dacă aș avea la dispoziție o veșnicie, Dar tu ai fi o umbră scufundată în abis, Eu aș fi doar cenușa focului nestins, Neatins de-ntunecimea iluzorie dintr-un vis.

Pierzând lupta, destinul căutând, Pe-o pânză albă, emoțiile curgând, Clișeice simțiri acesta încercând, Al haosului disperări aflând.

Dacă te-ai decide a-mi fi muză, Cred că aș înnebuni pictând, Aș amuți pentru-n moment, nerealizând, Că tu, ființă a edenului, ai dispărut arzând.

Singur, în nebunia nopții, Pierdut, în infinitul sorții, Cu armele predate, În lupta crâncenă a libertății.

Dacă m-ai întreba cum aș prefera să mor, Să părăsesc, în pași de vals, acest anost decor, Aș exclama că aș vrea să mă înec, În a ta privire scânteietoare, ce ascunde-atâta dor.

Dominând strania singurătate, Când visele sunt fără moarte, Lacrimi de cerneală așternând, Melancolic, la un nou sfârșit sperând.

POLUL SUD- AMA SAPIENTIAM

Uite-un iglu ce-și caută suflet În fulgii de nea și în urșii polari Sub aurolă și stele cusute Privind către icebergul cel singular.

Doar albul perfect a rămas, Nu soare, iceberg și iglu, Dar două steluțe încă lucesc, Ș-apoi se opresc...

Omulețul de nea Își caută locul în lume În cazemate înalte, Dar soarele-i aprig în suflet.

Zăpada tremură caldă Sub suflare vie, de-astă dată Se-arată doi pinguini năzdrăvani, Ascunși parcă de-atația ani.

Căci el visează la soare Și iglul la stele-arzătoare Iar visul pe ei îi privește Sub boreala rece izbucnește!

Pinguinul, suflet plin de căldură Frate cu soarele polar, Stă și admiră steaua rotundă Prea-fericit prinț solar.

ADINA DRAGOMIR, clasa a XII-a B (absolventã 2022)

83

ÎNTÂLNIRI DE SUFLET

84

TAIFAS CU POEȚII Poeții sunt și ei oameni în carne și oase au aflat elevii noștri într-o însorită și calmă zi de toamnă. Obișnuiți să vadă în manuale chipuri de scriitori care nu mai sunt de mult printre noi, provocarea a venit când am fost invitați la Biblioteca Județeană „George Barițiu” la o întâlnire cu Ana Blandiana. Locul nu a fost ales deloc întâmplător, căci într-un paradis al cărților scriitorul pare să se reinventeze mai bine, poate să creeze o atmosferă propice dezvăluirilor și ascultării. Audiența a fost selectă, tineri iubitori de poezie de la câteva licee de elită din urbea noastră. „Unirea” a fost reprezentată de elevi din a IX-a C, a XI-a B și a XII-a C. Unii dintre ei au venit cu lecțiile făcute, se documentaseră înainte despre poetă, știau când s-a născut, când a debutat, câteva titluri de volume și premii literare obținute. Sala de conferințe era plină ochi și timpul părea mai grăbit, comprimând minutele. Am fost atunci anunțați că invitata va întârzia aproximativ o oră din cauza unor lucrări la calea ferată. Da, și poeții călătoresc cu trenul! Organizatorul evenimentului a inițiat un dialog cu adolescenții și i-a invitat pe trei dintre ei să citească din creația scriitoarei. Alina Ghica din a XI-a B a delectat auditoriul recitând poezia „Delir”:

purtăm fiecare o dragoste-n noi, dar eu pentru tine și tu...pentru alta. și focul ne mistuie crunt, pe-amândoi. eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta. aștept un cuvânt, aștepți un cuvânt, dar eu de la tine și tu de la alta, și chipul ți-l văd în somn delirând, dar tu, în visare, o vezi tot pe alta... și ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu știe decât să dezbine? de ce nu ți-e milă? trăim doar iubind. deși tu pe alta, eu totuși...pe tine!

85

Așteptarea a luat sfârșit... Pășind sfios, Ana Blandiana a apărut în sală ușor emoționată, blândă, caldă, solară. Și-a cerut scuze pentru întârziere și s-a așezat pe un scaun ca să îi urmărească pe elevii care citeau. A început apoi să vorbească firesc despre vreme și vremuri, ajungând la mirifica lume a cărților. Zâmbetul blajin și vocea ușor tremurată trădau bucuria de a fi printre cititori și împătimiți de poezie. Le-a vorbit acestora despre creație, talent și meșteșug, despre nemurirea poeziei și menirea poetului. I-a îndemnat pe tineri să fie îndrăzneți, să creadă în visurile lor, să își depășească limitele, să își găsească modele veritabile. A răspuns câtorva întrebări venite din public și nimeni nu a observat cum timpul, nemilosul, s-a scurs în clepsidră. A fost o întâlnire nu doar cu o poetă, ci și cu Poezia, acel limbaj într-un limbaj care răspunde nevoii eterne a sufletului omenesc de poveste și absolut.

Prof. CLAUDIU HORJEA

86

ÎNTÂLNIREA CU REPREZENTAŢII LIGII SCRIITORILOR-FILIALA BRAŞOV, PENTRU A CELEBRA ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ŞI LANSAREA REVISTEI “RITMURI BRAŞOVENE “ În calitate de elevă uniristă, mă simt mândră că am reușit să îmi aduc aportul literar la al 19-lea număr al revistei „Ritmuri braşovene” prin poeziile creaţii-proprii: „Steaua”, „Viaţa”, „Suflet” şi „Copilărie”. Am trăit o emoţie profundă în momentul discursului absolventei Colegiului Național „Unirea”, în prezent, studentă la Facultatea de Medicină. Discursul ei şi emoţia pe care ea a resimţit-o în fostul ei liceu, a doua casă, pot să spun că mi s-au transmis și mie, şi, cred cu tărie, că voi trăi cândva, peste câțiva ani doar, aceleaşi emoţii. Doamna profesoara Cecilia Şoşu mi-a propus (ante-absolvire) să revin şi eu la locul ascensiunii mele culturale, liceul în care am învățat să iubesc, să visez, să zbor, dar mai ales să scriu. A fost o adevărată onoare să-i înmânez DIPLOMA „SPIRIT UNIRIST”, în semn de gratitudine din partea profesorilor și elevilor uniriști, doamnei Viorica Popescu, director fondator al revistei “Ritmuri braşovene”, dar şi să asist la frumoasele cuvântări ale reprezentaţiilor Ligii Scriitorilor. Mulţumesc pentru tot doamnei profesoare Cecilia Șoșu. Mulţumesc pentru susţinerea pe care colegii mei mi-au oferit-o. Mulţumesc pentru tot. ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C

87

Într-o săptămână de fine de noiembrie, am primit o invitație surpriză încărcată de emoție, de la o doamnă profesor foarte dragă mie, din timpul liceului. Pe cât am fost de surprinsă de această invitație pentru lansarea revistei "RITMURI BRAŞOVENE", pe atât am fost de emoționată sa îmi revăd liceul, ce mi-a fost cămin timp de patru ani, găzduindu-mi visele și speranțele în clasele sale încărcate de istorie uniristă și oferindu-mi prilejul de a prinde aripi spre maturitate într-un mod armonios, cu sprijinul tuturor profesorilor care m-au inspirat și au contribuit la dezvoltarea mea, asemenea unui Pygmalion ce modelează plin de dedicare și pasiune o Galateea cât mai frumos finisată. De asemenea, emoția a fost amplificată semnificativ de întâlnirea cu reprezentanții Ligii Scriitorilor-Filiala Brașov, prezențe distinse și admirabile, ce reprezintă un model de urmat. Am avut și deosebita plăcere de a o cunoaște pe doamna Viorica Popescu, director fondator al revistei “Ritmuri braşovene”, o persoană extraordinar de dedicată, având o energie debordantă și încurajând tinerele generații să perpetueze crearea actului artistic, ce poate salva atâtea suflete; dumneaei oferind oricărui elev pasionat prilejul de a-si expune mesajul artistic în deosebita revistă literară pe care o coordonează. Personal, am avut plăcerea de a publica câteva dintre creațiile proprii in cadrul acestei reviste și îi mulțumesc doamnei Viorica Popescu pentru această oportunitate. Evenimentul acesta plin de însemnătate, s-a aflat sub semnul Zilei Naționale, a Unirii, patrona colegiului nostru; și într-adevăr, în acea zi de vineri, mai multe suflete și minți luminate s-au unit cu prilejul celebrării artei, tinereții spiritului artistic, a omeniei și a poprului român. Am fost, de asemenea, onorată sa țin un discurs tinerei generații uniriste, sperând să contribui macar puțin la modelarea lor, încercând sa le inspir setea de artă și cunoaștere și visurile nemărginite ale unui suflet tânăr. Aceștia m-au surprins plăcut prin dedicarea lor față de acest eveniment cultural deosebit. Conversând cu unii dintre ei, am conștientizat că visul unirist sălășluiește în sufletul fiecăruia dintre ei. Așadar, doresc să îi mulțumesc profund doamnei profesor Cecilia Șoșu, pentru această invitație, dar și pentru tot sprijinul oferit în timpul în care i-am fost elevă. Sunt onorată că mi-a fost profesor și extraordinar de fericită că am avut ocazia de a o revedea, mai ales în cadrul unui eveniment atât de plin de însemnătate. ADINA DRAGOMIR-CHERHAȚ, Șefa de promoție 2022 Studentă la Facutatea de Medicină din București

88

LANSAREA REVISTEI „RITMURI BRAȘOVENE” În data de 25 noiembrie, în sala festivă „Zorica Lațcu”, a avut loc un eveniment deosebit, memorabil pentru Colegiul Național „Unirea” Brașov: marcarea Zilei Naționale și lansarea Revistei „Ritmuri Brașovene”, revistă în care au publicat de-a lungul timpului mulți elevi uniriți, inclusiv Adina Cherhaț Dragomir, șefa de promoție 2022, azi studentă în primul an la Facultatea de Medicină din București, care și-a răpit timp pentru a fi prezentă la acest eveniment. Discursul Adinei a fost unul emoționant. Alături de Adina, Antonia Munteanu, elevă în clasa a XII-a C, și-a recitat poeziile publicate în ultimul număr al revistei, nr. 19. Revista ”Ritmuri brașovene” este o publicație cu apariție semestrială, în paginile căreia iubitorii de cultură pot regăsi poezie, proză, teatru, cronici de teatru, expoziții și lansări de carte, alături de alte rubrici creative. Motto-ul revistei este foarte sugestiv: „Cultura spirituală este iscălitura de suflet a unei nații.” Alături de doamna Viorica Popescu, director fondator al revistei, au fost prezenți la acest eveniment cultural și alți membrii ai Ligii Scriitorilor Români, filiala Brașov. Ne-am bucurat chiar și de un minirecital la chitară și de cântece patriotice care au făcut să răsune sala festivă. Alt motiv de bucurie a fost faptul că revista a fost pusă în vânzare și am putut să o achiziționăm și noi, la prețul de numai 10 lei (sic!). Am trăit atunci, acolo, în sala festivă clipe cu preț de eternitate.

CARINA BITEZ SABRINA GĂVENEA, clasa a XI-a C

89

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU POETUL ADRIAN MUNTEANU, ABSOLVENT UNIRIST Pot spune că acest eveniment a reprezentat o frumoasă continuitate a sfârşitului de săptămană precedent, devenind un fel de săptămană a culturii şi a personalităţiilor-chiar dacă nu au fost decât 2 zile: luni şi vineri (de altfel, luni este, în mod normal, începutul săptămânii, iar vineri,sfârșitul săptămânii.) Am rămas fascinată de inovarea adusă poeziei prin video-poem. Am rămas literalmente fără cuvinte, deşi paradoxal, sunt elevă la o clasă cu profil uman, specializarea bilingv-franceză, şi ar trebui să am cuvintele la purtător. Sunt printre elevii norocoşi din ţară care s-au putut bucura de spectacolul oferit de celebrul Adrian Munteanu „Paingul Orb” . Pot spune doar atât: Amalgan de sentimente şi trăiri numite artă . Poezia ridicată la rang de artă. ANTONIA MUNTEANU, clasa a XII-a C

90

ADRIAN MUNTEANU - O ZI DE NEUITAT Hei tu, te-ai gândit vreodată cum este să participi la un spectacol de sonete si videosonete? Ei, am să îți povestesc eu experiența mea din ziua de 28 noiembrie 2022, o zi pe care o consider ca fiind una care mă face să fiu mândru că am luat parte la ea. Totul a început încă din pauza dintre ora de franceză și spectacol. Încă de atunci încercam să îmi dau seama care va fi atmosfera pe care o voi simți, plăcută, liniștitoare, poate puțin agitată, plină de suișuri și de coborâșuri. Ce vreau să vă spun este că toate aceste sentimente s-au întrunit într-un singur spectacol de sonete. Marele Poet Adrian Munteanu, absolvent al Colegiului National „Unirea”, intrând în sala festivă, este primit de un rând întreg de aplauze din partea noastră, a tinerilor uniriști care poartă soarta colegiului nostru mai departe, acesta deplasând-se încet și uimit de lumea care a venit să îi asculte sonetele sale. Toată ora am fost captivat de creațiile sale, cu mâna pe inimă aș putea spune ca domnul poet Adrian Munteanu a recitat atât de frumos încât prin videosonetele prezentate, era un portal spre o altă lume, o alta viață, un alt univers pararel. Toate aceste sentimente de bucurie și uimire îmi trezeau pofta de viață, parcă simțeam un fel de renaștere care domnea peste întreaga sală. Spre finalul spectacolului mă despărțeam încet de trăirea parcă desprinsă din povești și îmi părea rău că totul se termina, dar totuși nu puteam fi supărat pentru că am fost desemnat să înmânez Trofeul „SPIRIT UNIRIST” poetului Adrian Munteanu și mai ales am avut ocazia să fac poze alături de el însuși, o experiență care după părerea mea a fost foarte emoționantă deoarece mă aflam tocmai lângă dânsul și nu îmi venea să cred. Pot să vă transmit tuturor celor care ați citit până acum, că această zi, va rămâne mereu în gândul și în inima mea, unde cu siguranță chiar și peste câțiva ani acest spectacol îl voi simți rulând-se ca și în ziua în care am participat la Spectacolul Poezie „PAINGUL ORB”.

RĂZVAN TIMOFTE, clasa a XI-a C

91

PREMIERĂ MONDIALĂ PE SCENA SĂLII FESTIVE A COLEGIULUI NAȚIONAL „UNIREA” În vara anului 1966, curtea liceului „Unirea” (cum se numea atunci) era neîncăpătoare pentru elevii claselor a XI-a care își luau rămas-bun de la școală, de la profesori, de la colegi. Cu această ocazie, rosteam o poezie proprie dedicată momentului despărțirii de anii de liceu. În 28 noiembrie 2022, după 56 de ani, pășeam pe culoarele colegiului spre sala festivă, acolo unde am susținut un recital de o oră, în calitatea mea de poet, actor și performer. A fost un spectacol unic de poezie, interpretare, imagine și muzică. Un spectacol în care tot ce se auzea și se vedea, aparținea unui singur creator/interpret, cel ce se afla în fața elevilor/spectatori. Este vorba de un mixaj între interpretarea pe viu a unor poezii personale (sunt autorul a opt volume de sonete) și proiecția de videoclipuri poetice construite de mine, în integralitatea lor. În esența lui, este un efort de a ridica poezia la rang de spectacol, iar maniera de realizare trasează un parcurs unic în Romania. Dar nu numai atât. După recitaluri de Performance Poetry susținute mai mulți ani la rând în Europa, SUA și Canada mi-am apropiat o mulțime de persoane specializate în fenomenul cultural internațional. După ce au văzut, în anii anteriori, evoluțiile mele de o oră realizate doar cu textul poetic, i-am întrebat dacă au auzit sau au văzut undeva în lume un spectacol conceput în maniera nouă în care îl alcătuiesc în prezent, iar răspunsul a fost negativ. Un asemenea spectacol nu există în lume, pentru că este nevoie de o serie de daruri, născute și nu fabricate, prin care să reușești să construiești și să susții un concept diferit și complex. Practic este vorba de o PREMIERĂ MONDIALĂ. O asemenea premieră a avut loc în sala festivă „Zorica Lațcu” a colegiului „Unirea”. M-am bucurat de o primire călduroasă și de receptivitatea elevilor care au reacționat superb, cu aplauze la răstimpuri, cu zâmbetul sau surprinderea permanentă pe care le întrezăreai față de ceva care nu mai semăna cu maniera tradițională de prezentare a literaturii în fața spectatorilor. Nu mai era masa de prezidiu și vorbitorii care citesc dintr-o carte, nu mai era imobilismul și banalitatea rostirilor și a succesiunii ilogice a momentelor. Era un singur poet-actor care prezenta totul cu idee, cu mișcare și chiar cu implicarea spectatorilor, adăugând haina de imagine și muzică în videoclipuri alcătuite și montate de el însuși. Bucuria interpretului era dublată de emoția de a se afla din nou pe scena liceului în care a învățat, cu speranța că poate contribui la receptarea de către elevi a unor noi formule de prezentare, de ridicare a poeziei la rang de spectacol. Elevii au realizat toate acestea și între noi s-a legat un

92

sentiment de satisfacție pentru șansa de a fi împreună într-un asemenea moment cu implicații naționale. Dacă elevii au răspuns cu entuziasm la oferta fostului unirist, surprinderea mea a fost să constat că prea puține cadre didactice au fost interesate să vadă ce au construit generațiile trecute, ce iese în evidență din istoria culturală a acestei școli. În afara doamnei profesor Cecilia Șoșu care a făcut totul, asigurând o atmosferă emoționantă și onorantă pentru fostul elev al liceului și un cadru ideal pentru desfășurarea spectacolului. Un model de profesor care se distinge nu numai prin calități profesionale, ci și prin implicare sufletească, atribut tot mai rar, dar indispensabil pentru educație, pentru școală care nu poate fi doar o succesiune de precepte rigide. Cu un minim interes pentru realitatea culturală, oricine ar fi aflat că ceea ce se oferă și calitatea poetică și actoricească a lui Adrian Munteanu nu vin dintr-un plan secund al literaturii și spectacolului de azi, ci este vorba de străduința și evoluția singulară a unui membru al Uniunii Scriitorilor din Romania și nu al cine știe cărei ligi și uniuni de mai mică amplitudine și consistență ideatică. Mulțumesc elevilor colegiului pentru primire și receptivitate, mulțumesc doamnei profesor Cecilia Șoșu care a înțeles toate acestea de multă vreme! Toată prețuirea mea și asigurarea că oricând se poate conta pe sprijinul meu. Pe curând.

ADRIAN MUNTEANU

93

AM CITIT. MI-A PLĂCUT

94

RECENZII

”SĂ SPERĂM CĂ VA FI BINE” Titlu :

”SĂ SPERĂM CĂ VA FI BINE” Autor: Carolina Setterwall An apariție: 2018 Categorie: Literatură Universală Număr pagini: 448 Editură: TREI

Cât de dur ne poate lovi viața atunci când ne găsim jumătatea moartă în pat? Carolina simte că lumea ei s-a destrămat, atunci când împreună cu băiețelul ei de doar opt luni merge să îl trezească pe tatăl acestuia pe care îl găsește fără suflare. Punându-și gândurile în ordine după acest eveniment care speră să nu se întâmple în momentul în care soțul ei, cu câteva zile în urma, anticipase acest lucru printr-un mail în care îi scrisese parola de la laptop-ul său, alaturi de mesajul „Să sperăm că va fi bine.”, încearcă să treacă peste cruntul episod din viața ei, povestind într-un carnet clipa în care s-au cunoscut, primele întâlniri, momentul întemeierii familiei lor, care le-a adus atât zile ușoare, cât și mici neînțelegeri în viața lor de cuplu. Căutând o explicație pentru existența sa nefericită, se detașeaza ușor, ușor și hotărăște că pentru fiul ei viața trebuie să meargă mai departe, în timp ce o nouă iubire îi iese în cale după multe zile de suferință. Haosul însă nu dispare și nici de data aceasta nu îi va fi ușor să își împartă zilele cu o altă persoană. Alături de prieteni, familie și de fiul său speră la o viață mai bună, dar duce în continuare o luptă crâncenă cu nefericirea. Este o carte care într-un ritm destul de lent te ține cu sufletul la gură, încercând să te facă să descoperi cu personajul principal cheia către poarta fericirii. Moartea unei persoane dragi ne poate duce cu gândul că totul s-a ruinat și că nu mai are rost sa trăim, însă Carolina a încercat să se ridice din bătălia la care a fost supusă. Consider că această carte este o lecție de viață, o lecție care ne poate face să acceptăm că decesul face parte din cursul vieții noastre și că trebuie „Să sperăm că totul va fi bine” până în ultima clipă. GABRIELA MUNTEANU, clasa a XII-a C

95

”INVITAȚIE LA VALS Odată ce am auzit de această rubrică a revistei, am știut că este momentul perfect pentru a face cunoștință elevilor din acest liceu cu dl. Mihail Drumeș. Scriitor de valoare, care în ciuda faptului că este român și a trăit în secolul al XX-lea, a sărit peste etapa de a povesti cum în zonele rurale dragostea este alergată prin curte cu toporul și a împletit o frumoasă poveste de dragoste între doi tineri, în doar trei sute de pagini, care își spun poveștile separate și mai apoi împreună, în două lumi, în cadrul romanului intitulat „Invitația la vals”. Pot spune cu toată sinceritatea că acest roman ocupă deja un loc bine meritat în clasamentul primelor mele cinci cărți preferate, deoarece fără pic de exagerare, nu am putut să o las din mână până nu am aflat cum se termină povestea celor doi îndrăgostiți pe nume Michaela Deleanu și Tudor Petrican, ceea ce a dus la consumarea paginilor într-o singură zi. Cu fiecare pagină răsfoită, simțeam cum curiozitatea devine din ce în ce mai însetată, supansul tot mai apăsător și așteptările tot mai de neatins, dar care din fericire nu au fost dezamăgite în niciun fel. Acest fapt m-a bucurat nespus de mult, pentru că este prima carte care m-a emoționat pe parcurs și în final la fel de tare precum credeam la inceputul relației acestora că o va face. Încă din primul moment în care aceștia se cunosc cu adevărat, poate fi simțită o tensiune pe care doar dragostea adevarată o poate cunoaște, iar ceea ce s-a înfiripat între cei doi nu este doar o legătura sufletească, ci și una spirituală, având în vedere finalul pe care merită să îl decoperiți cu proprii ochi. Acest roman m-a surprins prin modul autorului de a pune în scenă iubirea tinerească, plină de numeroase suișuri și coborâșuri, dar și copilării fâcute la douăzeci de ani, care în loc să pună bețe în roate cum v-ați aștepta, de fapt îi unesc pe cei doi chiar mai mult, până în momentul în care treburile de adulți se transformă în monotonie, viața reală le dă câte o palmă fiecăruia, iar restul devine istorie. Recomand cu ardoare romanul „Inviația la vals” și îndrăznesc chiar a spune că este aproape imposibil ca acțiunile pline de viață, nebunie și extaz să nu vă aducă măcar un mic surâs în colțul gurii și finalul poveștii un car de emoție pentru că stiți cum se spune, o carte bună este doar aceea care reușește să te poarte de la extaz la agonie și vice-versa în doar câteva pagini, ceea ce povestea celor doi, la mine a reușit și vă invit mai departe să vă convingeti și dumneavoastră dacă este așa sau nu. Spor la citit și pe curândă revedere!

ANDREEA BIANCA LUCA, clasa a X-a B

96

CARTEA CARE M-A ȚINUT TREAZĂ ZI ȘI NOAPTE „Băiatul cu pijamale în dungi" de John Boyne este cartea pe care o recomand din suflet de fiecare dată când un prieten sau o cunoștință nu știe de unde să înceapă această aventură numită "citit". M-am îndrăgostit de carte din primele pagini, dar recunosc că nu m-a atras numai descrierea, ci și coperta, titlul, și tema. Știu deja ce gânduri vă trec prin minte, dar vă rog să nu dați pagina fără să citiți tot ce am de spus. Poate vă voi convinge să începeți această călătorie ca să vă găsiți genul preferat al literaturii. Într-adevăr, cum mulți v-ați dați seama, este o carte bazată pe întâmplările petrecute în Holocaust, dar având în vedere acest trecut dureros, cartea este foarte ușor de citit și foarte emoționantă, pe de altă parte. Este o carte pe care nu ai mai vrea să o lași din mâna până nu ajungi la pagina 218. O zi ploioasă, o pătură, muzică lentă pe fundal și o cană cu ciocolată caldă sau ceai este tot ce aveți nevoie pentru a intra cu adevărat în hainele personajelor. Este o lectură importantă din punctul meu de vedere, pentru că ține de cultura fiecăruia. Această temă fiind o adevărată problema cu care lumea s-a confruntat timp de zeci de ani, din păcate. Nu e plictisitoare, nu e “faină”, nu e nici măcar ceva ce ai mai vrea să citești o dată, pentru că e foarte tristă, dar merită fiecare lacrimă şi fiecare secundă pe care v-aţi petrecut-o citind. Este vorba despre un copil Bruno de nouă ani care nu știe ceea ce se află după marele gard cu sârmă ghimpată al lagărului, pe care chiar tatăl lui îl conducea. Până la urmă, reușește să ajungă la gard și îl întâlnește pe Shmuel,care locuia de partea cealaltă, un evreu mai exact, iar după cum bine intuiți, aceștia o să aibă o prietenie foarte frumoasă şi o să ajungă să fie foarte apropiaţi. Mai departe trebuie să descoperiți voi ce se întâmplă. Această carte are și o ecranizare, după părerea mea un film bun, care merită văzut, deși e mai trist să vezi acești copii mici decât să citești despre ei. Filmul respectă în majoritatea timpului cartea, așa că vă recomand cu drag ambele variante. Ceea ce mi-a plăcut din prima a fost faptul că s-au plăcut reciproc indiferent de viețile și gardul care îi despărțeau. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost, evident, finalul, totuși, mă așteptăm la acel sfârșit. Mi-ar fi plăcut ca Shmuel să fi traversat gardul pentru Bruno,dar evident, totul ar fi fost prea frumos daca povestirea ar fi avut un final fericit. Mi-ar mai fi plăcut ca mama să se fi implicat mai mult în viață fiului sau și să-i fi zis unele aspecte importante despre lagărul de după casă. Poate toate acestea nu s-ar mai fi întâmplat și l-ar fi salvat pe băiețelul de doar nouă ani. Cartea m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri în viață timp de câteva săptămâni întregi, dar și filmul a avut un impact emoțional ireal pe o durată lungă de timp. TAMARA STEREA, clasa aX -a B

97

ET IN ARCADIA EGO…

98

MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR

Stau și mă gândesc cu stupoare la trecerea timpului. Au trecut patru ani de când am ieșit de pe porțile acestui liceu și am început un nou drum, drumul spre viața de student și de adult. Stau și analizez ultimii câțiva ani pot spune că o bună parte din drumul meu în viață a fost pavat încă de pe vremea când eram tânăr licean. Aș putea începe acest articol prin a mulțumi profesorilor care m-au ghidat poate, în cea mai decisivă perioadă de formare a fiecărui tânăr. Stând în băncile liceului am realizat un lucru foarte important și anume că, am fost și voi fi mereu un filolog. Semnele erau prezente încă din ciclul gimnazial dar în acest liceu, în această perioadă, pot spune cu tărie că m-am îndrăgostit de foarte multe din disciplinele umaniste dar mai ales de limbi străine. Profilul pe care l-am terminat, acela de „Filologie Bilingv Spaniolă” am înțeles că nu mai există în acest moment. Cu toate acestea, limba spaniolă încă mai este predată și pe această cale doresc să mulțumesc dirigintei, prof. Magdalena Langa, dar și profesorilor, atât români cât și nativi spanioli pentru că mi-au pus bazele și au deschis o dorință de a învăța cât mai bine această limbă care face partea din prestigioasa familie a limbilor latine. Pentru mine a fost o provocare să studiez această limbă deoarece atunci când am început clasa a IX-a nu știam absolut nimic dar prin dedicare dar mai ales prin stilul de predare și atenția profesorilor am reușit să învăț cât mai multe. Dorința de a învăța spaniolă este legată strâns de ideea de provocare și de aceea mă gândesc că, datorită provocării oferite de cei patru ani de liceu am decis să iau asupra mea o provocare și mai mare, aceea de a învăța limba chineză. O limbă aproape imposibilă pentru unii dar de îndată ce începi realizezi doar că la nivelul superficial este dificilă, gramatica și lexicul sunt simplu de înțeles, iar mecanismele limbii sunt extrem de logice. Am reușit să îmi iau licența la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, specializarea Chineză-Engleză și nu cred că aș fi reușit să termin această facultate, actualmente grea conform și spuselor decanului fără ambiția pe care am clădit-o în liceu. Tot atunci s-a dezvoltat și pasiunea pentru frumos, pentru artă dar mai ales și pentru lectură. Nu cred că aș fi rezistat la cursurile teribil de solicitante de lingvistică și cel mai probabil aș fi cedat în fața muntelui de cărți obligatorii de citit la Literatură Comparată dacă nu mi-ar fi făcut plăcere să citesc și să explorez lectura încă din adolescență. De aceea, încă o dată, reiterez faptul că liceul m-a învățat să am răbdare și să accept provocări dar mai ales, a creat o fundație solidă la ceea ce a urmat să devin, anume un filolog. Pe o notă poate puțin mai sumbră dar totuși realistă. În liceu am învățat și lecții de viață oarecum dure din perioada aceea. Mă bucur că această perioadă a contribuit și la dezvoltarea mea emoțională. Poate sună dur ceea ce urmează să scriu dar încă din liceu am învățat un lucru, pe care l-am menționat și la „Ultimul Clopoțel” anume că am învățat să nu am așteptări de la nimeni și de la nimic. Sigur, interpretările pot varia foarte mult. Poate atunci a sunat fatalist dar acum, odată cu trecerea timpului mă gândesc la faptul că acest liceu m-a învățat să mă descurc singur, să nu depind de nimeni și de nimic în atingerea unei reușite. Nu aș vrea să închei pe o notă oarecum tristă (dar realistă din punctul meu de vedere) și aș dori să spun că acest liceu, acea perioadă mi-a arătat ce înseamnă o prietenie adevărată. Pot spune 99

că, pe lângă părinți, sunt câteva persoane pe care mă pot baza și care m-au ajutat să trec peste anumite perioade mai dificile. Nu îmi vine să cred că deja îi cunosc de șapte ani și am trecut prin atâtea momente împreună. Pentru asta cred că sunt cel mai recunoscător acestui liceu, mi-a demonstrat că ideea de camaraderie nu a murit acum un secol, ci este de datoria noastră să o păstrăm vie deoarece ea există în fiecare dintre noi. Ca și o concluzie, acest liceu m-a învățat să iubesc frumosul, arta, literatura să accept provocările dar cel mai important, m-a învățat lecții de viață importante și anume să rămân concentrat, serios pe ceea ce trebuie să fac și să mă descurc pe cât posibil pe propriile forțe dar mia scos în cale și niște profesori și prieteni pe care sper, că îi voi păstra alături de mine toată viața.

CĂTĂLIN CRĂCIUN, absolvent al promoției 2015-2019

Numele meu este Crina Enache abosolventă a secției de bilingv spaniolă în 2013. Imediat se împlinesc zece ani de când această minunată aventură de cunoaștere a lumii hispanohablante prin ochii unui adolescent a luat sfârșit, dar care continua din perspectiva unui adult. Pe parcursul celor patru ani de liceu am învățat mai mult decât o limbă exotică, cum era percepută față de franceză și germană, am explorat Peninsula Iberica și America latină, am înțeles originea acestui popor latin de ale cărui tradiții și obiceiuri pot spune că mam îndrăgostit. Am acumulat o mulțime de exeperiențe frumoase și avantaje pe care le utilizez și le fructific chiar și prezent. Profesionalismul și calitate actului de predare din partea profesorilor, care au fost excepționali, ne-au creionat de-a lungul anilor principii și imagini originale despre ceea ce este Spania și poporul spanil. Autenticitatea orelor de curs a fost susținută prin intermediul unui lector nativ și a unei profesoare foarte dragi sufletului meu, care și-a dedicat timpul sutelor de elevi, doamna dirigintă Magdalena Langa. Pentru mine orele de spaniolă sau cele care aveau legătură cu lumea hispanică erau cele mai captivante și care îmi suscitau cel mai mult interesul. Aceasta se datorează și pasiunii mele, încă de când eram mică de a cunoaște cât mai multe despre limba spaniolă, primul meu contact fiind la vârsta de 7 ani din cauza telenovelelor. Astfel, pot afirma că pentru mine a fost o onoare să mă număr printre elevii clasei de bilingv spaniolă, unde am avut foarte multe experiente frumoase alături de întreg colectivul de profesori si colegi. CRINA ENACHE, absolventă a secției de bilingv spaniolă în 2013

100

Experiența mea la Colegiul Național Unirea a început acum șapte ani, în 2015 și m-a influențat din multe puncte de vedere în cei patru ani care s-au scurs mai repede decât aș fi crezut. Am învățat multe din clasa a 9-a și până în a 12-a în timpul petrecut la liceu, în fiecare zi de școală. Am învățat multe aspecte despre propria persoană, am învățat cum să îmi selectez prietenii, am aflat ce fel de persoane aș dori sa am lângă mine atât în momentele bune, care aduc satisfacție și bucurie, dar mai ales în momentele dificile, menite să te pună la înceracre. Spre finalul drumului meu de licean la Colegiul Național Unirea, experiența în acest loc m-a ajutat să remarc și totodată m-a provocat să fiu deosebit de ambițios în toate proiectele mele. Această ambiție personală cultivată drept răspuns îndeosebi la așteptările cu privire la anturajul dorit, pe care mediul din liceu m-a influențat să le stabilesc, s-a concretizat în obținerea unui rezultat neașteptat de reușit la examenul de bacalaureat. Cele mai frumoase momente din viața de licean de zi cu zi erau, pe de o parte, momentele recreaționale petrecute cu prietenii mei, în care ne bucuram de glumele noastre, ca niște adolescenți liberi în liceu, fără să fim presați de niciun fel de griji. Pe de altă parte orele de limba spaniolă imi aduceau mereu o stare general pozitivă, datorită doamnei mele diriginte, prof. Magdalena Langa, care este un izvor nesfârșit de căldură și bunătate, în ciuda faptului că în clasa noastră, atmosfera era adesea tensionată și îmi trezeau interesul pentru a învăța ceva nou, lucru pentru care îi sunt în mod deosebit recunoscător şi profesorului meu de limba spaniolă, Luis Alemany, care îmi este prieten și astăzi. Cunoștințele sale vaste în domeniul limbilor străine, și nivelul său deosebit de ridicat al culturii generale, pe care nu l-am mai întalnit la nimeni până sa ajung la acest liceu, mau fascinat de la bun început, fapt pentru care fiecare conversație purtată cu el a fost memorabilă. Un aspect pe care l-am apreciat în mod deosebit la acest liceu a fost deschiderea către parteneriate cu alte instituții și asociații internaționale, lucru care a făcut posibil să am pentru un an, în clasa a11-a, un coleg din Brazilia, deosebit de inteligent, pe care l-am adăugat rapid în grupul meu de prieteni. Alături de el și de prietenii mei, pot spune că am petrecut cel mai bun an din perioada mea de licean, cu multe experiențe pe car enu le voi uita niciodată și cu un nou bun prieten câștigat. Momentele cele mai memorabile și mai încărcate de emoție au fost probabil momentele petrecute la repetițiile pentru concursul de teatru spaniol, care avea loc în București, o dată pe an. În cadrul acestor piese de teatru, am avut oportunitate de a mă afla în ipostaze diferite, fiecare încărcată de umor. Aceste momente, conduse de profesorul meu de origine spaniolă m-au făcut să îl admir și mai mult datorită creativității și spontaneității sale nemaiîntâlnite la alte persoane. Acest lucru mi s-a părut remarcabil, mai ales pentru că el era cel care compunea piesele de teatru cu care ne prezentam la concurs, singurul profesor dintre toți cei care participau acolo cu trupe care făcea acest lucru. De asemenea, datorită acestor concursuri, am avut oportunitatea de a cunoaște persoane deosebite, în celelalte trupe de teatru, cu care am împărtășit multe momente distractive. Așadar, atunci cand reflectez asupra experienței mele la Colegiul Național Unirea, deși am avut și experiențe neplăcute, așa cum se întâmplă de obicei la liceu, simt un sentiment pozitiv, atunci cand ma gandesc la acea perioadă ca întreg și sunt recunoscător pentru spiritul liber pe care acest liceu îl are și pentru că mi-a oferit oportunitatea de a intra în contact cu oameni memorabili, pe care nu îi voi uita niciodată. SEVER MIHEŞAN, absolvent al secției de bilingv spaniolă în 2019

101

Toate generațiile de copiii care au trecut pragul Colegiului Național Unirea, vrând-nevrând, le-a pătruns în suflet spiritul „unirist”, o amprentă adâncă, de neșters care conturează vieți și personalități. Ca absolventă promoția 2018, mă întorc în timp aducându-mi aminte cu mult drag de perioada liceului, o perioadă specială și frumoasă, în care m-am descoperit și m-am format ca om. Am petrecut 4 ani minunați în acest liceu, ani în care mi-am descoperit pasiunile, vocația și am avut ocazia să cunosc cadre didactice dedicate și pline de tact, care mi-au deschis orizonturile și mi-au călăuzit pașii în aceasta etapa atât de importantă din viața unui adolescent. Pasiunea pentru limba spaniolă m-a condus la acest liceu, iar datorită acestuia am reușit să o dezvolt și nu numai. Cadrele didactice pe care le-am avut alături în această perioadă de formare, m-au inspirat și m-au ajutat să îmi găsesc vocația și pasiunea pentru a preda. Astfel, în prezent studiez Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar pentru a putea dezvolta această pasiune. Mă bucur că fac parte din mulțimea de absolvenți ai acestui colegiu. A fost și va rămâne pentru totdeauna un motiv de mândrie pentru mine și mereu voi purta recunoștință celor care ne-au deschis mințile, ne-au clădit sufletele și ne-au dat drumul în lume pregătiți să înfruntăm încercările vieții

BIANCA MARIA BORGOVAN, abosolventă a secției de bilingv spaniolă în 2018

102

UNIVERSUL POVEȘTILOR

103

DEDICAȚIE DE LA CEI MARI PENTRU CEI MICI

PRINŢESA FERMECATĂ ŞI FIUL REGELUI BĂTRÂN

A fost odată ca niciodată un tărâm fermecat, un regat minunat, în care trăiau fericiți o Prințesa Fermecată și părinții acesteia. Totul până când mirificul lor ținut a fost atacat de oastea Regelui Bătrân, de oamenii care doreau cu orice preț să îi stăpânească. După lupte lungi și istovitoare, cei doi regi se întâlnesc: - Cu ce ți-am greșit, mărite rege? De ce nu ai venit pașnic să ne cunoști? întrebă Regele Fermecat. - Dar te cunosc! răspunse Regele Bătrân. Tocmai din acest motiv mă aflu aici. - Și care ar putea fi acest motiv, de nu ți-e cu supărare? spuse Regele Fermecat. - Vreau mâna Prințesei Fermecate! Doar așa vom putea ajunge la pace! răspunse Regele Bătrân. După cum știi, trăiesc singur de foarte mulți ani, de când s-a stins frumoasa mea soție... mai exact, de la nașterea fiului meu... și, din păcate, acesta nu e demn de tron; mă tem că toată strădania mea va fi distrusă și regatul nimicit dacă fiul meu îmi va succeda la tron... - Dar ai timp să îl înveți tot ceea ce are nevoie! afirmă Regele Fermecat, uluit de cerința dușmanului său. - Eu am nevoie de un alt moștenitor! Din acest motiv îți cer mâna Prințesei Fermecate! Deși am văzut-o doar o singură dată și în treacăt, frumusețea ei este nemaiîntâlnită, grația ei nemaivăzută. Ea îmi poate oferi moștenitorul demn mult visat! Te rog să nu te împotrivești! spuse Regele Bătrân. Auzind acestea, Regele Fermecat s-a întristat extrem de tare, știind că alegerea aceasta este singura soluție pentru a salva Tărâmul Fermecat. Timp de câteva minute, a căzut pe gânduri, neștiind în ce fel să-i aducă fiicei sale la cunoștință această problemă. Ca de obicei, Prințesa Fermecată nu se afla la palat ci la plimbare împreună cu animalele din Pădurea Fermecată. În timp ce aceasta culegea flori și cânta înconjurată de prietenii săi necuvântători, a auzit foșnete ciudate în jurul ei. Știind că animalele fermecate nu se ascund niciodată de ea, prințesa sa speriat, și i-a cerut creaturii misterioase să se arate la chip căci, de nu, ea îi va ordona pădurii să o captureze, căci pădurea face orice aceasta îi ordonă. Astfel, un băiat tânăr s-a arătat, iar prințesa s-a mirat de cât de frumos era. Acest tânăr, era de fapt fiul Regelui Bătrân care își ura foarte mult tatăl și care, pentru a evada din castel, ieșise să se plimbe pentru a-și pune ordine în gânduri. Rătăcindu-se, el a ajuns în Pădurea Fermecată unde totul era minunat și la vederea animalelor, a dorit să se bucure de compania lor.

104

Văzând frumusețea prințesei, tânărul prinț rămase mut de uimire. Același lucru se petrecu și cu frumoasa Maya care l-a îndrăgit fără doar și poate pe fiul Regelui Bătrân. Astfel, cei doi au început să petreacă timpul împreună, să se cunoască, fiind foarte fericiți unul în preajma celuilalt chiar și după ce au aflat cine sunt cu adevărat și anume moștenitorii a două regate vecine imense și bogate. Într-una din zile, Regele Fermecat își luă inima în dinți și îi spuse prințesei că singura soluție pentru a trăi în pace și a salva regatul este ca ea să accepte să devină soția Regelui Bătrân. Deși ea s-a împotrivit cu tărie, tatăl său i-a spus că este prea târziu și că hotarârea a fost luată căci Regele Bătrân și-a dat cuvântul că va fi bun cu ea și că cele două tărâmuri vor trăi în pace și prietenie, ajutându-se la nevoie. Prințesa Fermecată nu se putea opri din plâns iar singura mângâiere i-o ofereau animalele sale fermecate care îi țineau companie zi și noapte. În tot acest timp, Prințul hoinărea prin Pădurea Fermecată în așteptarea prințesei care nu mai sosea. Auzind tânărul cum stau lucrurile, acesta plecă de-ndată cu animalele să salveze fata și să fugă împreună într-un alt tărâm. Bucuroasă că prințul o iubește cu adevărat și este gata să renunțe la tron pentru ea, Maya acceptă propunerea de a fugi împreună și de a trăi undeva departe fericiți. Astfel, cei doi au pornit călare, parcurgând cale lungă.......până la ivirea în zare a unei păduri de o frumusețe dar și de o stranietate dubioasă. La un moment dat, puterile au început să-i lase și au adormit inexplicabil datorită unei vrăji puternice făcute de Vrăjitoarea Pădurii, la ordinul Regelui Bătrân. Trezindu-se, cei doi prinți și-au dat seama că sunt prizonieri și au înteles ce urmează să se întâmple: Bătrânul Rege avea să-și ucidă propriul fiu pentru a se căsători cu Maya iar prințesa urma să fie pedepsită pentru fuga cu el, prin distrugerea Tărâmului Fermecat. Neputând să scape, prințesa le-a chemat în ajutor pe ființele Pădurii Fermecate care i-au ademenit afară din căsuța vrăjitoarei pe maleficii paznici cu care s-au luptat până când au reușit să îi elibereze pe îndrăgostiți. Fiind greu de învins, Maya avu ideea de a chema în ajutor Copacul Fermecat care putea înghiți orice. Astfel, animalele fermecate i-au ademenit pe războinicii malefici, i-au încolțit în fața acestui copac și de-ndată au fost înghițiți. Odată învins Regele Bătrân, cele două păduri s-au unit într-una și mai mare și mai puternică, apărătoare a binelui și capabilă să schimbe lumea. Prințesa și Prințul, extrem de fericiți, s-au căsătorit și au domnit în cele două tărâmuri, acum unite până la adânci bătrâneți. SFÂRȘIT IULIA ERZSE, clasa a XII a- a B

105

OIȚA DE AUR A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Marie, ce locuia într-o căsuță pe munte, alături de bunicul ei și de animăluțele vioaie ce le făceau viața mai frumoasă - cai, câini, oițe și pisici. Marie era grijulie cu fiecare în parte și le îngrijea cu iubire și atenție, însă cel mai mult îi plăcea să se afle în preajma oițelor, deoarece atunci când ieșea cu ele la păscut, le arăta cele mai frumoase locuri din împrejurimi. Însă, în turma ei, se afla o oiță mai specială, care avea lâna aurie, cu ajutorul căreia omul putea dobândi viața veșnică. Marie nu știa acest lucru, iar animalele pădurii au avut grijă să răspândească vestea până la Vrăjitoarea Malefică care ar fi făcut orice pentru a trăi veșnic. Într-o seară întunecată, Marie și bunicul stăteau în căsuța lor în timp ce animalele erau afară pe pășune. Vrăjitoarea Malefică a venit pe mătura sa și a furat oița cea de aur, ducând-o într-o colibă din vârful muntelui. La ivirea zorilor, Marie a observat lipsa oiței de aur și i-a spus bunicului ei, care și-a dat imediat seama de implicarea Vrăjitoarei Malefice în această dispariție. Bunicul îi explică fetiței că lâna oiței iți putea da viața veșnică, lucru pe care și-l dorea cu atâta disperare vrăjitoarea. Oița era în pericol, iar singura care putea să o salveze era Marie. Atunci, ea s-a decis să plece în căutarea ei și să o salveze din mâinile vrăjitoarei rele. Bunicul i-a arătat calea spre colibă și i-a dat cel mai rapid cal, pe nume Arion, pentru a ajunge cât mai repede posibil la oiță. Totodată, bunicul i-a oferit fetiței fluierul magic, care făcea ca toți cei din jur să adoarmă. Marie i-a mulțumit acestuia, a încălecat pe Arion, a pornit pe o potecă din Pădurea Întunecată care, de obicei, nu era prea prietenoasă cu străinii, căci nimic nu îi putea domoli curajul și dorința de a-și salva oița. După multe ore, drumul a început să se îngusteze, și în fața celor doi, a apărut un labirint mare de copaci care îi oprea din înaintare. Marie și Arion au intrat în labirint, dar orice cale pe care o alegeau, îi ducea într-o fundătură. Nu părea să fie nicio scăpare. Marie se simțea din ce în ce mai tristă, dar, dintro dată, le-a apărut în față o lumină ce părea să îi ghideze spre ieșire. Fetița și Arion înaintau urmărind lumina călăuzitoare care s-a transformat într-o zână frumoasă cu aripi uriașe în momentul în care cei doi au ajuns la capătul labirintului. Zâna era de fapt Crăiasa Pădurii, care îi alunga de obicei pe toți cei care îndrăzneau să intre în pădure. Dar, de data aceasta, observând intențiile bune ale fetiței care vroia doar să își salveze oița, zâna i-a lăsat să își continue drumul. Marie i-a mulțumit acesteia pentru bunătatea ei și a plecat alături de Arion înspre Coliba Vrăjitoarei.

106

Arion a galopat atât de tare încât, în doar câteva clipite, cei doi se aflau în fața colibei Vrăjitoarei Malefice. Ea se afla înăuntru unde era închisă și biata oiță, însă la intrare era de pază un balaur cu trei capete de care nu se putea apropia nimeni, nici măcar Crăiasa Pădurii. Marie și-a amintit de fluierul magic pe care bunicul ei i-l dăduse și în momentul în care a suflat în el, balaurul cel fioros a adormit și a deschis calea spre ușa colibei. Marie a intrat în casa vrăjită și a văzut oița care era închisă într-o cușcă. Vrăjitoarea i-a simțit prezența fetiței și când era pregătită să arunce un blestem asupra ei, un porumbel alb i-a luat bagheta din mână. Acel porumbel era de fapt Crăiasa Pădurii care a venit în ajutorul fetiței. Marie a deschis cușca, a luat oița de aur, iar Crăiasa Pădurii a băgat-o pe Vrăjitoarea Malefică în cușcă și a închis-o. Zâna magică i-a spus vrăjitoarei să își ia mătura și să plece din pădurea ei înainte să o lase închisă acolo pentru totdeauna. Vrăjitoarea a promis că nu se va mai întoarce niciodată în acele locuri și a zburat în doar câteva secunde. Marie era foarte fericită că a reușit să își salveze oița, iar Crăiasa i-a mulțumit că a ajutat-o să alunge o ființă care de mult timp făcea numai răutăți. În dar, Crăiasa i-a oferit aripi lui Arion pentru a se putea întoarce cât mai repede înapoi acasă. Astfel, cei trei au urcat pe cal și au zburat spre căsuța lor. Acolo i-a întâmpinat bunicul, fiind toți atât de fericiți că au reușit să salveze oița de aur și să alunge vrăjitoarea cea rea. Marie, bunicul și toate animăluțele din ogradă au trăit fericiți și liniștiți în căsuța lor de pe munte, bucurându-se de veselia oiței de aur care le făcea viața mai frumoasă.

SFÂRȘIT SARA STANCIU, clasa a XII-a B

107

URIAȘUL, SOPHIE ȘI ORAȘUL FERICIRII A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Sophie, care trăia împreună cu alți zeci de copii într-un orfelinat din Orașul Fericirii. Zilele le treceau foarte repede și frumos întrucât se aveau ca frații. Într-o noapte, neputând adormi, micuța Sophie este trasă din pat de un uriaș; primul său gând este acela că, fără îndoială, urmează să i se întâmple ceva rău. Însă, uriașul cu ochi sclipitori, o conduce la peștera lui, unde, cu felul lui neclar de a vorbi, se prezintă, înainte de toate: Sunt un uriaș bun cu cei din jur, cu copiii în special. Sunt Hans. Eu nu fur visele copiilor ca ceilalti uriași cu ochii negrii.......eu vreau ca ei să trăiască și să fie fericiți! Auzind acestea, Sophie se liniștește. Ea află că Hans are o îndeletnicire misterioasă dar nobilă: colectarea viselor pe care le șoptește la ureche copiilor adormiți. În fiecare noapte, acesta merge pe ascuns, din casă în casă, și, cu o singură suflare la urechea unui copil, are capacitatea de a-i oferi un vis minunat, pe tărâmuri fermecate....cu prinți, prințese, regi, regine, frumuseți nemaivăzute, făpturi miraculoase. Însă, cea mai mare suferință a lui, este aceea că există câțiva uriași, conduși de o vrăjitoare rea, care le oferă copiilor vise înspăimântătoare din plăcerea de a-i vedea chinuiți și suferind. Răutatea acestora nu se oprește aici întrucât, mânați de forțe malefice, ei încearcă să pună stăpânire pe oraș prin înghițirea tuturor celor care le ies în cale pe timpul nopții, fie ei copii sau părinți. Astfel, Hans îi cere ajutorul fetiței căci își dorește să rupă vraja, să-i readucă la normal pe ceilalți uriași, care de fapt nu sunt răi, dar acționează la ordinele Vrăjitoarei precum și să salveze orașul. Sophie îi cere uriașului să o ia într-o seară cu el pentru a vedea cum se manifestă puterea lui deosebită. Hans face întocmai iar fetița poate vedea, cu ochii minții, visul copilului care doarme în încăperea în care s-au furișat. Întorși în peșteră, Uriașul îi propune Sophiei să se culce iar el o va veghea și-i va oferi un vis minunat. Aceasta dorește să fie trează pentru a găsi o soluție salvatoare. La un moment dat, o lumină strălucitoare pătrunde în peșteră, Hans adoarme pe loc iar Sophie vede silueta strălucitoare a unei doamne de o frumusețe nemaiîntâlnită, în veșminte albe, cu o coroniță de flori înmiresmate așezată pe plete ei blonde și cu un glas blând care-i spune: Micuță Sophie, dacă vrei să-i salvezi pe toți copiii de uriașii malefici, ia această floare care te va ghida spre Tărâmul Crinilor. Odată ajunsă acolo, trebuie să culegi toate florile, fără ajutor, întrucât mireasma lor va

108

distruge pe vecie vraja aruncată asupra uriașilor care vor redeveni oameni normali și le va adormi pentru totdeauna toate vrăjitoarele rele. Auzind acestea ca prin vis, Sophie se trezește singură pe o pajiște, ținînd în mâna dreaptă floarea primită de la Zâna Florilor. Reamintindu-și vorbele femeii, fetița pornește la drum ghidată de floarea de crin. Privind în depărtare, aceasta zărește o vale întinsă plină de flori multicolore precum cea primită în dar. Odată ajunsă la destinație, Sophie începe să culeagă floare cu floare.....după trei zile și trei nopți de cules, Sophie, sleită de puteri, adoarme cu brațele pline. Dintr-o dată, o trezește un glas.....este Hans: Sophie, trezește-te! Trebuie să ne întoarcem! Fetița, bucuroasă de revedere, îi oferă Uriașului o floare. În clipa următoare, atingând crinul, Hans cade pe jos, pierzându-și complet cunoștința. Sophie se sperie foarte tare, văzându-se singură și neștiind cum să-și ajute prietenul. Lacrimile îi curg șiroaie pe obraz; în momentul în care o lacrimă atinge ochiul strălucitor al lui Hans, acesta începe să își revină, să scadă în dimensiune, luând forma unui tânăr chipeș a cărui vedere o lasă pe Sophie fără glas. Cei doi se privesc fără încetare ca și cum s-ar vedea pentru prima dată. Hans și Sophie pornesc la drum cu brațele încărcate de crini multicolori. Odată ajunși în Orașul Fericirii, cei doi observă, mirați, că întunericul a pus stăpânire pe acest loc iar liniștea apăsătoare nu poate indica decât frica oamenilor baricadați în case. Un sunet puternic se aude deodată, iar în fața lor se ivește Vrăjitoarea Malefică urmată de uriașii cu ochi negri. De cum începu să vorbească, aceasta a fost sufocată de mirosul florilor și încetul cu încetul a început să se transforme într-o femeie sărmană, cu veșminte zdrențuite, îndoită de spate, tristă și incapabilă să vorbească. Neamintindu-și nimic din trecut, fosta vrăjitoare, îmbătrânită și ursuză, porni spre o căsuță dărăpănată din apropierea pădurii. Cât despre uriași, aceștia s-au transformat în oameni normali, întrucât vraja a fost distrusă. Când au auzit tot ceea ce au făcut, vrăjiți fiind, nu le-a venit să creadă și și-au cerut iertare de la toți locuitorii orașului promițând să-i ocrotească și să lupte cu oricine va avea intenții urâte. Zâna cea Bună li s-a înfățișat acum tuturor, admirând curajul Sophiei și al lui Hans și urându-le viață lungă și fericită în noul oraș - Orașul florilor. Nu la mult timp, Hans și Sophie s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. SFÂRȘIT

ALEXANDRA ȘTEFAN, clasa a X- a D

P

109

IDEI ÎN CULORI

110

CAMPANIA ”ZERO PLASTIC”

Acsinte Sonia Iris clasa a IX-a D

Ardelean Maria clasa a X-a D

Băltin Sara clasa a IX-a D

Bordeianu Lidia clasa a X-a D

111

Căprău Raluca clasa a X-a B

Cojocariu Raluca clasa a IX - a D

Coman Alexandra clasa a IX - a D

Crapciu Antonia clasa a VIII - a

112

Dănilă Denisa clasa a X-a D

Dobrai Palamari Ilinca clasa a VIII-a

Fabian Maria clasa a IX-a D

Gheorghe Maria clasa a IX-a A1

113

Henter Sonia clasa a IX -a A

Mado Zacharopoulos clasa a IX -a A

Mițaru Patricia clasa a X-a D

Moraru Maria clasa a VIII-a

114

Ochea Alexandra clasa a VIII-a (1)

Paraschiv Eduard clasa a VIII-a

Răileanu Lorena clasa a X-a A

Sterea Tamara clasa a X-a B

115

Tică Sonia clasa a IX - a A

Topoliceanu Ioana clasa a VIII- a (1)

Vîlciu Raluca clasa a VIII-a

Zamfirescu Elena clasa a IX-a A

116

Bacrău Teodora clasa a VIII- a

Grigore Medeea Maria clasa a VIII -a

Vera Florencia clasa a VIII-a

Mirică Ana clasa a X-a B

Marin Roxana clasa a IX- a D

117

Moroșanu Adriana clasa a VIII-a

Păunescu Sophia clasa a X-a B

Radu Bogdan clasa a VIII-a

Someșan Ana Maria clasa a IX - a A

Todirel Ana Mălina clasa a X-a B

Unciuleac Mădălina clasa a X-a D

118

Vasile Acrivopol Daria clasa a X-a A

Cioinaru Teodora clasa a IX-a D 1

119

Imaginile folosite in revistă au fost preluate de pe https://ro.pinterest.com

120

ISSN: 1454-5926 ISSN: 1454-5926 ISSN: 1454-5926 ISSN: 1454-5926 121